copii evidenţierea bicepşilor ar impune pacea. Când ostilităţile nu sunt stinse cu aceste mijloace, pe care le-am numi paşnice, atunci între combatanţi are loc un război în care intervin ca arme ciocul şi ghearele. Câteva pene pe câmpul de bătaie reprezintă cel mai adesea singurele urmări ale luptei.

  La păsările care trăiesc în grup, ca de altfel şi la mamifere, conflictele se nasc numai când nu este respectată ierarhia individului în colectivitate. Este interesant de observat că uneori dominaţia unui mascul conferă drepturi de "mare doamnă" şi partenerei sale, iar dacă acesta îşi exprimă preferinţa faţă de mai multe femele apare atunci o supunere ierarhică a acestora. În general, după legi numai lor cunoscute sau după o confruntare, în grup apare o stratificare ierarhică a fiecărui individ de la primul până la ultimul. În timp, prin apariţia tinerilor, au loc noi confruntări şi rangul se schimbă, crescând pentru unii şi scăzând pentru alţii.

  În grupurile de gorile se ivesc adesea certuri între femele, care ajung chiar la molestări fizice, dar încetează imediat ce conducătorul cetei intervine. Toată lumea îl cunoaşte de şef şi prezenţa sa este suficientă pentru a întrona ordinea, nefiind nevoie să recurgă la violenţă.

  Descrierile de conduită în lumea animalelor fără limbaj articulat abundă la ora actuală, graţie dezvoltării pe care a luat-o etologia, importanţa sa depăşind cu mult nivelul unei simple curiozităţi, prin consecinţele de ordin teoretic şi practic pe care le-a impus în cunoaşterea noastră însăşi şi în raporturile dintre om şi celelalte animale. Descoperirile lui Lorenz şi Frisch, ca şi observaţiile multor altor cercetători ai domeniului ne-au relevat o lume în care – deşi nu există nici un cod moral, nici o teamă de supranatural, nici o universitate care să instruiască spiritele – nu întâlnim în aceeaşi măsură racilele prezente la om: minciuna, suicidul şi crima.

  Nu suntem singurele fiinţe inteligente. Inteligenţa lumii animale inferioare omului constituie un subiect de meditaţie cu multe necunoscute, de unde şi insistenţa noastră asupra sa. Eticheta simplistă de "instinct" pe care o punem ori de câte ori în ungherele mintii noastre nu zărim nici o lumină spre care să ne îndreptăm nu poate reprezenta o explicaţie completă atâta vreme cât noţiunea rămâne încă vagă şi cu limite care astăzi nu mai pot fi tratate cu certitudinea de ieri. Probăm şi prin aceasta paradoxala afirmaţie că suntem cu atât mai siguri cu cât ştim mai puţin! Delimitarea inteligenţă-instinct, prin care orgolioşi subliniem distanţa om-animal, nu mai este uşor acceptabilă. Norbert Sdlamy, în dicţionarul său de psihologie, subliniază că această credinţă nu mai este astăzi admisă. Citează, între altele, pe un cercetător care a filmat o vulpe în timp ce simula că este moartă pentru a atrage în capcană un corb din care şi-a oferit apoi un prânz copios.

  Am urmărit noi înşine scene de vânătoare din viaţa animalelor, filmate pe viu. Din înălţimile stâncilor pe care îşi avea cuibul, un vultur zăreşte o capră neagră mergând pe nişa îngustă a muntelui. Într-o parte era peretele vertical al muntelui, în cealaltă se afla prăpastia cu o adâncime de mai multe sute de metri. Fiind foarte îngustă, nişa nu permitea decât deplasarea înainte a caprei. E bine, toate aceste elemente au fost observate şi "înţelese" de către vultur, pentru că din înălţimea la care era n-a făcut decât să plonjeze brusc pe verticală, paralel cu muntele, pe lângă ochii caprei, fără să o atingă. Capra era mai voluminoasă şi probabil mai puternică decât vulturul într-un atac direct. A fost însă suficientă acţiunea vulturului pentru scopul urmărit. Capra se sperie, nu are largheţe de mişcare şi în tentativa de a evita pericolul sărind din calea vulturului cade în hăul de sub picioarele sale. Ce urmează este extraordinar de văzut. Paralel cu capra care se prăbuşeşte vulturul alunecă uşor spre fundul prăpăstiei unde victima "cade" fără nici o luptă.

  Jocul inteligenţei vulturului filmat aici nu are nimic comun cu instinctele evocate de biologi. Este un act perfect deliberat şi calculat. O investiţie indubitabilă de inteligenţă.

  O altă scenă filmată prezintă vânarea unei antilope de către un grup de lei. Un leu atacă antilopa la gât, prinzându-i zona arterei carotide în cleştele maxilarelor. Alţii doi o lovesc cu membrele anterioare şi-i presează trenul posterior încercând s-o doboare. Antilopa rezistă, nu cade. Cei doi lei îşi schimbă poziţiile făcând noi tentative de doborâre. Numai leul care i-a atacat zona cea mai vulnerabilă, cea a carotidei, nu se mişcă din loc. O singură slăbire din menghina gurii sale şi antilopa ar fi putut fugi. De unde "ştie" leul importanţa vitală a acestei zone anatomice? Şi dacă este doar instinct, ce altceva este instinctul decât un program inteligent?

  Fără îndoială că inteligenţa celorlalte animale nu este, după cum am mai spus, o inteligenţă de lux, cum este a omului. Ea corespunde cerinţelor vitale ale posesorului, dar este incontestabil inteligenţă.

  Crima de a ucide din plăcere. Din discuţiile de până acum sesizăm că viaţa, indiferent de nivelul la care este prezentă, este un dar al Universului, al legităţilor sale de organizare, pe care abia ne chinuim să le înţelegem şi nicidecum să le dirijăm. Sesizăm de asemenea că orice fiinţă este o inteligentă care include în sine şansa de a fi şi rostul cert în "socotelile" Universului, chiar dacă mintea noastră crede naiv şi eronat că nu sunt şi ale ei. Rezultă de aici un comandament moral major: întrucât nu vom fi niciodată în stare să creăm viaţă, nu avem dreptul s-o ucidem gratuit şi din distracţie, indiferent că aceasta se cheamă frunză, fir de iarbă, vultur sau om.

  Originea vieţii este conectată cu originea Universului şi ca urmare nu este în posibilitatea minţii omeneşti nici de a o discerne, nici de a o crea. Teoriile noastre ştiinţifice despre originea vieţii sunt doar imaginaţie. Efortul de a face ştiinţă este absolut necesar şi meritoriu. Să ne recunoaştem doar limitele gândirii când abordăm necunoscutul.

  Facem precizarea că aici nu vrem să pledăm pentru hrănire strict vegetală, nefiind în