căror sursă reală de fericire o constituie iubitele lor tainice, dar care se comportă de parcă ar fi fericiţi datorită nevestelor și famililor lor - am simţit că mă comportam ca şi cum aş fi fost fericit graţie lui Sibel.

         Dupã ce a vorbit puţin cu gazetarul de cancanuri, mama a trecut pe la masa noastră:

         - Aoleu, fiţi atenţi cu ziariştii ăştia! a spus ea. Or să scrie tot soiul de minciuni şi or să vă facă rău. Iar după aceea or să-i ceară lui taică-tău, sub ameninţare, să comande mai multe reclame. Haideţi acum, ridicați-vă şi deschideți dansul! Toată lumea vă aşteaptă pe voi.

         S-a întors spre Sibel:

         - Orchestra începe dansul. Ah, ce drăguţã, ce frumoasă eşti!

         Am dansat cu Sibel pe muzica tangoului interpretat de Frunze Argintii. Faptul că toți invitaţii ne urmăreau în tăcere, ca un singur ochi, conferea fericirii noastre o profunzime artificială. Sibel îşi pusese braţul pe umărul meu de parcă m-ar fi îmbrătişat, îşi apropiase mult capul de pieptul meu, de parcă am fi fost singuri intr-un cotlon de discotecă îmi spunea uneori câte ceva, surâzând, iar după ce ne roteam puţin priveam şi eu fugar peste umărul ei, spre ceea ce-mi arăta ea, de pildă către un chelner care ne privea zâmbind, cu un platou plin în mână, spre mama ei, care vărsa câteva lacrimi, spre o femeie care-şi strânsese părul în coc, spre Nurcihan şi Mehmet care, în absenţa noastră, îşi întorseseră de-a bine-lea spatele unul altuia şi spre un domn de nouăzeci de ani, care se număra printre îmbogăţiţii de război de pe

vremuri (Primul Război Mondial) şi care mânca ajutat de unul dintre servitorii lui, gătit cu cravată ĭmpletită, dar nu priveam deloc spre partea din spate, unde se afla Füsun. Era preferabil ca Füsun să nu ne vadă în timp ce Sibel îmi povestea veselă, neobosită, ceea ce vedea peste umăr: Ia uită-te la ăla, ia uite cum arată cutare !“

         In vremea aceasta, cineva a izbucnit în aplauze, dar aplauzele n-au durat mult, iar noi ne-am continuat dansul ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Mai apoi, când au început să se ridice şi alte perechi ca să danseze, am revenit la masa noastră.

         - Aţi fost foarte reuşiţi, vă potriveaţi foarte bine, a spus Berrin.

         Cred că Füsun nu se afla printre cei care dansau atunci. Faptul că între Nurcihan şi Mehmet nu se înregistrase nici o evoluție o necăjea atât de mult pe Síbel, încât mi-a cerut să

stau de vorbă cu Mehmet.

         - Spune-i să insiste puţin pe lângă Nurcihan, mi-a spus ea, dar n-am făcut nimic.

         Berrin s-a amestecat şi ea în discuţie şi mi-a spus în şoaptă că dragoste cu forţa nu se poate, că-i urmărise şi ea cu atenție din locul în care stătea şi că nu doar Mehmet, ci amândoi păreau foarte orgolioşi, foarte sensibili, aşa încât, dacă nu se plăceau, nu trebuia să insistăm.

         - Foarte multe persoane fac cunoştinţă cu viitorul soţ sau viitoarea soție la nunţi. Atât fetele, cât şi băieţii sunt pregătiţi de așa ceva când participă la ele. Dar trebuie să fie ajutaţi...

         - Despre ce vorbiţi? Spuneţi-mi şi mie, a spus fratele meu, alăturându-se discuţiei, şi ne-a explicat, de parcă ar fi predat o lecție, că metoda căsătoriei prin peţitoare dispăruse dar cum în Turcia nu existau suficiente medii care să le permită tinerilor să se cunoască, ca în Europa, mijlocitorii cu bune intenţii continuau să joace un rol important, după care s-a întors spre Nurcihan, de parcă ar fi uitat, o clipă, că se ajunsese la acel subiect din pricina ei şi a lui Mehmet.

         - Dumneavoastră n-o să vă căsătoriţi, de pildă, cu pețitoare, nu~i aşa? a întrebat-o el.

         - Dacă bărbatul e simpatic, n-are nici o importanţă cum ți-l găsești, Osman Bey, a spus Nurcihan, chicotind.

         Am râs cu toţii în hohote, de parcă am fi auzit nişte vorbe foarte cutczătoare şi de parcă n-ar fi fost vorba decât de o glumă. Dar Mehmet s-a făcut roşu la faţă ca focul şi şi-a ferit ochii.

         - Vezi ? mi-a spus după aceea Sibel la ureche. L-a speriat pe băiat. O fi crezut că-şi bate joc de el!

         Nu mă uitam deloc la cei care dansau. Dar Orhan Pamuk Bey, cu care urma să mă revăd peste ani de zile, în perioada în care întemeiam muzeul, mi-a spus că, în aproximativ același interval de timp, Füsun a dansat cu două persoane. Nu-l cunoştea, nu-şi amintea cine era cel cu care dansase Füsun primul dans, dar mi-am dat seama că era vorba de Kenan, de la Satsat. Cât despre cea de-a doua persoană care o invitase pe Füsun la dans, aceasta fusese, după cum o afirma el cu mândrie, chiar Orhan Bey în persoană, cu care mă întâlnisem ceva mai devreme nas în nas, la masa familiei Pamuk. Autorul cărţii noastre avea să-mi vorbească despre acel dans la douăzeci şi cinci de ani după aceea, cu ochii strălucind de încântare. Cei care doresc să afle chiar din gura lui ce anume a simţit Orhan Bey în timp ce dansa cu Füsun sunt rugaţi să consulte ultimul capitol al acestei cărţi, intitulat ,,Fericirea“.

         În timp ce Orhan Bey era prins în dansul acela, pe care sunt sigur că mi l-a relatat cu sinceritate peste ani, Mahmut, nemaiputând suporta discuţiile de la masa noastră cu privire la dragoste, căsnicie, căsătorie prin peţitoare şi „viaţa modernă‟ precum şi chicotelile lui Nurcihan, s-a ridicat şi ne-a pãrăsit.Tuturor ne-a pierit veselia cât ai clipi din ochi.

         - Ne-am purtat rușinos, cu toţii, a spus Sibel. Am rănit sentimentele băiatului.

         - Nu te uita la mine când vorbeşti, a spus Nurcihan. Eu n-am avut cum să fac mai mult decât voi. Aţi băut cu toţii şi râdeţi tot timpul. Cel nefericit e Mehmet.

         - Dacă îl aduce înapoi la masă Kemal ai să te porți frumos, Nurcihan? a întrebat-o Sibel. Ştiu că 1-ai puteu face foarte fericit. Şi Mehmet o să te facă fericită pe