pentru organele de reproducere, când, fiziologic vorbind, nu era nevoie decât de un testicul şi un ovar, aşa cum constatăm la unele crustacee. Aceste două organe conţin în sine toată magia lumii, atrasă fără încetare de misterul actului erotic. Nici un altul nu exercită atâta forţă de fascinaţie încât să persiste a fi mister, să "hipnotizeze" şi după devorarea sa. Ele sunt expresia polarităţii sublimate prin plusul şi minusul care definesc materia în univers.

  De la particula elementară din adâncul materiei şi până la organismele vii, pe căile neumblate ale galaxiilor sau în corola diafană a florilor, pretutindeni plusul îşi caută minusul întreţinând mişcarea, existenţa, viaţa. Pentru acest motiv, sexualitatea conţine adunate în sine toate contrarietăţile lumii: mister şi amăgire, măreţie şi slăbiciune, pasivitate şi pasiune, atracţie şi repulsie, plăcere şi durere, facere şi desfacere – într-un cuvânt întreaga tramă a creaţiei. De aceea, sexualitatea rămâne funcţia în care biologia a investit cel mai mare capital şi a creat cele mai neaşteptate forme de manifestare.

  Satisfacerea instinctelor oferă omului o gratificaţie, dar niciunul nu angajează o trăire psihică de o asemenea complexitate şi profunzime.

  Sublimare. Omul este singura fiinţă care depăşeşte rolul pur biologic al sexualităţii, pentru că el este singura fiinţă capabilă să creeze în afara esteticii naturale o estetică a sa, proprie. Îşi transfigurează în poezie, în muzică, în imagine, tot ceea ce înseamnă artă, bucuria dragostei, care pentru om devine o emanaţie spiritualizată, înnobilată, a actului procreativ şi nu o simplă funcţie de reproducere. Valenţele sale fizice sunt transformate în valenţe afective cu adânci implicaţii psihologice. Erosul devine pentru om împlinire, sete de unitate, de desăvârşire, de infinit, de sens, de supremă exaltare. De aceea prin dragoste sunt puse în acţiune toate resorturile omeneşti, de aceea o astfel de trăire ne angajează atât de mult fiinţa, transmiţând fiorii săi până în ultima noastră celulă. Pentru omul îndrăgostit obiectul iubirii nu are pete, este degrevat de toate limitele terne ale cărnii, iar Universul începe şi se termină o dată cu fericirea sa. De aici impasul fiinţei care se aruncă în neant în fata neîmplinirii, de aici drama iubirii neîmpărtăşite sau a despărţirii silite.

  Nu întâmplător cele mai multe dintre creaţiile spiritului uman care au străbătut secole până la noi au fost acelea în care spiritul a exultat în cele mai acute note ale emoţiei răscolite de sentimentul dragostei.

  Nu vom identifica desigur vibraţia afectivă trăită pe plan psihologic şi transfigurat în artă cu sexualitatea în sine. Există şi emoţii pure, sentimente ce nu au cunoscut patima cărnii şi lestul regretelor urmate plăcerii. Suntem de acord că Laura şi Beatrice au existat aievea, că există iubiri ce înalţă şi adolescenţe aureolate de candoarea iubirilor nevinovate, că toate acestea nu sunt o rara avis în Terris. Dar fundamentul fiziologic, substratul material al tuturor acestor candide trăiri, nu stă decât în jocul hormonilor creaţi de natură pentru a realiza indispensabilul act al perpetuării.

  Dacă omul este beneficiar al unor trăiri mult mai înalte, mai eterne, cu implicaţii mult mai complexe în viaţa sa decât restul lumii vii, obligată probabil doar la rolul de simplu consumator al actului fizic de împerechere, aceasta o datorează psihologiei şi culturii, care i-au permis să înalţe pe culmile sublimului ceea ce ar fi putut să fie doar un imperios impuls.

  Trebuie să observăm însă că înţelegerea noastră pentru "sentimentele" încercate de celelalte animale în perioada de împerechere este destul de aproximativă. Unele păsări execută un fel de dans, oferind spectacolul unor adevărate parade de nuntă; utilizează un ceremonial complex de curtare a partenerei; altele îşi "pun" chiar "haine de nuntă" prin penajul specific numai acestui moment, emit parfumuri, dau concerte. În vederea unui astfel de eveniment, o specie de păsări îşi împodobeşte mai întâi "iatacul" şi intrarea spre el cu tot felul de obiecte şi cioburi de sticlă colorate găsite sau chiar furate de la turişti şi numai după aceea îşi invită partenera pentru împerechere.

  "Dansuri, cântece, parfumuri, ofrande, frumuseţe", cum spune Rossion, o întreagă recuzită a fost creată de natură pentru a asigura perpetuarea vieţii. Omul n-a inventat decât facultatea de a le combina, de a le diversifica şi de a face din fiecare întâlnire o istorie unică, proprie numai lui. Cântată de poeţi, dramatizată, intrată în fondul cultural al omenirii ca unicate ale unei experienţe pe care fiecare dintre noi o trăieşte cel puţin o dată, chiar dacă nu-i poate da o expresie nemuritoare asemenea lui Homer sau Shakespeare, atracţia dintre sexe a constituit unul dintre mobilurile care au marcat istoria omului şi unicul instrument prin care cea mai mare parte a lumii vii îşi menţine existenta.

  Sexualitatea, ca problematică văzută sub o multitudine de aspecte, îndeosebi acela al modalităţii de desfăşurare, a fost pe larg abordată în literatură. Ceea ce dorim noi să subliniem este inteligenţa investită de natură pentru a transforma întâlnirea a doi indivizi separaţi într-un eveniment biologic -procreaţia.

  Ca orice act fiziologic, şi actul erotic se desfăşoară în baza unui program, a cărui declanşare necesită o serie de semnale. Aici natura n-a făcut economie nici de mijloace, nici de inteligenţă.

  La unele specii atributul "frumos" aparţine masculului. Păunul, cocoşul etc. Strălucesc prin penaj şi formă, în timp ce femelele lor se pierd într-o banalitate morfologică. Masculilor unor specii de păsări "haina de nuntă" le este împrumutată doar pe un termen scurt, şi anume atât cât durează împerecherea. Apoi masculul îşi pierde podoaba exterioară intrând din nou în anonimatul din care a venit, ca şi cum niciodată n-ar fi fost altfel.

  Subtilitatea inteligenţei investite de natură în "seducerea" partenerilor unui cuplu erotic este intens reliefată, după cum spuneam, în semnalele folosite pentru declanşarea programului erotic. Să analizăm succint câteva dintre acestea la om.

  Aria stimulilor erotici la om este mult mai extinsă decât la alte animale, pentru că în erotismul uman este adânc implicată sfera sa afectiv-voliţională. Aici rolul de a atrage îl are femeia. De aceea ea este mult mai înzestrată cu "semnale erotice" decât bărbatul. S-ar