s-a îngrăşat şi vreo jumătate de duzină de plozi. Îmi notez adresa. Nu se ştie niciodată. I-aş putea ruina cu vreo scrisoare anonimă. Într-o bună zi, dacă ar fi nevoie.

 

Despre feluritele sarcini pe care Lagrange mi le dăduse la început, nu reuşesc să-mi amintesc aproape nimic. Îmi vine în minte doar un nume, cel al abatelui Boullan, dar pesemne că e vorba despre ceva petrecut mai târziu, poate chiar cu puţin înainte sau după război (reuşesc să reconstitui că la mijloc a fost un război, cu Parisul dat peste cap).

 

Absintul îşi face efectul, iar dacă aş sufla spre o lumânare, aş face să ţâşnească o vâlvătaie din fitil.

 

 

10

 

Dalla Piccola e uimit

 

3 aprilie 1897

 

Dragă domnule căpitan Simonini, în dimineaţa asta m-am deşteptat cu capul greu şi cu un gust ciudat in gură. Dumnezeu să mă ierte, era gust de absint! Te asigur că încă nu citisem observaţiile dumitale de ieri-noapte. Cum puteam să ştiu ce ai băut dacă n-aş fi băut eu însumi? Şi cum ar putea un om al bisericii să recunoască gustul unei băuturi interzise şi deci necunoscute? Sau poate că nu, am mintea confuză, scriu aici despre gustul pe care l-am simţit în gură deşteptându-mă, dar scriu asta după ce te-am citit şi ceea ce ai scris dumneata m-a sugestionat. Şi, într-adevăr, dacă n-am băut absint niciodată, cum aş putea să ştiu că ceea ce simt în gură e absint? E gust de cu totul altceva, pe care jurnalul dumitale m-a făcut să-l iau drept absint.

Oh, Doamne Iisuse, fapt e că m-am trezit în patul meu şi fiecare lucru părea normal, de parcă n-aş fi făcut altceva pe tot parcursul lunii trecute. Atâta doar că ştiam că trebuie să vin în apartamentul dumitale. Acolo, altfel spus, aici, şi am citit paginile dumitale de jurnal pe care încă nu le ştiam. Am văzut că dumneata îl menţionezi pe Boullan şi ceva mi-a reîncolţit în minte, dar în chip vag şi tulbure .

L-am repetat cu voce tare şi numele acela, rostit de mai multe ori, mi-a produs o zguduitură cerebrală, de parcă doctorii dumitale Bourru şi Burot mi-ar fi pus un metal magnetic pe o parte a trupului sau vreun doctor Charcot mi-ar fi fluturat, ştiu şi eu, un deget, o cheie, o mână desfăcută pe dinaintea ochilor şi m-ar fi făcut să intru într-o stare de somnambulism lucid.

Am văzut un fel de imagine a unui preot care scuipa în gura unei îndrăcite.

 

11

 

Joly

 

Din jurnalul din 3 aprilie 1897, noaptea târziu

 

Pagina din jurnalul lui Dalla Piccola se încheie în mod abrupt. Poate o fi auzit vreun zgomot, o uşă ce se deschidea la parter, şi s-o fi evaporat. Veţi admite că şi Naratorul e uluit. Pentru că abatele Dalla Piccola pare să se redeştepte doar atunci când Simonini are nevoie de o voce a conştiinţei care să-i acuze rătăcirile şi să-l readucă la realitatea faptelor, iar în restul timpului pare mai degrabă a nu-şi aminti nimic despre sine. Ca s-o spunem pe şleau, dacă paginile acestea n-ar relata fapte absolut adevărate, ar părea că arta Naratorului e cea care a aranjat aceste alternanţe între euforie amnezică şi rememorare disforică.

 

Lagrange, în primăvara lui 1865, îl convocase într-o dimineaţă pe Simonini pe o bancă din grădina Luxembourg şi-i arătase o carte jerpelită, cu copertă gălbuie, care fusese publicată în octombrie 1864 la Bruxelles, fără numele autorului, sub titlul Dialogue aux enfers entre Machiavel et Montesquieu ou la politique de Machiavel au XIX siecle, par un contemporain.

— Iată, spusese el, cartea unuia, Maurice Joly. Acum ştim cine este, dar ne-a costat ceva muncă să-l descoperim în timp ce introducea în Franţa exemplare din cartea asta tipărită în străinătate şi le distribuia clandestin. Sau, mai degrabă, a fost trudnic, dar nu greu, pentru că mulţi dintre contrabandiştii de material politic sunt agenţi de-ai noştri. Ar trebui să ştii că singurul mod de a controla o sectă subversivă este să-i iei comanda sau măcar să-i avem pe statul nostru de plată pe capii ei principali. Nu descoperi planurile duşmanilor statului prin iluminare divină. Cineva a spus, exagerând poate, că, din zece adepţi ai unei asociaţii secrete, trei sunt mouchards, turnători de-ai noştri, iartă-mi expresia, dar vulgul aşa-i numeşte, şase sunt imbecili plini de credinţă, iar unul e un om primejdios. Dar să nu divagăm. Acum Joly e la închisoare, la Saint-Pelagie, şi-o să-l facem să stea acolo cât mai mult cu putinţă. Dar ne interesează să ştim de unde şi-a luat informaţiile.

— Dar despre ce vorbeşte cartea?

— Îţi mărturisesc că n-am citit-o, sunt peste cinci sute de pagini — alegere greşită, pentru că un opuscul defăimător trebuie să poată fi citit într-o jumătate de oră. Un agent al nostru specializat în lucruri dintr-astea, Lacroix, ne-a făcut un rezumat. Dar îţi fac cadou singurul exemplar, al doilea, care a supravieţuit. Vei vedea cum în paginile astea se presupune că Machiavelli şi Montesquieu vorbesc în împărăţia morţilor, că Machiavelli este teoreticianul unei viziuni cinice asupra puterii şi susţine legitimitatea unei serii de acţiuni menite