Cum putea el să o ajute pe Carolyn? s-a întrebat. Avea ea o problemă psihiatrică? Poate că nu era decât o victimă inocentă, care se aflase din întâmplare într-un loc nepotrivit, la un moment nepotrivit. Fără îndoială că pe vremuri şi-ar fi consultat preotul, pentru a primi consolările lui.

  Poate că şi el ar fi trebuit să-i ofere tocmai o consolare de preot. Cu siguranţă că terapeuţii aveau ceva de învăţat din tradiţia celor două mii de ani de existenţă a bisericii. Ernest se întrebase mereu ce calificare au preoţii. Cât de bine se pricep ei să ofere consolare? Unde învaţă ce tehnică să aplice? Urmează cursuri de consolare? Cursuri de consiliere la spovedanie? Curiozitatea lui Ernest îl făcuse odată să caute cărţi despre consiliere în spovedania catolică. Nu găsise nimic. Altădată întrebase la un seminar local şi aflase că programa nu conţinea nici un curs explicit de psihologie. Odată, pe când vizita o catedrală pustie din Shanghai, Ernest se furişase în cabina de spovedanie şi, timp de treizeci de minute, şezuse pe scaunul preotului, inhalând aerul catolic şi murmurând din când în când: „Eşti iertat. Fiul meu, eşti iertat!” A ieşit din cabină plin de invidie. Ce arme ale lui Jupiter, puternice împotriva disperării, mânuiau preoţii. Prin contrast, arsenalul lui laic de interpretări şi consolări umane părea cam slăbuţ, într-adevăr.

  O văduvă pe care o ajutase în timpul doliului şi care încă mai venea uneori la el pentru câte o şedinţă de suport spusese odată despre el că are rol de observator plin de compasiune. Poate, s-a gândit Ernest, observarea plină de compasiune e tot ce-i pot oferi lui Carolyn Leftman.

  Sau poate că nu! Poate că sunt şanse să facem o terapie serioasă.

  Ernest şi-a conceput în tăcere o listă cu subiecte de dezbătut. Mai întâi, de ce avusese o relaţie atât de proastă cu soţul ei înainte de apariţia cancerului? De ce să stai zece ani cu un bărbat pe care nu-l iubeşti? Ernest a meditat la propria-i căsnicie lipsită de iubire. Dacă Ruth n-ar fi fost ucisă în accidentul acela de maşină, ar fi fost el oare în stare să se despartă de ea? Poate că nu. Totuşi, dacă această căsnicie a lui Carolyn era atât de nasoală, de ce nu au încercat o terapie de cuplu? Iar evaluarea făcută de ea mariajului putea oare fi considerată corectă? Poate că încă mai exista o şansă să salveze relaţia. De ce să se mute la San Francisco? Mulţi pacienţi vin la centrul de oncologie pentru tratament, rămân o scurtă perioadă de timp, apoi se întorc acasă. De ce s-a supus şi a renunţat la carieră şi la prieteni?

  — Te simţeai ca într-o cuşcă de multă vreme, Carolyn, mai întâi în căsnicie, acum şi în căsnicie şi din punct de vedere moral, a îndrăznit Ernest să zică. Sau, mai bine zis, în căsnicie versus din punct de vedere moral.

  Carol a încercat să încuviinţeze aprobator şi entuziast din cap. O, ce chestie genială, se gândea ea. Să-i fac temenele?

  — Ştii, aş vrea să mă pui la curent, să-mi povesteşti totul despre tine, tot ce crezi că ar trebui să ştiu ca să înţelegem situaţia grea în care te afli.

  Noi, se gândea Carol, hmm, interesant. Sunt atât de şmecheri. Îşi înfig cârligul cu atâta dexteritate. Au trecut doar cincisprezece minute din şedinţă şi deja a trecut la „noi”, la „povesteşte-mi totul”. Deja „noi” se pare că am căzut de acord că salvarea mea constă în a înţelege „situaţia mea grea”. Iar el trebuie să afle totul, absolut totul. Nu-i nici o grabă. De ce să ne grăbim, la o sută cincizeci de dolari pe oră? O sută cincizeci de dolari profit net, fără cincizeci la sută cheltuieli de afaceri, fără asistenţi, fără sală de conferinţe, fără bibliotecă cu cărţi de referinţă, fără jurişti, fără o secretară măcar.

  Îndreptându-şi din nou atenţia asupra lui Ernest, Carol a început să-şi treacă în revistă istoria personală. Adevărul era cel mai sigur. În anumite limite. Fără îndoială, argumenta ea, Justin era prea egocentric ca să fi vorbit prea mult despre detalii legate de viaţa soţiei lui. Cu cât spunea mai puţine minciuni, cu atât era mai convingătoare. De aceea, în afară de faptul că se transferase de la Brown and Stanford Law School la Radcliffe şi Chicago Law, în mare i-a povestit lui Ernest adevărul despre copilăria ei, despre mama ei frustrată şi plină de amărăciune, care fusese învăţătoare şi care nu-şi revenise niciodată după ce o părăsise soţul.

  Amintiri despre tatăl său? A plecat când ea avea opt ani. Conform spuselor mamei ei, o luase razna la vârsta de treizeci şi cinci de ani, se îndrăgostise de o hipioată jegoasă, abandonase totul, călătorise cu Grateful Dead20 vreme de câţiva ani, stătuse mai mult drogat într-o comunitate de hippy din San Francisco următorii cincisprezece ani, apoi… nimic. Până la înmormântarea mamei ei. Atunci a apărut brusc, îmbrăcat de parcă ar fi trăit într-o altă epocă, cu o uniformă jerpelită Haight-Ashbury San21, adică sandale rupte, blugi decoloraţi şi cârpiţi, o cămaşă vopsită în degrade, pretinzând că doar prezenţa soţiei lui l-a împiedicat toţi anii ăştia să-şi îndeplinească rolul patern. Carol avea nevoie şi îşi dorea cu disperare un tată, dar a început să suspecteze că nu era întreg la cap când i-a şoptit în timpul slujbei de la cimitir că n-ar trebui să mai amâne şi să-şi verse toată furia faţă de mama ei.

  Orice iluzie cu privire la întoarcerea tatălui ei s-a evaporat a doua zi, când, bâlbâindu-se, scărpinându-se în părul plin de păduchi şi umplând camera cu duhoarea ţigărilor lui rulate manual, i-a prezentat o propunere de afacere: ea ar fi trebuit să-i cedeze mica moştenire, pentru ca el să investească într-un magazin cu accesorii pentru droguri din Haight Street. Când l-a refuzat, el a ripostat insistând că locuinţa mamei