lăsat de un peşte mare, înotând sus şi atingând cu spinarea suprafaţa unei ape liniştite.

  — E un vierme, spuse Kynes. Unul mare.

  Se retrase iute pe scaunul său, înşfăcă microfonul de pe tabloul de bord, schimbă frecvenţa de emisie. Privind cu ochi scânteietori caroiajul hărţii prinse pe role deasupra capetelor lor, vorbi în microfon:

  — Atenţie şenila din sectorul Delta Aiax nouă! Semn de vierme. Şenila din Delta Aiax! Semn de vierme. Rog confirmaţi recepţia.

  Aşteptă.

  Difuzorul de pe tabloul de bord emise o serie de paraziţi, apoi o voce:

  — Cine cheamă Delta Aiax nouă? Recepţie.

  — Nu se prea omoară cu firea, constată Halleck.

  Kynes răspunse în microfon:

  — Zbor neînmatriculat – la nord-vest de voi, distanţa aproximativ trei kilometri. Semnul de vierme e în deplasare pe direcţia voastră. Contact în aproximativ douăzeci şi cinci de minute.

  În difuzor se auzi altă voce:

  — Aici Centrul de comandă al Cercetaşilor. Confirm observaţia. Rămâneţi pe recepţie pentru estimarea contactului. Urmă o pauză, apoi: Contact peste douăzeci şi şase de minute. Probabilitatea estimării anterioare a fost excelentă. Cine-i la bordul aparatului neînmatriculat? Recepţie.

  Halleck îşi desprinse iute centura de siguranţă, se repezi în faţă, între Kynes şi Duce.

  — Kynes, asta-i frecvenţa de lucru obişnuită?

  — Da, de ce?

  — Cine-i pe recepţie?

  — Numai echipajele care lucrează în zonă. Pentru evitarea interferenţelor.

  Difuzorul pârâi din nou, apoi vocea care vorbise prima spuse:

  — Aici Delta Aiax nouă. În contul cui trecem prima pentru avertisment? Recepţie.

  Halleck îi aruncă Ducelui o privire întrebătoare.

  Kynes spuse:

  — Se acordă o primă în mirodenie celui care semnalează ce! Dintâi viermele. Vor să ştie…

  — Spune-le cine-a văzut primul semnul de vierme, zise Halleck.

  Kynes ezită câteva secunde, apoi ridică microfonul:

  — Treceţi prima pentru avertisment pe numele Ducelui Leto Atreides. Repet: Ducele Leto Atreides. Recepţie.

  Parţial distorsionată de un lanţ de descărcări electrostatice, vocea din difuzor replică impasibilă:

  — Am înţeles şi vă mulţumim.

  — Aşa! Acum spune-le să împartă prima între ei, porunci Halleck. Spune-le că asta-i dorinţa Ducelui.

  Kynes trase adânc aer în piept, apoi transmise:

  — Ducele doreşte ca prima să fie împărţită membrilor echipajului. Aţi înţeles? Recepţie.

  — Am înţeles şi vă mulţumim, sună răspunsul.

  Ducele spuse:

  — Am uitat să menţionez faptul că Gumey este foarte talentat şi în materie de publicitate.

  Kynes îşi întoarse mirat privirea spre Halleck.

  — Oamenii vor înţelege astfel că Ducelui nu-i este indiferentă soarta lor, îl lămuri Halleck. Vestea o să se răspândească. Am emis în banda de frecvenţă a zonei de lucru şi nu cred să ne fi putut intercepta vreunii din agenţii Harkonnenilor.

  Îşi ridică privirea spre escorta aeriană, apoi adăugă:

  — Oricum, suntem bine apăraţi. Merita riscul.

  Ducele viră în direcţia norului de nisip care se ridica deasupra combinei.

  — Ce se va întâmpla acum? Întrebă el.

  — Pe undeva, prin apropiere, se află un aerotransportor, răspunse Kynes. O să-şi facă apariţia şi-o să ridice şenila.

  — Şi dacă n-o să-şi facă apariţia? Interveni Halleck. Dacă-i accidentat?

  — Atunci veţi pierde un utilaj, rosti impasibil Kynes. Opreşte deasupra şenilei, Domnia-Ta; o să vezi lucruri interesante.

  Ducele se încruntă, concentrându-se asupra comenzilor. Ornitopterul pătrunse în zona cu turbulenţă de deasupra şenilei.

  Paul privi în jos. Monstrul din metal şi plastic, de sub ei, continua să scuipe nisip. Semăna cu un gândac gigantic, vărgat cu dungi cafenii şi albastre, întinzându-şi lateral labe terminate cu şenile late. În botul maşinii, o trompă imensă, cu capătul în formă de pâlnie, râma într-un nisip închis la culoare.

  — După culoare, se pare c-au dat de-un strat bogat, observă Kynes. Vor continua să lucreze până în ultimul minut.

  Ducele acceleră bătaia aripilor, apoi le blocă brusc. Topterul coborî vertiginos. După câteva clipe, Ducele acţionă manşa, imprimând aparatului o mişcare circulară. Nava începu să planeze în cercuri mari deasupra şenilei. Leto îşi ridică ochii, observă mulţumit că escorta îşi păstrase altitudinea iniţială, dând la rândul ei ocol zonei, în cerc.

  Paul privi o bucată de vreme norul galben, pe care-l scuipau gurile de evacuare ale combinei, apoi îşi mută privirea către deşert, la urma tot mai apropiată a viermelui.

  — N-ar trebui să-i auzim chemând aerotransportorul? Întrebă Halleck.

  — Comunicaţiile cu aripa se tac de obicei pe altă bandă de frecvenţă, răspunse Kynes.

  — N-ar trebui să existe câte două transportoare pentru fiecare şenilă? Întrebă Ducele. După câte ştiu sunt douăzeci şi şase de oameni în maşina aia; ca să nu mai vorbim de valoarea utilajului.

  Kynes spuse:

  — N-aveţi destul echip…

  O voce mânioasă erupse din difuzor, nelăsându-l să-şi termine vorba:

  — Vede careva aripa? Nouă nu ne răspunde.

  Difuzorul împroşcă un torent de pârâituri şi ţiuituri înghiţite imediat de un semnal de suprareglare. Urmă o pauză, apoi se auzi din nou prima voce:

  — Raportaţi în ordine numerică! Recepţie.

  — Aici Centrul de comandă al Cercetaşilor. Când am văzut-o ultima oară, aripa plana în cerc, la altitudine mare, pe direcţia nord-vest. Acum nu se mai vede. Terminat.

  — Cercetaş unu: nimic. Terminat.

  — Cercetaş doi: nimic. Terminat.

  — Cercetaş trei: nimic. Terminat.

  Tăcere.

  Ducele se uită în jos. Umbra aparatului său trecea chiar atunci peste combină.

  — N-au decât patru cercetaşi?

  — Patru, răspunse Kynes.

  — Noi dispunem de cinci aparate. Ale noastre-s mai mari şi-o să poată lua fiecare câte trei oameni în plus. Cercetaşii lor pot şi ei să mai ia câte doi.

  Paul socoti repede în minte şi spuse:

  — Mai rămân trei.

  — De ce nu s-au repartizat câte două transportoare fiecărei şenile? Izbucni mânios Ducele.

  — N-aveţi destule echipamente auxiliare, spuse Kynes.

  — Un motiv în plus ca