atunci nici un fel de legătură cu oamenii care îi puneau în aplicare prescripțiile. Mai ales că inițierea tantrică presupunea o serie de rituale secrete, pe care nimeni nu îndrăznea – sau nu putea – să ți le dezvăluie.

— S-ar putea să fi venit pe aici în căutarea vreunui loc favorabil practicilor tantrice, spusei eu.

Și pentru că nimeni nu luă în serios vorbele mele, stăruii:

— Știam, din cele citite, că unele meditații și rituale tantrice au nevoie de un peisaj cutremurător: cimitirul sau locurile unde se ard morții. Știam că, uneori, cel care e inițiat în ritualele secrete trebuie să-și dovedească stăpînirea de sine rămînînd o noapte întreagă așezat pe un cadavru, într-un shmashāna[3], în cea mai desăvîrșită concentrare mentală.

Amănuntele acestea, și altele multe, tot atît de înfiorătoare, le amintii tovarășilor mei – nu atît pentru a justifica prezența lui Suren Bose la marginea pădurii, ci pentru că mă lăsasem antrenat de farmecul lor lugubru, de înspăimîntătoarea lor magie. În fond, eu aproape că-l uitasem pe Bose și povesteam cu patetism lucrurile acestea pentru că erau lucruri despre care nu știam ce să cred și de veracitatea cărora nu mă puteam totuși îndoi. Nădăjduiam de altfel că Van Manen, care se pricepea destul de mult în ocultismul asiatic, va interveni în discuție, ca de obicei, cu nesfîrșita lui erudiție. Dar, de data aceasta, se mulțumi să dea din cap, absent.

— Nimeni nu știe exact în ce constă ritualul tantric secret, spuse el, oarecum plictisit că-l provocasem.

— Nu poate să fie decît o orgie demoniacă, interveni Bogdanof, care vedea pretutindeni în hinduism lucrarea diavolului. Niște bieți demenți, care-și caută mîntuirea sufletului meditînd pe cadavre! Ar trebui să ne facem toți semnul crucii!

— În fond, nu înțeleg ce are a face bietul Suren Bose cu toate lucrurile acestea, își aminti Budge. Mai bine să ne întoarcem la berbecii noștri.

Îmi dădui sema că făcusem o gafă vorbindu-le la miezul nopții, aproape de pădure, de cimitire și meditații pe cadavre, și-mi aprinsei o nouă țigară, cu un zîmbet de ipocrită ispășire. Dar, ca să fiu sincer, îmi părea rău că scurta, deși înfierbîntata mea expunere a practicilor tantrice fusese primită cu o asemenea rezervă. Eram foarte tînăr pe atunci și destul de mîndru de puținele lucruri pe care le știam asupra sufletului indian. Voiam cu orice preț să dovedesc acestor bărbați care-și cheltuiseră viața în India, că știam și eu cîte ceva din tainele nepătrunse ale religiilor și magiei indiene.

Cu toată silința lui Budge – care și-a continuat anecdota întreruptă – restul nopții n-a mai avut farmecul convorbirilor noastre de totdeauna. Ca printr-un consens tacit, nimeni dintre noi nu voia să se ducă la culcare și nimeni n-a crezut de cuviință că ne mai putem întoarce la Calcutta înainte de zori. În schimb, ne-am umplut toți paharele cu whisky – chiar și Bogdanof, îndeobște cunoscut prin cumpătarea lui – și am dus conversația într-o jalnică lîncezeală pînă aproape de 3 dimineața. Atunci ne-am ridicat de la masă și ne-am dus să ne trîntim fiecare în odăile pregătite de cu seară pentru noi.

[1] Charles Webster Leadbeater (1854–1934): membru al Societății Teozofice, autor pe subiecte oculte și co-inițiator, împreună cu J. I. Wedgwood, al Bisericii Catolice Liberale (n. r.)

[2] Tip de sarong ce seamănă la exterior cu pantalonii și care face parte din costumul național sau etnic al bărbaților din subcontinentul indian (n. r.)

[3] Teren de cremare hindus, unde cadavrele sînt aduse pentru a fi arse pe rug, situat de obicei lîngă un rîu sau un corp de apă, la marginea satului sau a orașului (n. r.)

Capitolul III

Firește, întîmplarea aceea a fost repede uitată. Cînd, cîteva seri în urmă, am pornit din nou spre Serampore, nici unul dintre noi nu-și mai amintea despre Suren Bose și gafa mea în legătură cu tantrismul.

Nici eu nu mi-aș fi mai amintit de ea dacă n-aș fi întîlnit într-o după-amiază de noiembrie – limpede și nespus de melodioasă – pe Suren Bose, tocmai cînd ieșisem din curtea Universității. El îmi arătase întotdeauna o simpatie aproape afectuoasă, fie pentru că eram singurul român din toată Universitatea, fie pentru că cercetam cu atîta rîvnă tocmai religiile strămoșilor săi. M-a oprit ca să mă întrebe cum merge cu studiul. I-am răspuns că profesorii mei sînt mulțumiți, dar că eu adesea pierd nădejdea că voi ajunge vreodată la bun sfîrșit. A început să zîmbească și m-a bătut încurajator pe umăr. Atunci l-am întrebat, deodată, dacă are vreun prieten la Serampore, pentru că Budge pretinde că l-a zărit de curînd la marginile orășelului. M-am ferit să-i spun chiar adevărul: la marginile pădurii.

— N-am fost în Serampore din copilărie, mi-a răspuns el păstrîndu-și zîmbetul. Bătrînul domn Budge m-a confundat fără îndoială cu cineva.

M-am uitat la el, ușor tulburat. Era greu să-l confunde cu cineva; trăsăturile acelea ferme, fruntea aceea înaltă, ochii aceia pătrunzători nu prea se întîlneau în Bengal, unde bărbații anevoie scăpau de obezitate și fețele tuturora aveau aceeași rotunjime, aceeași moliciune a maxilarelor.

— Mai ales că port veșmîntul acesta atît de comun, adăugă el rîzînd ușor și arătîndu-și dhoti.

Își fixă apoi privirile în ochii mei și mă străpunse iscoditor.

— Dar de cînd te afli în termeni atît de buni cu un milionar? mă întrebă el din nou.

Mă simțeam destul de stînjenit și, ca și cum m-aș fi scuzat, i-am povestit plimbările noastre – cu Van Manen și Bogdanof – la Serampore, acum, cînd nopțile sînt atît de frumoase. Mă asculta cu mare atenție, ca și cum fiecare cuvînt pe care-l spuneam avea pentru el o deosebită însemnătate.

— Nopțile de la Serampore! exclamai eu, încercînd zadarnic să mă rup din magia privirilor lui.

— Într-adevăr, pretutindeni în Bengal nopțile sînt fără pereche, spuse el gînditor. Dar