În timp ce reveneam la locul meu, am simţit cum creştea domol fericirea în mine şi cum era pe cale să se izbească, triumfătoare, de întregul meu viitor, ca un val uriaş care se sparge de ţărm.

         Orchestra Frunze Argintii cânta O seară pe Bosfor – o adaptare după It's Now or Never. Dacă n-aş fi avut convingerea că fericirea absolută nu este posibilă pe lumea aceasta decât „acum şi aici“, îmbrăţişând pe cineva, mi-aş fi dorit să prezint chiar acea clipă ca pe „cea mai fericită clipă a vieţii mele“. Căci, din cuvintele mamei ei şi din privirile furioase şi rănite pe care i le arunca Füsun, trăsesem concluzia că Füsun n-avea să poată pune capăt relaţiei noastre şi că mama ei era de acord cu acest lucru, cu toate că avea unele aşteptări de la mine. Pricepusem că, dacă aveam să mă port cu mare băgare de seamă şi mare grijă, dacă aveam s-o fac să simtă cât de mult o iubeam, Füsun n-avea să se poată desprinde de mine niciodată! Aceasta însemna că Dumnezeu îmi dăruia, încă de la treizeci de ani, fără a mă supune In

prea mari suferinte, aproape pe nimic, acel gen de fericire bărbătească imorală pe care le-o dăruise în mică măsură, doar pe la cincizeci de ani şi după mari cazne, unora dintre robii săi aparte - tata, unchiul -, acel noroc de a împărtăşi, pe de o parte, toate plăcerile unei vieţi fericite de familie cu o femeie echilibrată şi frumoasă, cu un nivel de pregătire şi de cultură pe măsură, şi de a putea trăi, pe de altă parte, o dragoste tainică şi profundă cu o fată frumoasă, atrăgătoare şi focoasă. Deşi nu sunt deloc o fire religioasă, mulţimea aceea veselă de la logodnă, aflată atunci în grădina de la Hilton, lămpile colorate şi luminile de pe Bosfor, care se zăreau printre platani, fundalul albastru-închis al cerului mi s-au întipărit pe veci în memorie, asemenea unei cărţi poștale vestitoare de fericire primite de la Dumnezeu.

         - Unde ai fost? m-a întrebat Sibel.

         Ieşise să mă caute.

         - Am fost îngrijorată. Berrin mi-a spus că ai băut cam  mult, eşti bine, dragul meu?

         - Da, a fost cam mult, dar acum sunt foarte bine, draga mea. Singurul meu necaz e prea marea fericire care mă stăpânește.

         - Şi eu sunt foarte fericită, dar avem o problemă.

         - Care?

         - Nurcihan şi Mehmet nu se potrivesc.

         - Dacă nu se potrivesc, nu se potrivesc şi gata! Noi suntem foarte fericiţi.

         - Nu, nu, amândoi vor asta. Sunt chiar sigură că dacă se apropie puţin, or să se căsătorească imediat. Dar s-au blocat... Și mă tem să nu irosim ocazia. .

         M-am uitat la Mehmet de departe. Nu putea atrage deloc atenția lui Nurcihan şi, pe măsură ce-şi remarca nepriceperea, se supăra tot mai tare pe sine, era tot mai deprimat şi mai

timorat. Într-un colţ se afla o măsuţă de serviciu, pe care zăceau maldăre de farfurii goale.

         - Să ne aşezăm puţin aici şi să stăm de vorbă între patru ochi, am spus eu. Poate că am întârziat prea mult în ceea ce-l priveşte pe Mehmet... Poate că acum nu se mai poate căsători cu o fată frumoasă, cínstită.

         - De ce? .

         Ne-am aşezat la masă. I-am spus lui Sibel, care făcuse ochii mari, de curiozitate şi teamă, că Mehmet n-avea să-şi poată afla fericirea decât în încăperile acelea cu miros de

parfum şi lămpi roşii... I-am cerut chelnerului, care venise imediat la noi, un rachiu.

         - Cunoşti foarte bine casele acelea! a spus Sibel. Te duceai şi tu cu el înainte de a te cunoaşte eu?

         - Te iubesc foarte mult, am spus eu, punându-mi mâna pe mâna ei, fără a lua seama la chelner, care-şi aţíntise o clipă privirile asupra mâinilor noastre împodobite cu inele de logodna. Dar Mehmet simte, pesemne, că nu mai poate trăi o dragoste profundă cu o fată cumsecade, oricare-ar fi să fie ea.

         - Ah, ce păcat! a spus Sibel. Din cauza fetelor care se tem de el...

         - Bine-ar fi fost dacă nu le-ar fi speriat el pe fete... Fetele au dreptate... Şi dacă bărbatul nu se însoară cu fata cu care s-a culcat? Ce face ea dacă-şi strică reputaţia şi rămâne pe drumuri?

         - Poţi să-ţi dai seama de asta! a spus Sibel, prudentă.

         - Să-ţi dai seama de ce?

         - Dacă poţi sau nu să ai încredere intr-un bărbat.

         - Nu e aşa de uşor să-ţi dai seama. Foarte multe fetu își fac inimă rea pentru că nu pot lua o hotărâre în această privinţă. Sau fac dragoste, dar fără să simtă nici o plăcere, de frică ce le este... Mă întreb dacă există fete curajoase,

care nu se gândesc la minte. Cât despre Mehmet, dacă n-ar fi auzit şi n-ar fi salivat la poveştile despre libertatea sexuală din Europa, aproape sigur nu şi-ar fi pus niciodată în gând

să facă dragoste cu o fată înainte de a se căsători cu ea, pe motiv că asta înseamnă emancipare şi civilizaţie. Iar atunci ar fi înjghebat o căsnicie cât se poate de fericită cu o fată cinstită, îndrăgostită de el. Acum însă uite cum se perpeleşte lângă Nurcihan...

         - Ştie că Nurcihan s-a culcat cu diverşi bărbaţi, când a fost în Europa... Lucrul acesta il şi atrage, îl şi sperie..., a spus Sibel. Hai să-l ajutăm!

         Frunze Argintii cânta Fericirea, una dintre compoziţiile proprii. Sentimentalismul muzicii mi-a mers la inimă. Am simţit în sânge, îndurerat şi radios, dragostea pe care i-o

purtam lui Füsun şi i-am explicat lui Sibel, pe un ton patern, că peste o sută de ani Turcia avea să fie, oricum, modernă, că atunci toată lumea avea să se elibereze de preocuparea pentru

virginitate şi de spaimele pricinuite de bârfe, făcând dragoste şi fiind fericită, ca în Paradisul care ni se promite, dar că până atunci tot mai mulţi oameni aveau să fie chinuiţi de frământări, de dragoste şi sexualitate.

         - Nu, nu, a spus frumoasa şi inimoasa mea logodnică prinzându-mă de mână. Aşa cum noi suntem fericiţi astăzi, vor fi şi ei foarte fericiţi în curând. Pentru că noi îi vom căsători cu siguranţă pe Mehmet şi pe Nurcihan.

         -