măsură”, şi, pe urmă, te speria ameninţându-te cu degetul când treceai pe coridor. Şi de câte ori se ducea la spălător lăsa uşa deschisă ca să vorbească cu tine în timp ce tu te spălai pe dinţi la chiuvetă. După mine, şi asta-i un fel de perversitate. Zău că e. Am cunoscut câţiva perverşi la şcoală, şi toţi făceau lucruri d-astea. D-aia am avut bănuieli în legătură cu amicul Luce. Totuşi, era un tip foarte deştept. Zău că era.

  Nu spunea niciodată bună ziua când te întâlnea. Primul lucru pe care mi l-a spus când s-a aşezat a fost că nu poate să stea decât câteva minute. Mi-a spus c-are o întâlnire. Apoi a comandat un Martini sec. I-a spus barmanului să i-l facă foarte sec şi să nu-i pună măslină.

  — Ascultă, i-am zis, am un pederast pentru tine. Acolo, la capătul barului. Nu te uita acum. L-am păstrat special pentru tine.

  — Foarte spiritual, mi-a zis el. Ai rămas acelaşi Caulfield. Când ai de gând să mai creşti?

  Îl enervam îngrozitor. Zău că da. El, în schimb, mă amuza. Tipii de genul ăsta m-amuză uneori grozav.

  — Cum o duci cu viaţa sexuală? l-am întrebat.

  Avea oroare să-l întrebi lucruri d-astea.

  — Calmează-te, pentru Dumnezeu, mi-a spus. Reazemă-te de scaun şi calmează-te.

  — M-am calmat, i-am zis, cum e la Columbia? Îţi place?

  — Sigur că-mi place. Dacă nu mi-ar fi plăcut nu m-aş fi dus acolo, mi-a răspuns.

  Şi el reuşea să fie destul de enervant, uneori.

  — Ce materie de specialitate ţi-ai ales? l-am întrebat. Perversitatea?

  Bineînţeles că glumeam.

  — Crezi c-ai haz?

  — Nu. Am glumit. Ascultă, Luce, tu eşti un intelectual. Am nevoie de sfatul tău. Mă aflu într-o…

  M-a întrerupt cu un mormăit puternic.

  — Ascultă, Caulfield, dacă vrei să stăm aici, să bem un pahar, calm şi liniştit, şi să discutăm calm şi liniş…

  — Bine, bine, i-am zis.

  Se vedea cât de colo că n-avea chef să discute serios cu mine. Asta-i nenorocirea cu intelectualii ăştia. Nu vor să discute serios decât când au ei chef. Aşa că m-am apucat să discut subiecte de interes general.

  — Da' zău, cum o duci cu viaţa sexuală? l-am întrebat. Mai eşti cu fata cu care erai la Whooton? Aceea care avea o frumuseţe de…

  — Nu, Doamne fereşte.

  — Dar de ce? Ce s-a întâmplat cu ea?

  — Habar n-am. S-ar putea să fi ajuns chiar şi cea mai mare curvă din New Hampshire. Asta fiindcă m-ai întrebat, că de fapt n-am nici cea mai vagă idee.

  — Să-ţi fie ruşine. După ce c-a fost drăguţă cu tine şi te-a lăsat să-ţi faci mendrele cu ea, ai putea măcar să nu mai vorbeşti aşa.

  — Of, Doamne! a exclamat el. Ai cumva de gând să mă bagi într-o conversaţie tipic caulfieldiană? Vreau să ştiu de la început.

  — Nu, dar totuşi nu-i frumos. Dacă a fost drăguţă şi cumsecade şi te-a lăsat să…

  — Trebuie neapărat să continuăm pe tema asta infectă?

  Nu i-am mai spus nimic. Mi-era teamă că, dacă nu tac, se ridică de la masă şi mă lasă singur. Aşa că am mai comandat de băut. Aveam un chef nebun să mă-mbăt criţă.

  — Şi acum cu cine umbli? l-am întrebat. Ai chef să-mi povesteşti?

  — N-o cunoşti!

  — Dar cine e? S-ar putea totuşi s-o cunosc.

  — Locuieşte în Greenwich Village. O sculptoriţă, dacă ţii neapărat să ştii.

  — Zău? Serios? Câţi ani are?

  — N-am întrebat-o niciodată, pentru numele lui Dumnezeu.

  — Bine, dar aproximativ!

  — Îmi închipui că spre patruzeci, mi-a zis Luce.

  — Spre patruzeci? Serios? Şi-ţi place? l-am întrebat. Îţi plac femeile atât de bătrâne?

  De fapt, l-am întrebat pentru că ştia într-adevăr o grămadă de lucruri în legătură cu amorul şi cu toate lucrurile astea. Era unul dintre puţinii oameni pe care-i cunoşteam şi care ştiau. N-avea decât paisprezece ani când şi-a pierdut virginitatea la Nantucket42. Zău că da.

  — Îmi plac femeile mature, dacă asta vrei să spui.

  — Zău? De ce? Te întreb serios. Sunt mai bune la pat decât cele tinere?

  — Ascultă, vreau să fie clar. Astă-seară refuz să răspund la întrebările caulfieldiene. Când naiba ai de gând să te faci şi tu om în toată firea?

  Un timp, n-am mai spus nimic. Renunţasem. Apoi, Luce a mai comandat un Martini şi i-a spus barmanului să-l facă şi mai sec.

  — Ascultă. De câtă vreme eşti cu sculptoriţa asta? l-am întrebat.

  Zău că mă interesa.

  — O cunoşteai când erai la Whooton?

  — Nu. E în America doar de câteva luni.

  — Zău? Şi de unde e?

  — Din Shanghai.

  — Aiurea! Dumnezeule, o fi vreo chinezoaică?

  — Evident.

  — Auirea! Şi-ţi place? Îţi place că-i chinezoaica?

  — Evident.

  — De ce? M-ar interesa să ştiu, zău că da.

  — Pur şi simplu pentru că pe mine filosofia orientală mă satisface mai mult decât cea occidentală. Asta pentru că m-ai întrebat.

  — Serios? Ce înţelegi prin „filosofie”? Te referi la amor şi la tot restul? Vrei să spui că în China e mai bine? Da?

  — Nu neapărat în China, ce Dumnezeu! Am spus filosofie orientală. Vrei neapărat să continuăm această conversaţie fără sens?

  — Ascultă, vorbesc serios. Nu glumesc. De ce-i mai bine în Orient?

  — E prea complicat să-ţi explic, zău, mi-a zis Luce. Ei consideră că amorul e o experienţă atât fizică, cât şi spirituală. Şi dacă-ţi închipui că am să…

  — Aşa îl consider şi eu! Şi eu consider că e o… cum îi spune… o experienţă fizică şi psihică şi aşa mai departe. Zău că da. Dar depinde cu cine naiba o fac. Dacă e cineva pe