şi proastă“ care era, pe atunci, unul dintre subiectele de neocolit ale revistelor de umor, ale caricaturilor şi ale bancurilor.

 

 

5

 

Restaurantul Foaierul

 

 

         Foaierul, ale cărui meniu ilustrat, reclamă, cutie specială de chibrituri şi şervet urma să le caut peste ani, spre a le expune aici, a devenit, în scurt timp, unul dintre restaurantele în stil european (de imitație franţuzească) cele mai îndrăgite de pătura restrânsă de oameni cu stare (,,înalta societate“, ca să folosim tonul sarcastic al rubricilor de cancanuri din gazete), care locuiau în cartiere precum Beyoglu, Şişli ori Nişantaşl. Restaurantele de felul acesta, care voiau să le lase clienţilor impresia că se găseau într-un oraş european, fără a insista prea mult asupra acestui aspect, nu aveau nume occidentale, pretențioase precum Ambasador, Majestik

sau Royal, ci nume precum Culisele, Scara sau Foaierul, care aminteau de faptul că ne aflam la Istanbul, adică la periferia Occidentului. Odată cu preferința manifestată de noii îmbogăţiti ai generaţiei următoare pentru mâncărurile gătite cândva de bunicile lor în spaţii care-ţi luau ochii, s-au deschis nenumărate localuri cu nume precum Dinastia, Sultanul, Ocârmuitorul, Paşa şi Vizirul, care îmbinau tradiţia cu ostentaţia, iar Foaierul a fost dat uitării.

         În timp ce luam cina la restaurantul Foaierul, în seara zilei în care îi cumpărasem geanta, i-am spus lui Sibel:

         - N-ar fi mai bine să ne-ntâlnim de-acum încolo în apartamentul mamei din blocul Compasiunea? E orientat către grădina din spate, care e frumoasă.

         - Te gândeşti că, după logodnă, o să mai treacă ceva vreme până o să ne căsătorim şi o să ne mutăm la casa noastră? a spus Sibel.

         - Nu, draga mea, nu e vorba de asta.

         - Nu mai vreau să mă-ntâlnesc cu tine prin apartamente secrete, ca o metresă, de parcă aş comite cine ştie ce delict.

        - Ai dreptate.

         - Du unde ţi-a venit ideea să ne vedem în apartamentul ăla?

         - Las-o baltă! am spus eu.

         Am aruncat o privire către oamenii fericiţi din Foaierul şi am dat la iveală geanta, pe care continuam s-o păstrez în sacoșa de plastic. `

         - Ce e asta? a spus Sibel, simţind că urma să primească un dar.

         - Surpriză! Deschide pachetul şi uită-te să vezi!

         - Zău?

         Când a scos geanta, bucuria copilărească care i se aşternuse pe chip în timp ce deschidea sacoşa de plastic a lăsat loc unei expresii întrebătoare, iar apoi unei expresii dezamăgite, pe care se căznea s-o mascheze.

         - Îți aduci aminte ? m-am hazardat eu să spun. Alaltăieri seară, când te-am condus acasă, ai văzut-o într-o vitrină şi ţi-a plñcut.

         - Da. Eşti foarte drăguţ.

         - Mă bucur că-ţi place. O să-ţi stea foarte bine cu geanta asta la logodnă.

         - Din păcate, se ştie de multă vreme ce geantă am să port la logodnă, a spus Sibel. Aaa, dar nu te întrista! Mi-ai cumpărat un cadou foarte frumos şi ai arătat o mare delicatețe... Bine, atunci am să-ţi spun despre ce e vorba, ca să nu te necăjeşti. De fapt, nu pot să port geanta asta la logodnă, pentru că e contrafăcută!

        - Cum adică?

         - Dragă Kemal, asta nu e o geantă Jenny Colon autentică! E o imitaţie.

         - După ce ţi-ai dat seama?

          După tot, dragul meu. Uită-te la cusăturile acestea care fixează de piele eticheta cu marca. Iar acum să ne uităm la această Jenny Colon autentică, cumpărată de la Paris: cum sunt cusăturile etichetei? Nici vorbă să se folosească o ață atât de ieftină...

         În timp ce mă uitam la cusăturile genţii autentice, mă întrebam ce anume motiva sentimentul de triumf pe care-l simțeam la viitoarea mea logodnică. Faptul că era fiica unui

fost ambasador, acum ieşit la pensie, care ajunsese să vândă şi ultimele pământuri pe care le moştenise de la bunicul său paşă, fiind lefter, şi că, dintr-un anumit punct de vedere, nu era decât o „fiică de funcţionar“ îi dădea uneori lui Sibel un sentiment de disconfort şi de nesiguranţă. Când o copleşea acest sentiment, povestea cum cânta la pian bunica ei dinspre

tată, sau cum se pusese bunicul ei în slujba Războiului de Independenţă 1, sau cât de apropiat fusese bunicul ei dinspre mamă de sultanul Abdülhamit 2, iar eu mă simţeam, la rândul meu, mâhnit de indispoziţia ei şi o iubeam şi mai mult. Pentru că la începutul anilor 1970, odată cu dezvoltarea industriei textile şi a exportului, populaţia Istanbulului se triplase, în oraş, mai cu seamă în cartierele noastre, preţurile terenurilor se dublaseră şi ele, companiile tatei se dezvoltaseră foarte mult, iar averea familiei sporise de cinci ori în ultimii zece ani, dar, de fapt, aşa cum se poate deduce şi după numele familiei Basmaci 3, ai noştri făceau avere de pe urma industriei textile de trei generaţii. Faptul că, în ciuda tuturor eforturilor depuse de aceste trei generaţii, geanta de producţie europeană se vădise a fi „contrafăcută“ mă făcea să încerc

un sentiment de neplăcere.

         Văzând că-mi pierise buna dispoziţie, Sibel m-a mângâiat pe mână:

         - Cât ai dat pe geantă? m-a întrebat ea.

         - O mie cinci sute de lire, am spus eu. Dacă n-o vrei, am s-o schimb mâine.

         - N-o schimba, dragul meu, cere banii înapoi. Pentru că te-au păcălit rău de tot!

         - Proprietara magazinului, Şenay Hanim, e rudă cu noi de departe, prin alianţă! am spus eu, ridicând din sprâncene a mirare.

 

1. Mişcare naţională de eliberare a teritoriului Turciei de sub ocupaţia Aliaţilor şi a Greciei, survenitã în urma înfrângerii Imperiului Otoman în Primul Război Mondial, ca aliat al Puterilor Centrale. În urma acestei mişcări, desfăşurată în perioada 1919-1922, la iniţiativa lui Mustafa Kemal (supranumit ulterior ,,Atatürk“), a fost proclamată Republica Turcia (1923).

2. Sultanul Abdülhamit al II-lea (1876-1909), supranumit de către Junii Turci şi de cãtre susţinătorii lor occidentali ,,Sultanul roşu". A fost ultimul suveran otoman care a beneficiat de puteri discreţionare, reuşind să amâne cu câteva decenii destrămarea Imperiului Otoman şi să tempereze mişcările reformiste.

3. Producător sau vânzător de materiale imprimate (în turcă, în orig.).

 

         Sibel şi-a luat înapoi geanta, în care continuam să răscolesc, dus pn gânduri:

         - Dragul meu, eşti atât de învăţat, de deştept şi de cultivat, dar nu pricepi deloc cum te pot păcăli femeile! mi-a spus ea, zâmbind cu afecţiune.

 

 

6

 

 

Lacrimile lui Füsun

 

 

         A doua zi, la