există vreo legătură între mirodenie şi viermi, exterminarea viermilor ar însemna distrugerea condimentului.

  — În curând, nimeni nu va mai trebui să se teamă de întinderile de nisip, spuse Ducele. Un singur apel, prin intermediul unor emiţătoare de genul celor de la gâtul nostru, va fi suficient pentru a solicita ajutorul echipelor de salvare. Nu peste mult tâmp, toţi nisiparii noştri vor fi dotaţi cu asemenea aparate. Până atunci vom pune la punct şi un serviciu special de salvare.

  — Lăudabilă iniţiativă, comentă Kynes.

  — După tonul cu care-o spui, nu s-ar zice că eşti de acord.

  — De ce să nu fiu de acord?! Dimpotrivă! Numai că emiţătoarele n-o să vă fie de cine ştie ce folos. Sarcina electrostatică a furtunilor de nisip ecranează aproape în întregime semnalele radio, iar instalaţiile de emisie-recepţie pot fi oricând scurtcircuitate. De altfel, s-a încercat deja folosirea lor. Arrakisul nu duce lipsă de echipament tehnic. Şi în afară de asta, când te urmăreşte un vierme, n-ai prea mult timp la dispoziţie. De obicei, nu-ţi rămân decât vreo cincisprezece-douăzeci de minute din clipa în care te-a descoperit.

  — Atunci, ce mă sfătuieşti? Întrebă Ducele.

  — Îmi ceri sfatul… mie?

  — Da. Ca planetolog.

  — Ai urma un sfat de-al meu?

  — Dacă l-aş considera înţelept.

  — Foarte bine, Domnia-Ta. Să nu călătoreşti singur.

  Pentru o clipă, Ducele îşi abătu atenţia de la comenzi.

  — Asta-i tot?

  — Asta-i tot. Să nu călătoreşti singur.

  — Dar dacă eşti izolat de-o furtună şi silit să cobori? Interveni Halleck. Nu se poate face nimic altceva?

  — Altceva înseamnă o mulţime de lucruri, zise Kynes.

  — Dumneata ce-ai face? Întrebă Paul.

  — Kynes se întoarse şi-l sfredeli cu privirea, apoi se adresă Ducelui:

  — M-aş îngriji în primul rând de starea distraiului. Dacă m-aş afla în afara unei zone cu viermi sau printre stânci, aş rămâne în navă. Dacă m-aş afla în nisip deschis, m-aş îndepărta de navă cât aş putea de iute. O distanţă de vreo mie de metri ar fi de-ajuns. Apoi, m-aş ascunde sub mantie. Nava nu i-ar scăpa în nici. Un caz unui vierme, eu însă aş putea trece neobservat.

  — Şi pe urmă? Vru să ştie Halleck.

  Kynes dădu din umeri.

  — Aş aştepta să plece viermele.

  — Atât? Întrebă Paul.

  — După ce viermele s-a îndepărtat, poţi încerca să te deplasezi la rândul tău, spuse Kynes. Trebuie să păşeşti uşor, să eviţi tobele de nisip şi bazinele de praf cu maree şi să te îndrepţi către cea mai apropiată zonă stâncoasă. Sunt multe asemenea zone. Numai aşa ai şanse să reuşeşti.

  — Tobe de nisip? Se miră Halleck.

  — O stare naturală de tasare a nisipului, explică Kynes. Cum ai călcat pe suprafaţa sa începe să bubuie. Sunetul atrage imediat viermii.

  — Ce sunt bazinele de praf cu maree? Se interesă Ducele.

  — De-a lungul secolelor, o serie de depresiuni din deşert s-au umplut cu praf. Unele sunt atât de întinse, încât au curenţi, flux şi reflux. Dacă nu ştii să le recunoşti, eşti pierdut. Te înghit instantaneu, ia primul pas greşit.

  Halleck se lăsă pe spate, începu să mângâie din nou strunele balisetului. Apoi, deodată, cântă:

 

 „O, nu-i mânia pe-ai deşertului zei dacă te temi de moarte şi vrei primejdiile să… „

  Se întrerupse, se aplecă înainte:

  — Nor de praf în faţă, Sire.

  — Îl văd, Gumey.

  — Destinaţia noastră, spuse Kynes.

  Paul se înălţă în scaun ca să privească prin parbriz. Văzu un nor galben care se rostogolea aproape de suprafaţa deşertului, la vreo treizeci de kilometri în faţa lor.

  — E o fabrică de mirodenie, zise Kynes. A fost coborâtă pe suprafaţă, ceea ce-nseamnă că acum lucrează. Norul este format de nisipul evacuat după separarea centrifugală a mirodeniei. Nu există alt nor de nisip care să i se asemene.

  — Sunt nişte toptere deasupra, observă Ducele.

  — Da, încuviinţă Kynes. Doi… trei… patru cercetaşi. Pândesc semnul de vierme.

  — Semnul de vierme?

  — Un val de nisip mişcător, care se deplasează către şenilă şi care poate fi văzut de departe. Uneori însă, viermii se deplasează la adâncimi prea mari ca să ridice un val şi în cazul acesta semnul este detectat de sondele seismice instalate pe suprafaţa nisipului.

  Kynes scrută văzduhul.

  — Ar trebui să fie şi-o aripă purtătoare prin preajmă, spuse, dar n-o văd nicăieri.

  — Viermii sunt nelipsiţi – parcă aşa ziceai, nu? Întrebă Halleck.

  — Nelipsiţi.

  Paul se aplecă în faţă, atinse umărul lui Kynes.

  — Cât de întinsă-i zona pe care o stăpâneşte un vierme?

  Kynes se încruntă. Puştiul nu contenea să pună întrebări de adult.

  — Depinde de mărimea viermelui, răspunse.

  — Care-s limitele? Îl întrebă Ducele.

  — Cei mari pot controla până la trei sau patru sute de kilometri pătraţi. Cei mici…

  Tăcu brusc, căci Ducele acţionase fără veste reactoarele de frânare. Aparatul se poticni scurt şi motoarele amuţiră. Aripile prinseră viaţă, începură să bată aerul. Ducele înscrise topterul într-un viraj larg, menţinându-i plafonul, arătă cu mâna stângă spre est, dincolo de şenilă.

  — Nu cumva-i semn de vierme acolo?

  Kynes se aplecă prin faţa lui, cercetând zarea.

  Paul şi Halleck se înghesuiră unul într-altul, privind în aceeaşi direcţie şi Paul observă că escorta lor, surprinsă de manevra neaşteptată şi continuându-şi câteva clipe zborul, vira acum strâns înapoi. Combina era tot în faţa lor, la numai vreo trei kilometri distanţă.

  În direcţia în care arătase Ducele, crestele semicirculare ale dunelor se prelungeau, umbră după umbră, până la orizont – iar de-a curmezişul lor, străbătându-le ca o linie dreaptă ce se pierdea în depărtare, îşi croia drum un deal prelung – o coamă mişcătoare de nisip. Lui Paul i se păru că ceea ce vedea semăna cu siajul