voi îmbrățișa, recunoscător, și va primi fără plată cel mai bun tablou al meu de la acea oră. Pentru deșteptarea lui, îl merită. “ Bărbații veniți la Gabură erau cei mai matinali. Femeile intrau în casă cu mult mai tîrziu, cu excepția celor care rămîneau peste noapte acolo, reținute de Gabură, din pricina orelor foarte tîrzii, după cine știe ce discuții prelungite, în imposibilitate să plece la ele acasă (erau, de regulă, femei singure, tinere, putînd să rămînă oriunde, nu le aștepta nimeni, dirijîndu‑se de la o zi la alta în funcție de inspirațiile cele mai trăsnite sau de sugestiile rezultate întîmplător, într‑o conversație banală), sau a altor categorii de femei, comode, care nici nu așteptau invitația să rămînă, dacă tot urmau să se reîntoarcă a doua zi. Își împărțeau casa fără amestecul lui Gabură, după criterii oculte, instabile. Poate nici nu funcționa vreun fel de criterii, ci acționa numai întâmplarea. Nu se dădea importanță, într‑o casă complet deschisă, unor lucruri atît de mărunte. Pictorul își rezervase un apartament, mic, cochet, suprasaturat de obiecte eteroclite, interzis celorlalți. Accesul aici, rar și emoționant, avea loc în urma unei invitații speciale, de onoare, și reprezenta adesea consacrarea unui ucenic și desprinderea de maestru sau se producea cu ocazia vizitelor unor personalități, scriitori, cineaști, muzicieni, în foarte puține cazuri pictori, cînd maestrul considera că salonul comun ar fi fost insuficient pentru a exprima considerația ce se cuvenea. Nici una din femeile rămase peste noapte nu era amestecată în vreo aventură cu Gabură. În această privință, pictorul se îngrijea ca un maniac să nu devină vulnerabil, viața lui intimă fiind înconjurată de cea mai mare discreție, îndeosebi după ce divorțase. Divorțul însuși fusese o ciudățenie. Fosta soție se situa printre cele mai fervente vizitatoare, o parte din garderoba ei mai era încă aici, așa că putea fi întîlnită pregătindu‑se pentru vreo sindrofie sau stînd cuminte în salon, într‑un ungher îndepărtat, cum făcea și înainte de a se mărita, plăcerea ei fiind să treacă drept o femeie ștearsă, neînsemnată, ca brusc să ajungă eroina unui scandal de proporții, ocolită cu frică, temută, venerată de fetele tinere pentru replicile ei celebre, de tipul celei rostite față de un ministru, la o recepție: „Dacă te mai ții după mine, te pălmuiesc în fața ministerului, la opt dimineața, în văzul subalternilor.“ Gabură însuși comisese imprudența, în ziua divorțului, să‑și exprime regretele pentru cele întâmplate. „Nu‑i nimic, îi zisese Reia, soția, aștept să‑ți mai stilezi fraza și să mi le exprimi la mine acasă, pocăit, ca să‑ți pot da un picior în fund.“ Reia Gabură, poetă suprarealistă, declarase încă în timpul căsniciei că n‑are nimic comun cu „zarzavaturile lui Ieronim“ și că nu‑i admiră decît geniul de a‑și organiza viața: „Un pișicher cu adevărat genial, zicea, se vede rar această speță de indivizi, prețioasă pentru că se pricepe să conserve o formă de libertate definitiv pierdută.“ Ea nu‑l iubise pe Gabură, ci o interesase, cum ținuse să stabilească. „Nici n‑ai ce iubi la el, talentul nu‑i pentru iubit, iar ca bărbat este o bestie comună și cam soioasă pe deasupra.“ Divorțul interpusese o oarecare distanță între Gabură și fosta lui soție, dar se mai temea cumplit de ea, păstrîndu‑și viața intimă sub cele mai fine lacăte. Îl favoriza în mare măsură, indiscreția lui maniacă, permanența femeilor la el în casă. De la o anumită oră a zilei, femeile dominau totul, strigau, schimbau aranjamentul mobilierului, apăreau cu coatele în fereastră, iar de cînd Gabură „dicta moda“, întindeau pretutindeni pânzeturile pentru croit, pînă și în holuri, pe jos, mîzgălindu‑se de vopsele, chicotind de încîntare la ivirea unei soluții, manevrînd foarfece și ținînd în dinți ace cu gămălie, pentru a fixa fanteziile momentane și a menține exact cum se produseseră o îndoitură curioasă sau pliurile inventate după discuții aprinse, capricioase. Gabură, evident, nu avea posibilitatea să cunoască pe toată lumea care intra și pleca din casa lui. Salonul comun îi aduna, seara, doar pe adevărații iubitori de artă și aici își rosteau cuvîntul extrem de puțini. La fel, cînd se examinau lucrări, o minoritate avea dreptul să exprime opinii, pînă și mulți dintre ucenicii conștiincioși erau excluși. Cele mai largi prilejuri de a‑și vedea adepții, pentru Gabură, erau petrecerile. Se pregăteau în taină, nu se anunțau și inițiativa o putea avea oricine, nu interesau motivele, ele erau invocate în plină destindere, ca o justificare și ca o scuză, dar nimeni nu le dădea atenție. Aniversările, bucuriile de toate felurile sau simpla dorință de a mai face lumea să petreacă erau celebrate aici, în salon, cu gustări din abundență și băutură, uneori apelîndu‑se și la muzică. Înainte de o asemenea reuniune, grupuri de femei tinere se adunau într‑o fostă bucătărie (acum nu se mai făceau aici decît cafele și exista un frigider, unde toată lumea își plasa cumpărăturile, rar de tot se gătea, ca o excepție, cînd se constata că maestrul încă nu mîncase în acea zi și cineva se grăbea să‑l servească, cu o îngrijorare reală), se adunau și se puneau imediat pe treabă: pregăteau tartine, împodobeau platouri, distribuiau bunătățile în farfurii, ca să poată fi la îndemîna tuturor, sortau și aranjau pahare, iar la un semnal, îmbujorate de muncă, însuflețite, porneau în șir, cu brațele încărcate, spre salon. Gabură, vestit de regulă în ultima clipă, întrerupea treburile sale, oricare ar fi fost ele, și venea să prezideze. Dacă se aflau la el, din întîmplare, străini în vizită (exista și o categorie de nefamiliari ai casei, care nu intrau, poate, decît o singură dată), îi purta după dînsul și îi instala în dreapta și în stînga sa, explicîndu‑le sumar moravurile locului. Gabură întîrzia, de obicei, un sfert de oră, douăzeci de minute, surîdea înseninat, vorbea graseind și bîlbîindu‑se, cu o cochetărie de curtezană experimentată, nu fără farmec de îmbătrînit în rele. Cel mai zgomotos era celebrat succesul, clanul trăia, pretindea Gabură, dintr‑o religie a succesului. Făcuse vîlvă sărbătorirea unui redactor șef, adus în brînci de fetele cele mai îndrăznețe (cu una din ele, mică, firavă,