Nurcihan a fost incântată de faptul că Sibel vorbea cu exaltare, în faţa tuturor, de intenţia de a-i face trampa cu Mehmet.

         - Nu e nevoie să ne căsătorim imediat, a spus ea. Am făcut cunoştinţă şi ar fi putut să schimbe câteva cuvinte agreabile cu mine.

         - O face, dar cu efort, dat fiind faptul că la mijloc se află o fată cu personalitate, ca tine, a spus Sibel, şi i-a şoptit ce mai avea de spus lui Nurcihan, la ureche.

         - Ştiţi, copii, de ce nu pot învăţa fetele şi băieţii de la noi cum să flirteze ? a întrebat fratele meu.

         A adoptat expresia aceea simpatică care i se ivea pe chip ori de câte ori bea:

         - Pentru că n-ai unde să flirtezi. Desigur că nici cuvântul „flirt“ nu există.

         - In vocabularul tău, a spus Berrin, „flirt“ însemna să mă duci pe mine la cipematograf sâmbăta după-amiaza, înainte de a ne logodi... Iţi aduceai cu tine aparatul de radio portativ, ca să afli, în pauza de cinci minute, rezultatul meciului jucat de Fenerbahce.

         - De fapt, nu-mi luam radioul ca să ascult meciul, ci ca să impresionez pe tine, a spus fratele meu. Sunt mândru că am adus de afară primul aparat de radio portabil cu tranzistori

din Istanbul.

         Nurcihan a mărturisit, la rândul ei, că mama ei se mândrea cu faptul că era prima persoană din Turcia care folosise mixerul. Ne-a povestit că, înainte cu mult ca la băcănii să

Înceapă să se vândă suc de roşii în conservă, adică pe la sfârșitul unilor 1950, mama ei îşi servea prietenele, care veneau la ea ca să joace bridge, cu suc de roşii, de ţelină, de sfeclă

şi de ridichi şi că-şi luase obiceiul de a le invita pe doamnele din înalta societate, care-şi sorbeau sucul de legume din pahare de cristal, să-i vadă bucătăria, ca să le arate primul mixer din Turcia. Aşa şi-au adus aminte mesenii, pe fondul unei muzici plăcute, care data chiar din acei ani, cum liderii burgheziei din Istanbul obişnuiau să se umple de sânge pe mâini şi pe faţă, în entuziasmul lor de a folosi pentru prima oară în Turcia maşinile de ras, cuţitele de

tranșat carne, desfăcătoarele electrice de conserve şi multe alte instrumente ciudate şi înfricoşătoare. Am vorbit despre aparatele acelea de înregistrat care, după ce erau aduse cu

osârdie din Europa şi folosite, de cele mai multe ori, doar o singură dată, se stricau, despre aparatele de uscat părul care făceau să sară siguranţele, despre râşniţele electrice de cafea care le speriau pe fetele în casă, despre maşinile de preparat maioneza pentru care nu existau piese de schimb în Turcia ; acestea sfârşiseră, toate, prin a fi date uitării şi păstrate cu anii prin ungherele prăfuite ale caselor noastre, pentru că nimeni nu se-ndura să le arunce. Am observat că, în timpul acesta, Zaim-Meritaţi-Totul se aşezase numaidecât lângă Nurcihan, pe scaunul lăsat liber de Mehmet, că se alăturase discuţiei cu sinceră veselie, fără a pierde vremea, și că,

după patru-cinci minute, îi şoptise ceva lui Nurcihan la ureche, făcând-o să chicotească.

         - Ce s-a întâmplat cu manechinul tău german ? l-a întrebat Sibel pe Zaim. Ai părăsit-o şi pe ea rapid?

         - Inge nu era iubita mea, aşa că s-a întors în Germania, a spus Zaim, fără să-şi piardă deloc veselia. Nu eram decât prieteni de afaceri şi am scos-o o vreme în lume, ca să-i arăt

cum sunt nopţile la Istanbul.

         - Nu eraţi decât prieteni, carevasăzică! a spus Sibel, folosind una dintre expresiile acelea stereotipe, adeseori repetate, din presa de divertisment, care începuse să înflorească abia de curând în anii aceia.

         - Astăzi am văzut-o şi eu pe fată la cinematograf, a spus Berrin. A apărut în reclame şi şi-a băut iar răcoritoarea, râzând foarte simpatic.

         S-a întors spre soţul ei:

         - Pentru că s-a întrerupt curentul când eram la coafor am ieşit în jurul prânzului şi m-am dus la Site, unda i-am văzut pe Sophia Loren şi pe Jean Gabin.

         S-a întors spre Zaim:

         - Văd reclamele peste tot, la toate bufetele; acum toată lumea îţi bea răcoritoarea, nu doar copiii. Felicitări!

         - Am ales bine momentul, a spus Zaim. Mai avem și noi noroc!

         Văzând că Nurcihan ne privea cu ochi întrebători şi simțind că Zaim aştepta acest lucru de la mine, i-am explicat pe scurt lui Nurcihan că prietenul meu era proprietarul companiei

Şektaş, care producea sucurile Meltem, şi că ne-o prezentase şi nouă pe Inge, tânăra şi simpatica nemţoaică din reclamele care împânzeau tot oraşul.

         - Dumneavoastră aţi avut prilejul de a încerca răcoritoarele noastră cu fructe? a întrebat-o Zaim.

         - Sigur! Mi-a plăcut în mod deosebit cea cu căpşuni a spus Nurcihan. Nici măcar francezii nu mai reuşesc, de multă vreme, să producă ceva atât de delicios.

         - Dumneavoastră locuiţi in Franţa? a întrebat Zaim.

         Apoi ne-a invitat să-i vizităm cu toţii fabrica la sfârşitul săptămânii, iar apoi să ne plimbăm pe Bosfor şi să ne ducem la picnic în Pădurea Belgradului. Toţi cei de la masă se uitau la el şi la Nurcihan. După puţin timp, s-au ridicat şi s-au dus să danseze.

         - Du-te şi caută-l pe Mehmet, ca s-o scape pe Nurcihan din mâinile lui Zaim, a spus Sibel.

         - Oare Nurcihan doreşte să fie salvată?

         - Nu vreau ca prietena mea să cadă pradă acestui fals Casanova care n~are alt gând decât să le atragă pe fete la patul lui.

         - Zaim e un om foarte generos şi foarte cinstit, numai că are o slăbiciune pentru femei. În plus, de ce n-ar trăi Nurcihan o aventură şi aici, la fel ca în Franţa? E obligatoriu să se

căsătorească?

         - Bărbaţii din Franţa nu umilesc femeile pe motiv că s-au culcat cu alţii înainte de căsătorie, a spus Sibel. Aici însă îţi ies vorbe. Şi, mai ales, nu vreau ca Mehmet să fie rănit.

         Nici eu nu vreau asta. Dar nici nu vreau ca aceste probleme să ne umbrească logodna.

         Nu reuşeşti să guşti latura amuzantă a intermedierii, a spus Sibel. Gândeşte-te că, dacă se vor căsători, Nurcihan cu Mehmet vor fi cei mai buni prieteni ai noştri, mulţi ani de acum

încolo.

         Nu cred că Mehmet