— Sunteţi gay, domnule Grey?

  El trage adânc aer în piept, iar eu bat în retragere, moartă de ruşine. La naiba! Oare de ce n-am folosit un soi de filtru înainte să citesc asta cu glas tare? Cum să-i spun că nu fac decât să citesc întrebările? Afurisita de Kate şi curiozitatea ei.

  — Nu, Anastasia, nu sunt.

  Ridică din sprâncene, cu o sclipire rece în ochi. Nu pare încântat.

  — Îmi cer scuze. E… ăă, scris aici.

  E pentru prima oară când mi-a zis pe nume. Pulsul mi s-a accelerat şi simt cum iar mi se încing obrajii. Cuprinsă de agitaţie, îmi aranjez părul pe după ureche.

  El îşi lasă capul într-o parte.

  — Astea nu sunt întrebările tale?

  Simt cum mi se scurge sângele din corp.

  — Ăă… nu. Kate – domnişoara Kavanagh – ea a formulat întrebările.

  — Sunteţi colege de redacţie la ziar?

  Oh, nu. Nu am nici o legătură cu ziarul studenţesc. E activitatea ei extracurriculară, nu a mea. Simt că faţa mi-a luat foc.

  — Nu, e colega mea de cameră.

  Îşi freacă bărbia şi face înadins, evaluându-mă cu ochii lui cenuşii.

  — Te-ai oferit tu să faci acest interviu? întreabă, iar tonul lui calm mă sperie.

  Ia stai un pic, cine trebuie să ia interviu cui? Ochii lui mă ard şi mă simt obligată să-i spun adevărul.

  — N-am avut încotro. Nu se simte bine, răspund cu o voce firavă şi parcă încercând să mă justific.

  — Asta explică multe.

  Se aude o bătaie în uşă şi Blonda numărul doi intră.

  — Domnule Grey, scuzaţi-mă de întrerupere, dar aveţi programată următoarea întâlnire în două minute.

  — Nu am terminat aici, Andrea. Te rog să anulezi următoarea întâlnire.

  Andrea ezită, uitându-se la el înmărmurită. Pare pierdută. El îşi întoarce încet capul spre ea şi ridică din sprâncene. Tipa se face roz la faţă. Oh, e bine. Deci nu e vorba doar despre mine.

  — Prea bine, domnule Grey, bâiguie fata şi iese.

  El se încruntă, după care îşi îndreaptă din nou atenţia spre mine.

  — Unde rămăseserăm, domnişoară Steele?

  Oh, acum ne-am întors la „domnişoară Steele”.

  — Vă rog, nu vreau să vă întrerup de la nimic.

  — Aş dori să aflu lucruri despre tine. Mi se pare că aşa e corect.

  Are o privire curioasă. Mama măsii. Unde vrea să ajungă cu asta? Îşi aşază coatele pe braţele fotoliului şi-şi împreunează degetele în faţa gurii. Are o gură foarte… tulburătoare. Înghit în sec.

  — Nu sunt multe de aflat.

  — Ce planuri ai după absolvire?

  Ridic din umeri, luată prin surprindere de interesul lui. Să mă mut în Seattle cu Kate, să-mi găsesc un serviciu. Nu m-am gândit serios la ce voi face după examenele finale.

  — Nu mi-am făcut nici un plan, domnule Grey. Vreau doar să trec de examenele finale.

  (Pentru care ar fi trebuit să studiez chiar acum, în loc să stau în biroul tău dichisit şi aseptic, mare cât un palat, în care mă simt stingherită sub privirea ta pătrunzătoare.)

  — Avem aici un excelent program pentru proaspeţii absolvenţi, spune el cu glas scăzut.

  Ce face, îmi oferă o slujbă?

  — Oh, am să ţin minte, murmur, derutată. Deşi nu sunt sigură că mi-aş găsi locul aici.

  Oh, nu. Iar gândesc cu glas tare.

  — De ce spui asta?

  Îşi lasă capul într-o parte, intrigat, cu un zâmbet vag.

  — Este evident, nu?

  Sunt dezorganizată, dezordonată şi nu sunt blondă.

  — Pentru mine, nu.

  Privirea i-a devenit intensă, umorul i-a dispărut şi nişte muşchi necunoscuţi se contractă brusc în pântecele meu. Îmi dezlipesc ochii de la privirea lui scrutătoare şi mă uit în jos, pierdută. Ce se întâmplă? Trebuie să plec – acum. Mă aplec în faţă să-mi iau reportofonul.

  — Vrei să-ţi arăt locurile? întreabă.

  — Sunt sigură că sunteţi extrem de ocupat, domnule Grey, iar eu am un drum lung de făcut.

  — Te întorci cu maşina la Vancouver?

  Pare surprins, ba chiar neliniştit. Se uită pe fereastră. Între timp, a început să plouă.

  — Păi, te-aş ruga să conduci cu grijă.

  Are un ton sever, autoritar. De ce îi pasă?

  — Ai obţinut tot ce aveai nevoie? adaugă el.

  — Da, domnule, îi răspund, în timp ce-mi pun reportofonul la loc în rucsac.

  Ochii i se îngustează, meditativ.

  — Vă mulţumesc pentru interviu, domnule Grey.

  — Plăcerea a fost de partea mea, domnişoară Steele.

  Şi sună ca o provocare sau ca o ameninţare, nu sunt sigură. Mă încrunt. Când ne vom mai întâlni oare? îi strâng mâna încă o dată, uimită să constat că acel curent ciudat dintre noi e tot acolo. Trebuie să fie de vină nervii mei.

  — Domnule Grey, îi zic şi îl salut cu o înclinare a capului.

  Mişcându-se sprinten, cu graţie atletică, îmi deschide larg uşa.

  — Vreau să mă asigur că ieşiţi teafără pe uşă, domnişoară Steele.

  Îmi adresează un mic zâmbet. Evident, se referă la precedenta mea intrare în birou, care numai elegantă n-a fost. Roşesc.

  — Foarte înţelept din partea dumneavoastră, domnule Grey, replic înţepată şi zâmbetul i se lărgeşte.

  Mă bucur că mă găseşti distractivă, mă încrunt înlăuntrul meu, ieşind în foaier. Sunt surprinsă să constat că mă conduce. Andrea şi Olivia ridică amândouă privirea, la fel de surprinse.

  — Ai vreo haină? se interesează Grey.

  — O jachetă.

  Olivia sare de pe scaun şi-mi aduce jacheta, pe care Grey o ia de la ea până să apuce să mi-o aducă. O ţine ridicată şi, simţindu-mă ridicol de sfioasă, mă îmbrac. Grey îşi aşază pentru o clipă mâinile pe umerii mei.