Vorbește puţin cu el, ca să nu se sperie. Eu promit s-o pregătesc pe Nurcihan. Dar du-te şi adu-l repede aici.

         Văzând că mă ridicam în picioare, mi-a zâmbit cu drăgălășenie.

         - Ești foarte arătos, a spus ea. Ai grijă, nu te mai lăsa oprit de ceilalţi la vorbă - vino repede şi invită-mă la dans!

         Mă gândeam că, între timp, aveam s-o văd şi pe Füsun. Pe când îl căutam pe Mehmet perindându-mă de la o masă la alta înconjurat de ţipetele şi de hohotele de râs ale mulţimii

pe jumătate ameţite de băutură, strângeam nenumărate mâini. Partenerele  de dame ale mamei, care, de-a lungul copilăriei mele, obişnuiau să vină pe la noi în fiecare miercuri după amiază, îşi vopsiseră toate părul şaten deschis, de parcă s-ar fi vorbit între ele, iar trei dintre ele mi-au făcut semn cu mâna de la masa la care stăteau cu soţii lor, tot de parcă s-ar fi vorbit între ele, strigându-mă „Ke-maall“, de parcă s-ar fi adresat unui copil. Un prieten de-al tatei, importator, care peste zece ani urma să-i ofere ministrului vămilor, după ce acesta-i ceruse un şpert tras de păr, teancuri impresionante de dolari aşezate într-o ditamai cutia de baclava împodobită cu un peisaj din Antep 1, care avea să înregistreze pe un casetofon marca Gazo, pe care-l fixase cu faşă sub fotoliul pe care stătea, discuţia amicală pe care o purtase cu acesta făcând-o mai apoi cunoscută opiniei publice, şi care avea să fie prezentat de ziare ca „negustorul care a făcut să cadă un ministru“ mi s-a întipărit imediat în memorie prin smochingul său alb, butonii de aur, unghiile cu manichiură îngrijită şi mirosul de parfum, care avea

    1 Gaziantep, capitala provinciei cu acelaşi nume, aflată în sud-estul Anatoliei

să stăruie multă vreme pe mâna pe care mi-o strínsese. Găseam că unele chipuri de acolo îmi erau extrem de familiare şi de apropiate, întocmai ca unele dintre chipurile din albumele cu fotografii decupate şi lipite cu migală de mama, dar eram teribil de stingherit să constat, la fel ca întotdeauna, că nu izbuteam să-mi dau seama de relaţiile de rudenie dintre ei - cine, al cui soţ ori soră era.

         - Dragul meu Kemal, mi-a spus chiar atunci o femeie plăcută, între două vârste. Iţi amintesti cum m-ai cerut de nevastă când aveai şase ani?

         Nu mi-am amintit cine era decât când am văzut-o pe fiica ei, în vârstă de optsprezece ani.

         - Aaa, tanti Meral, fiica dumneavoastră a ajuns să vă semene leit! i-am spus eu celei mai tinere dintre verişoarele mamei.

         Când tanti Meral mi-a spus, cu scuzele de rigoare că aveau să plece devreme pentru că fiica ei urma să dea exmen la facultate a doua zi, m-am gândit că diferenţa de vârstă dintre femeia aceea nostimă şi mine, ca şi cea dintre mine și fiica ei, era de exact optsprezece ani si m-am uitat o clipă distrat, din reflex, în direcţia lui Füsun, dar n-am izbutit s-o văd; era mare îmbulzeală. Peste ani de zile aveam să-mi procur de la un colecţionar care făcuse rost de poze de la nunţile şi petrecerile organizate la Hilton, îngrămădindu-le apoi în casa-ghenă în care locuia, o fotografie făcută chiar în acele momente, în care nu mi se vedea chipul, ci doar una

dintre mâini, alături de agentul de asigurări Güven-Scufundătorul-de-Vapoare, prietenul din tinereţe al tatei. Urma să strâng şi mâna domnului bancher care, în fotografia realizată la trei secunde după aceea, se zărea undeva în spate și aflând că era o cunoştinţă a tatălui lui Sibel, aveam să-mi aduc aminte cu surprindere că-l văzusem de fiecare dată când mă dusesem la magazinul Harrods din Londra (de două ori) alegându-şi, cufundat în gânduri, costume de culoare închisă.

         Pe măsură ce înaintam, pe măsură ce mă așezam la mese şi făceam fotografii cu invitaţii, spre amintire, constatam că în jurul meu se aflau nenumărate brunete care-şi vopsiseră părul blond, nenumăraţi bărbaţi afectaţi şi bogaţi, nenumărate cravate, ceasuri, brăţări, nenumăraţi pantofi cu tocuri, ca și bărbați ai căror favoriţi şi mustăţi erau aproape la fel, remarcam, pe de altă parte, că aveam o oarecare familiaritate și foarte multe amintiri comune cu oamenii aceia, intuiam, fericit, viața minunată pe care o aveam înaintea mea şi

frumusețea nepereche a acelei nopţi de vară cu mireasmă de mimoze. M-am sărutat pe obraji cu prima miss europeană lansată de Turcia, care, după două căsnicii ratate şi după vârsta de putruzeci de ani, se devotase săracilor, invalizilor, orfanilor, strângerii de donaţii pentru balurile societăţilor de binefacere (,,Ce idealism, dragă ! ? Se pare că ia un procent !“,

spunea mama) şi, din acest motiv, îl vizita pe tata la birou o dată la două luni. Am vorbit despre farmecul acelei seri cu o văduvă care, după ce soţul ei, armator, fusese împuşcat în

ochi şi ucis în timpul unei dispute de afaceri survenite în familie, participa la reuniunile de acest fel cu ochii mereu scăldați în lacrimi. Am strâns, cu sincer respect, mâna nespus de moale a lui Celâl Salik, cel mai îndrăgit, mai straniu şi mai curajos foiletonist din Turcia acelor vremuri (expun aici unul dintre articolele apărute la rubrica sa). M-am aşezat la masă și m-am fotografiat cu fiii, cu fiica şi cu nepoţii răposatului Cevdet Bey, unul dintre primii negustori musulmani cu stare din Istanbul. La o altă masă, la care se aflau nişte invitați ai lui Sibel, am făcut şi eu pariu, alături de ceilalţi meseni, cu privire la deznodământul serialului Evadatul (dr. Richard Kimble este urmărit pentru o crimă pe care n-o comisese el şi, pentru că nu-şi poate dovedi nevinovăţia, fugea mereu, fugea şi iar fugea!), pe care îl urmărea atunci

toată Turcia şi care urma să se sfârşească în miercurea imediat următoare.

         L-am descoperit, în cele din urmă, pe Mehmet, care bea rachiu cu Tayfun, un alt coleg de clasă de la Robert Kolej. Amândoi erau cocoţaţi pe scaunele de la barul amenajat într-un colț.

         - Ooo, ia te