să-şi aloce niscai timp să se ocupe de corpul lui şi să-şi lucreze bicepşii, ca s-o captiveze şi fizic, nu doar intelectual, iar la Paris fata cu picioare lungi, purtând poate nişte pantaloni mulaţi de piele, o să şadă pe un pat de altădată, cu un şal sau cu o pătură frumoasă pe umeri, şi o să se uite la el cu ochi de căprioară, pe când el o să stea pe balcon cugetând la ploaia pariziană şi aşa mai departe, şi oare n-o să fiarbă Morse şi cei de teapa lui în ditamai sucul propriu când o să trimită o ilustrată acasă, doar ca să fie drăguţ?!

Şi n-o să cadă Satul în genunchii căinţei în faţa lui când tricourile imprimate cu chipul lui îndârjit, cu chipul lui leonin şi heraldic, s-ar putea spune, o să fie disponibile pentru toată lumea în magazinele cu preţuri mici, iar el o să fie în centrul atenţiei pe verandă, într-un veşmânt alb şi whitmanesc, în timp ce mami o să se afereze în spatele lui, neînţelegând nimic din ce făcea, şi oferindu-le gustări insipide numeroşilor lui admiratori, şi n-o să fie răzbunarea dulce când foşti jucători de fotbal ca Ned Wentz o să înceapă să-i cerşească lecţii despre arta sonetului? Ca să se întâmple lucrurile astea avea nevoie doar de nişte hârtie, pixuri şi un talent donquijotesc şi dezlănţuit, aşa cum n-o să se mai vadă foarte curând, criticii o să scrie despre el, fiindcă ştia o grămadă, iar acum coti pentru ultima oară înainte de Cascade, euforic în faţa propriilor lui posibilităţi, şi văzu o canoe de culoarea frunzelor de vară alunecând cu viteză spre peretele abrupt din amonte al Pâlcului. Fetele dinăuntru erau aruncate în faţă şi urlau cu gura deschisă peste valurile înspumate care nu le lăsau să se facă auzite, timp în care barca crăpă pe lungimea unei îmbinări şi începu să ia apă rapid şi în cantităţi ameninţătoare. Cummings se opri consternat, cu corpul pradă unui şoc electric, cu părul ridicându-i-se pe spatele gâtului întins în faţă, spunându-şi: „Trebuie să fac ceva, au sânge pe faţă, dar ce să fac cu atâta apă, atât de iute şi de rece, totuşi trebuie să fac ceva“, şi se împletici nesigur pe malul înclinat, căutând ajutor, dar găsind doar un lan de porumb înalt şi uscat.

Morse începu să fugă. Mai mult ca sigur că era o prostie. Mai mult ca sigur că fetele ajunseseră în siguranţă pe mal sau, dacă nu, ajutorul era deja pe drum, deşi cu siguranţă era posibil ca fetele să nu fi ajuns în siguranţă pe mal şi ajutorul să nu fie pe drum, şi de fapt era posibil ca ajutorul aflat pe drum să fie chiar el, ceea ce era îngrijorător, fiindcă nu se comportase niciodată bine sub presiune, iar în situaţiile de criză se trezea adeseori analizând în gând opţiunile cu gura căscată. Dacă te gândeai bine, era posibil, chiar probabil, ca barca să fi trecut deja peste Cascade sau să lovească Pâlcul. Îşi aminti de echipajul de pe barja Fat Chance4, salvat cu ajutorul unui pod de funii în primii ani ai lui Reagan. Spera că nişte bărbaţi leoarcă de sudoare şi hotărâtori ajunseseră deja la locul faptei şi că unul dintre ei o să-l trimită să dea un telefon, deşi ce s-ar întâmpla dacă pe drum ar uita numărul şi ar trebui să se întoarcă şi să-l roage pe bărbatul leoarcă de sudoare şi hotărâtor să i-l mai spună o dată? Şi dacă pasul ăsta greşit i-ar ajunge la urechi lui Ruth, iar ea ar divorţa cuprinsă de ruşine şi i-ar interzice să-i mai vadă pe copii, care oricum nu mai voiau să-l vadă fiindcă era un nătâng panicard nevoie mare? Cu siguranţă că asta nu era gândire pozitivă. Cu siguranţă că era un exemplu de eşec predestinat prin intermediul negativismului. Nu de alta, dar cine putea spune, poate o să stea în şir cu ceilalţi, ajutându-i pe bărbaţii hotărâtori, o să se aleagă cu o rană urâtă de la funie şi o să ajungă acasă ca un erou bandajat, ceea ce ar putea s-o facă pe Ruth să-l privească într-o lumină sexuală mai favorabilă, aşa că o să stea treji toată noaptea, sărbătorindu-i noua bărbăţie şi schimbând cuvinte dulci între reprizele de amor energic, deşi cum să te gândeşti la aşa ceva într-un asemenea moment, cu vieţile unor copii în pericol? Era un om rău, asta categoric. Nu avea nimic bun în toată fiinţa lui. Alţi oameni erau mai simpli şi priveau lumea cu ochi mai limpezi, pe când el era egocentric şi nesincer şi dădea totul peste cap, şi spera ca acum să nu fie vorba de încă un lucru pe care urma să-l dea peste cap, fiindcă darea peste cap a unei operaţiuni de salvare era cu totul altceva decât să uite să pună la poştă invitaţiile pentru petrecerea de ziua de naştere a băiatului său, ceea ce făcuse recent, deşi cu siguranţă dăduseră o mică avere pentru îndreptarea situaţiei, până acolo încât aproape că făcuseră credit pentru un ponei pe Visa, însă ideea era că acum era o treabă serioasă şi trebuia să-şi dea silinţa. Şi, deplasându-se anevoie pe picioarele subţiri, îndoit caraghios din şale, cu poalele cămăşii fluturându-i în urmă şi cu o durere puternică la rotulă, se îndemnă să lase în plata Domnului îndoielile şi negativismul şi să se pregătească să-i ajute pe bărbaţii hotărâtori cum se pricepea mai bine, de îndată ce dădea colţul şi evalua situaţia.

4. Vezi să nu.

Însă când dădu colţul şi evaluă situaţia nu găsi nici pod de funii, nici bărbaţi hotărâtori, ci doar o canoe pe punctul de-a se face ţăndări la poalele Pâlcului şi două fete cu pulovere asortate chinuindu-se să scoată apa cu o găletuşă pentru momeli. Ce să facă? Era de-a dreptul şocant. Să se ducă după ajutor? S-o zbughească la Outlet Mall şi să sune la 911 de la Knife