- Proaspeţii logodnici s-au retras de pe-acum într-un ungher şi s-au pus pe bârfe?

         Era un domn gras, pe care nu-l cunoșteam.

         - Pot să iau şi eu loc, Kemal Bey?

         A apucat un scaun de pe margine, fără să aştepte vreun răspuns, şi s-a aşezat repede lângă noi. Avea în jur de patruzeci de ani, își pusese o garoafă albă la rever şi se dăduse cu un

parfum de damă dulce, leşinător, greu.

         - Dacă mireasa si mirele se retrag așa într-un colț și șușotesc între ei, toţi nuntaşii îşi pierd buna dispoziţie.

         - Noi nu suntem încă mireasa şi mire, am spus eu. Ne-am logodit doar.

         - Dar toată lumea spune că logodna asta minunată e mai spendidă decât cea mai spectaculoasă dintre nunți, Kemal Bey. La  ce alt loc vă gândiţi pentru nuntă, în afară de Hilton?

         - Mă scuzati, cu cine stau de vorba?

         - De fapt, dumneavoastrã să mã scuzaţi, Kemal Bey, aveți dreptate. Noi, scriitorii, credem că ne cunoaşte toată lumea. Mă numesc Süreyya Sabir. E posibil sa mă cunoașteți

din știrile pe care le public in gazeta Akşam 1 , sub numele de „Garoafa Albă“.

         - Aaa, tot Istanbulul vă citeşte ştirile, cu bârfe din lumea bună, a spus Sibel. Credeam că sunteţi femeie, pentru că vă pricepeți foarte bine la modă şi la toalete.

         - Cine v-a invitat? am întrebat eu în aceeaşi clipă, imprudent.

         - Vă mulțumesc foarte mult, Sibel Hamm. Dar în Europa se știe că şi bărbaţii cu suflete delicate se pricep la modă. Kamal Bey, potrivit legii presei din Turcia, noi, gazetarii, avem dreptul de a participa la reuniunile deschise publicului, cu condiţia de a le prezenta celor autorizaţi legitimația de ziarist pe care o vedeţi aici. Şi, potrivit statutelor, orice reuniune pentru care se tipăresc invitaţii este socotită „publică“. În ciuda acestui fapt însă, nu m-am dus de ani de zile, nici măcar o dată, la vreo serata la care să nu fi fost invitat. Iar persoana care m-a invitat la această minunată serată nu este alta decât stimata dumneavoastră mamă. Ca

un om modern ce este, mama dumneavoastră consideră că ceea ce numeaţi adineaori „bârfe din lumea bună“, adică

    1 Seara (tr.); unul dintre cele mai populare cotidiene din Turcia.

ştirile din înalta societate, sunt importante şi mă invită adeseori la petrecerile ei. Între noi există un asemenea grad de încredere, încât mama dumneavoastră îmi relatează la telefon noutăţile pe care le află la unele petreceri la care nu am prilejul să mă duc, iar eu relatez lucrurile aşa cum s-au petrecut. Pentru că, la fel ca dumneavoastră, doamna e atentă la toate şi nu-mi furnizează niciodată informaţii eronate. În ştirile despre înalta societate pe care le redactez eu nu exintă şi nu poate exista nici o greşeală, Kemal Bey!

         Sibel murmura ceva de genul:

         - L-aţi înţeles greşit pe Kemal...

         - Mai adineaori, câteva persoane rău intenţionate spuneau „aici sunt adunate toate whisky-urile şi şampaniile de contrabandă din Istanbul“... Ţara e în plină criză de valută,

n-avem cu ce să alimentăm fabricile, să cumpărăm motorină! Este posibil ca unii să scrie prin gazetele lor, din simplă invidie şi vrăjmăşie faţă de averea dumneavoastrã, câte ceva de genul ,,de unde sunt băuturile de contrabandă", întinând această serată minunată, Kemal Bey! Dacă o să vă purtaţi urât şi cu ei, aşa cum aţi făcut cu mine, credeţi-mã că vor scrie şi mai rău... Nu, eu n-am să vă supăr niciodată. Am să uit imediat, pentru totdeauna, cuvintele dezagreabile pe

care mi le-aţi adresat. Pentru că presa din Turcia e liberă. Dar vă rog să-mi răspundeţi şi dumneavoastră sincer la o întrebare!

         - Desigur, Süreyya Bey, poftiţi!

         - Cu puţin timp în urmă, amândoi, proaspeţii logodnici, eraţi cufundaţi într-o discuţie foarte simpatică, foarte serioasă... Mi-aţi stârnit curiozitatea. Despre ce vorbeaţi?

         - Eram îngrijoraţi, întrebându-ne dacă musafirii sunt sau nu mulţumiţi de meniu, am spus eu.

         - Sibel Hamm, am o veste bună pentru dumneavoastrã, a spus Garoafa Albă cu voioşie. Viitorul dumneavoastră soţ nu se pricepe deloc să scornească minciuni!

         - Kemal este un om foarte bun la inimă, a spus Sibel. Subiectul despre care discutam era următorul: cine ştie câte dintre persoanele prezente la această reuniune nu suferă de pe urma vreunei iubiri ori căsnicii neîmplinite, ba chiar a vreunui necaz legat de sex.

         - Aaa, da, a spus scriitorul de cancanuri.

         Fusese folosit cuvântul ,,sex“, care se răspândise de foarte curând şi care devenise un veritabil fetiş, aşa incât a tăcut o clipă, pentru că nu se putea decide dacă să adopte poza

unuia care se confrunta cu 0 mare confesiune, ce putea fi socotită scandaloasă, sau dacă să arate că înţelegea fiinţa umană în profunzimea suferinţelor sale.

         - Desigur că dumneavoastră sunteţi oameni noi, moderni și fericiți, care au depăşit aceste necazuri, a spus el apoi.

         N-o spusese pe un ton sarcastic, ci cu degajarea celui care știe, din experienţă, că în situaţiile dificile, cea mai bună soluție este să-l flatezi pe cel aflat în faţa ta. A început să ne

povestească, cu aerul că-şi făcea griji pentru restul invitaţilor, care fată, a cui, era îndrăgostită fără speranţă de cutare băiat, care dintre tinerele de acolo, repudiată de familia ei pentru că era „prea libertină“, aţâţa poftele tuturor bărbaţilor, care dintre mamele din lumea bună spera să-şi mărite fata cu fiul fustangiu al nu ştiu cărui bogătaş, care mototol, din care familie, era îndrăgostit de tânăra cutare, deşi era în vorbă cu altcineva. Ascultam şi eu amuzat, la fel ca Sibel, iar Garoafa Albă, văzând acest lucru, îşi depăna poveştile cu şi mai mare exuberanţă. Când a început dansul, afirma că toate acele „scandaluri“ aveau să iasă la lumină unul câte

unul, dar tocmai atunci a venit mama, care ne-a spus că ne purtam ruşinos, că era o mare greşeală să stăm la o masă separată şi să bârfim în tête-à-tête în timp ce toţi musafirii se uitau la noi, după care ne-a trimis la masa noastră.

         De cum m-am aşezat la masă, lângă Berrin, năluca lui Füsun a prins din nou să pâlpâie în mine, asemenea unui aparat electric conectat la priză. De data aceasta însă, razele nălucii nu răspândeau disconfort,