— Nu mai urla aşa, Caulfield, ce Dumnezeu. Dacă nu poţi să-ţi controlezi vocea, mai bine lăsăm baltă toată…

  — Bine, dar ascultă…, i-am zis.

  Mă înfierbântasem şi vorbeam într-adevăr puţin prea tare – mi se întâmplă să vorbesc puţin cam tare când mă înfierbânt.

  — Uite ce voiam să spun. Ştiu că trebuie să fie şi fizic şi spiritual şi artistic şi aşa mai departe. Dar voiam să spun că nu se poate face aşa, cu oricine – cu orice fată pe care o săruţi – şi să iasă totuşi cum trebuie, n-am dreptate?

  — Hai s-o lăsăm baltă, mi-a răspuns Luce. Ai ceva împotrivă?

  — Nu. Dar ascultă! Uite, de exemplu, tu şi cu fata asta chinezoaică. Ce-i aşa grozav în legătură cu asta?

  — Isprăveşte, ţi-am spus.

  Începusem să devin indiscret. Ştiu. Dar ăsta era unul dintre lucrurile enervante în legătură cu Luce. Când era la Whooton, te făcea să-i povesteşti lucrurile cele mai intime care ţi se întâmplau, dar dacă-l întrebai ceva despre viaţa lui, se supăra foc. Intelectualii ăştia nu vor niciodată să aibă discuţii intelectuale cu tine decât în cazul în care conduc ei discuţia. Au întotdeauna pretenţia să taci când vor ei şi să te duci în camera ta când ei se duc în camera lor. La Whooton, Luce se enerva îngrozitor – şi asta se vedea cât de colo -dacă, după ce-şi termina prelegerea despre amor, cei care-l ascultasem mai rămâneam un timp să vorbim între noi. Adică ceilalţi băieţi şi cu mine. În camera altcuiva. Pe Luce asta-l enerva groaznic. După ce isprăvea să facă el pe deşteptul, voia să mergem fiecare în camerele noastre şi să nu mai discutăm nimic. Cred că îi era frică nu cumva să spună altul ceva mai inteligent ca el. Zău că mă amuza.

  — Poate c-o să mă duc şi eu în China. Stau foarte prost cu amorul, i-am zis.

  — Sigur că stai prost. Eşti necopt la minte.

  — Da. Aşa e. Ştiu că-i aşa, am încuviinţat. Ştii care-i nenorocirea cu mine? N-ajung niciodată să doresc o fată cu adevărat – vreau să spun, cu adevărat, adevărat – decât dacă mi-e foarte dragă. Adică trebuie să-mi fie foarte dragă. Dacă nu, îmi piere naibii dorinţa şi tot restul. Şi asta-mi complică groaznic viaţa sexuală. Ce mai, stau mizerabil cu amorul.

  — Sunt convins, pentru numele lui Dumnezeu. Doar ţi-am spus, când te-am văzut ultima oară, ce-ţi lipseşte.

  — Adică să mă duc la un psihanalist şi aşa mai departe?

  Asta mă sfătuise el data trecută. Tatăl lui era psihanalist.

  — Treaba ta. Ce Dumnezeu. Pe mine nu mă priveşte ce faci cu viaţa ta.

  Un timp, n-am mai spus nimic. Căzusem pe gânduri.

  — Ce-ar fi să mă duc la taică-tu, să mă psihanalizeze şi aşa mai departe.? l-am întrebat apoi. Ce mi-ar face? Adică ce mi-ar face?

  — Nu ţi-ar face absolut nimic. Ar discuta pur şi simplu cu tine şi tu cu el. Ce Dumnezeu. Mai întâi te-ar ajuta să-ţi descurci firul gândurilor.

  — Ce anume?

  — Firul gândurilor. Mintea ta a luat-o razna – ascultă, nu vreau să ţin un curs elementar de psihanaliză. Dacă te interesează, dă-i un telefon şi fixează-ţi o întâlnire cu el. Dacă nu te interesează, las-o baltă. La drept vorbind, mie mi-e perfect egal.

  Am pus mâna pe umărul lui. Mă amuza.

  — Eşti un măgar simpatic, i-am zis. Ştii asta?

  S-a uitat la ceasul lui de mână.

  — Trebuie s-o şterg, mi-a zis, ridicându-se în picioare. Mi-a făcut plăcere să te văd.

  Apoi a chemat chelnerul şi i-a cerut nota.

  Când era pe punctul să plece, i-am spus:

  — Ascultă, pe tine te-a psihanalizat vreodată taică-tu?

  — Pe mine? De ce mă întrebi?

  — Aşa, fără motiv. Te-a psihanalizat sau nu?

  — Nu chiar. M-a ajutat într-o anumită măsură să-mi găsesc echilibrul, dar n-am avut nevoie de o analiză cuprinzătoare. Dar de ce mă întrebi?

  — Fără nici un motiv. Mă gândeam numai aşa.

  — Bine. Ei, s-auzim de bine, mi-a spus.

  Plătise, lăsase şi bacşiş şi tot şi se pregătea să plece.

  — Mai ia un pahar. Numai unul, i-am zis. Te rog. Mă simt îngrozitor de singur. Vorbesc serios.

  Dar mi-a spus că nu poate, că era în întârziere. Apoi a plecat.

  Luce ăsta. De fapt, era un porc, dar avea un vocabular grozav. Era băiatul cu cel mai bogat vocabular de la Whooton. Ştiu, fiindcă ne făcuseră odată un test.

  Capitolul 20

  AM RĂMAS ACOLO, PILINDU-MĂ DIN CE ÎN CE MAI TARE ŞI aşteptându-le pe Tina şi pe Janine să vină să-şi facă numărul, dar nu erau acolo. În schimb, a venit un tip cu părul ondulat şi cu mutră de pederast, care s-a apucat să cânte la pian, şi pe urmă a venit o fată nouă, una Valencia, care s-a apucat să cânte din gură. Nu era nimic de capul ei, dar oricum cânta mai bine decât Tina şi Janine, şi cântecele ei erau cel puţin frumoase. Pianul era chiar lângă bar, unde stăteam eu, aşa că Valencia stătea chiar lângă mine. Am început s-o fixez, dar s-a făcut că nici nu mă vede. Cred că dacă n-aş fi fost beat criţă n-aş fi fixat-o aşa. După ce a isprăvit de cântat, a şters-o atât de repede, încât nici măcar n-am apucat s-o invit să bea ceva cu mine, aşa c-a trebuit să chem chelnerul. L-am rugat s-o întrebe pe Valencia dacă nu vrea să bem ceva împreună. Mi-a spus c-o s-o întrebe, dar eu cred că n-a întrebat-o nimic. Oamenii nu transmit niciodată nimănui nimic.

  Am stat la barul acela păcătos cam până la ora unu şi m-am îmbătat ca un porc. Mamă, ce m-am îmbătat. Aproape că nici nu mai vedeam. Totuşi, am avut