Sunt aici toţi curtenii şi toate curtenele, ne mai socotindu-le pe cele cinci sute de măgăriţe în al căror lapte se îmbăiază Poppea şi pe cele zece mii de slugi. Uneori e vesel. Calvia Crispinilla îmbătrâneşte, se spune că după multe rugăminţi Poppea i-a îngăduit să facă baie imediat după ea. Lucan a pălmuit-o pe Nigidia, bănuind-o c-ar avea legături cu un gladiator. Sporus şi-a pierdut nevasta la zaruri cu Senecion. Torquatus Silanus mi-a oferit pentru Eunice patru roibi care au să câştige cu siguranţă întrecerile de anul acesta. N-am primit! Îţi mulţumesc, de asemenea, şi ţie că na-i primit-o. În ceea ce-l priveşte pe Torquatus Silanus, nici nu bănuieşte sărmanul că-i de pe-acum mai mult o umbră decât un om. Moartea lui este hotărâtă. Ştii care-i vina lui? E strănepotul divinului August. Nu există scăpare pentru el. Aşa-i lumea noastră!

Era vorba, după cum ştii, să ne viziteze Tiridates, însă Vologesius ne-a trimis o scrisoare jignitoare. Deoarece a cucerit Armenia, cere să-i fie lăsată pentru Tiridates, el în orice caz nu ne-o cedează. Pur şi simplu, bătaie de joc! Deci, am hotărât război. Lui Corbulon i se conferă puterea ce-o avea marele Pompeius pe vremea luptelor cu piraţii marini. A fost un moment, când Nero a şovăit: se teme probabil de gloria pe care o poate dobândi Corbulon în caz de victorie. S-au gândit chiar să dea comanda supremă lui Aulus al nostru. S-a împotrivit Poppea, pe care virtutea Pomponiei o irită în mod vădit.

Vatinius a făgăduit să ne arate lupte extraordinare de gladiatori la Benevent. Iată unde ajung cizmarii în timpurile noastre! În ciuda zicalei: ne sutor supra crepidam{96}! Vitellius – descendentul unui cizmar, iar Vatinius – fiul drept al unui cizmar! Poate că el însuşi a cusut încălţăminte. Histrionul Aliturus a jucat splendid ieri în Oedip. L-am întrebat, ca pe un evreu, dacă creştinii şi evreii sunt acelaşi lucru? Mi-a răspuns că evreii au o religie de veacuri, iar creştinii sunt o sectă nouă care a luat fiinţă nu demult în Iudeea. A fost răstignit acolo, în vremea lui Tiberius, un anumit om, ai cărui adepţi se înmulţesc pe zi ce trece, căci îl consideră zeu. Se pare că nu vor să recunoască nici un fel de alţi zei, mai ales pe ai noştri. Nu înţeleg prin ce i-ar stingheri.

Tigellinus nu-şi mai ascunde duşmănia faţă de mine. Până acum n-a reuşit să mă învingă – deşi are un avantaj asupra mea. Are mai multă grijă de viaţa lui şi este mult mai ticălos decât mine, ceea ce-l apropie de Ahenobarbus. Aceştia doi, mai devreme sau mai târziu, se vor înţelege şi atunci soarta mea o să fie pecetluită. Când se va întâmpla asta, nu ştiu, dar, deoarece oricum trebuie să se întâmple, termenul n-are importanţă. Deocamdată, trebuie să mă distrez. Viaţa în sine n-ar fi fost rea, dacă nu era Barbă-Arămie. Datorită lui, uneori ţi se face scârbă de tine însuţi. Degeaba mă amăgesc, spunându-mi că lupta pentru favorurile lui nu-i decât un joc, sau un şir de simple dispute în care victoria nu face decât să-ţi flateze amorul propriu. Uneori, mi se pare că sunt un fel de Chilon, cu nimic mai bun decât el. Când n-are să-ţi mai fie de folos, trimite-mi-l. Îmi place vorba lui colorată. Salută din partea mea pe divina ta creştină, sau mai degrabă, roag-o, în numele meu, să nu fie rece ca un peşte faţă de tine. Scrie-mi despre sănătatea ta, scrie-mi despre dragoste, să ştii să iubeşti şi s-o înveţi şi pe ea să iubească, adio!”

M.C. Vinicius către Petronius:

„Pe Ligia încă n-am găsit-o. Dacă n-aş spera s-o găsesc în curând, nici nu ţi-aş răspunde. Când nu mai speri, ţi se urăşte de viaţă şi nici să scrii nu mai ai chef. Am vrut să controlez dacă nu cumva Chilon mă înşeală şi în noaptea când a venit după bani, pentru Euricius, m-am înfăşurat într-o mantie de soldat şi m-am luat pe furiş după el şi după băiatul pe care i l-am dat să-l însoţească. Când au ajuns la faţa locului, i-am urmărit de departe, ascuns după un stâlp din port. M-am convins că Euricius nu-i un personaj imaginar. Jos, la râu, câteva zeci ele oameni descărcau la lumina torţelor pietre dintr-o luntre mare şi le aşezau pe mal. L-am văzut pe Chilon apropiindu-se de ei şi vorbindu-i unui bătrân, care după o clipă i-a căzut la picioare. Alţii s-au strâns cerc în jurul lor, scoţând strigăte de uimire. Sub ochii mei băiatul a întins punga lui Euricius care, luând-o, a început să se roage cu mâinile ridicate spre cer, iar alături de el a îngenuncheat şi un al doilea, probabil fiul său. Chilon a mai spus ceva ce nu am putut să aud şi i-a binecuvântat pe cei doi îngenuncheaţi cât şi pe ceilalţi făcând în aer semne în formă de cruce, pe care probabil ei o cinstesc, căci au îngenuncheat cu toţii. Aş fi vrut să cobor între ei şi să promit trei asemenea pungi aceluia care mi-o va afla pe Ligia, dar mi-a fost teamă să nu-i stric lui Chilon aranjamentele şi, după o clipă de chibzuială, am plecat.

Asta s-a întâmplat cam la vreo douăsprezece zile de la plecarea ta. De atunci, Chilon a mai fost la mine de câteva ori. Mi-a spus că a ajuns să aibă mare trecere printre creştini. Zice că n-a găsit-o până acum pe Ligia, fiindcă sunt mulţimi nenumărate numai în Roma, aşa că nu toţi se cunosc între ei, sunt foarte prevăzători şi, în general, vorbesc puţin, el însă îmi garantează că numai