— Dar pacientul cu arsuri?

Lui Susan i-a stat inima în loc.

— Cred că e pilot, a spus recepţionista.

— L-au găsit lângă avion, fără nici un act la el, a spus infirmiera, apoi şi-a ridicat manşetele de la mânecile prea lungi ale uniformei şi s-a apropiat de Bertie.

— Ruda dumneavoastră?

— Nepot, a spus Bertie. A venit din Maine ca să ne ajute la fermă. La momentul atacului ducea nişte marfă la North Weald.

Susan s-a întors spre Bertie, care continua să se uite la infirmieră.

— Vreţi să identificaţi pacientul? a întrebat infirmiera. Trebuie să ştiţi că are arsuri foarte grave, este puternic sedat şi nu poate vorbi.

Susan era în stare de şoc. Abia mai respira.

Bertie a înghiţit în sec, apoi a încuviinţat din cap.

— Urmaţi-mă, a spus infirmiera.

L-a luat pe Bertie de mână.

— Merg şi eu cu tine.

— Nu, draga mea.

— Te rog.

Bertie a dat din mână că nu.

Susan s-a aşezat pe un scaun în sala de aşteptare, în timp ce Bertie a pornit în urma infirmierei. Pe pardoseala de gresie, paşii lor se auzeau tot mai slab şi Susan a putut auzi gemetele şi scâncetele care ajungeau până pe holuri. Tineri în toată puterea, cu trupuri lovite, rupte, arse, tăiate. Vieţi scurtate sau, în cel mai bun caz, schilodite pentru totdeauna. A închis ochii, şi-a astupat urechile şi a încercat să se roage în gând.

După câteva minute, Bertie s-a întors, abia mişcându-şi picioarele. Susan a băgat de seamă că ridurile brăzdate pe chipul lui erau şi mai adânci, de parcă mersul în acel salon îl îmbătrânise brusc. Mâinile îi tremurau. S-a uitat în ochii obosiţi ai bunicului şi abia a putut scoate un cuvânt şoptit:

— Ollie?

Capitolul 26 FRANŢA OCUPATĂ

Ollie a deschis ochii asupra soarelui la apus care scălda norii într-o nuanţă frumoasă de roz. Am murit? Gândul că-şi găsise sfârşitul şi acum urca, sau cobora, în viaţa de apoi a fost alungat de mirosul pătrunzător de benzină care îi umplea nările. A auzit ceva picurând, apoi fâsâind, ca un strop de apă căzut într-o tigaie încinsă. Trebuie să plec de-aici.

Şi-a răsucit gâtul, înţepenit în urma şocului, şi a dat cu ochii de plafonul avionului care fusese rupt în două. Muchia de metal zimţuită îşi îndrepta colţii spre el. Laba piciorului îi zvâcnea. În coaste îl împungea o cutie grea de metal care îi oprea sângele către braţ, amorţindu-i mâna. Cu braţul sănătos, a împins la o parte cutia, din care s-au revărsat benzi de cartuşe pentru mitralieră.

După ce sângele a început să circule, a simţit o arsură, de parcă în umăr îl străpunsese o ţepuşă încinsă în foc. Încheietura mâinii îi ieşea din mâneca jachetei, de parcă i se lungise braţul. A dus mâna la umărul căzut şi a înţeles imediat că era dislocat, sau poate şi mai rău. S-a îndreptat de spate încercând să nu mişte braţul. S-a pipăit peste tot. La cap avea o umflătură mare, la ceafă. Îi curgea sânge din nas, iar glezna, prinsă în turela mitralierei, era foarte umflată. Dar era în viaţă. O minune, dacă se gândea la viteza cu care căzuseră.

S-a uitat cu atenţie la avion sau, mai bine zis, la epava lui. Coada era frântă şi aproape ruptă de fuzelaj. Trupul mitraliorului zăcea prins în plasa pentru încărcătură, ca o gâză în pânza unui păianjen. I-au revenit în minte clipele când îi pusese bandaje peste abdomenul străpuns, ca şi sentimentul de neajutorare când îl vedea cum se stinge, oricât de tare se străduia. Gaura era prea mare, palmele sale, prea mici. Ollie şi-a alungat din minte acele imagini şi a început iar să-şi examineze trupul.

A prins clavicula cu mâna şi a încercat să-şi pună umărul la loc, dar nu a reuşit decât să ridice braţul câţiva centimetri, înainte ca o durere ascuţită să-i străpungă omoplatul. Îl ardea braţul, de parcă nervii îi luaseră foc. A strâns din dinţi. Nu pot sta cu umărul aşa. Înainte să se răzgândească, şi-a înfăşurat încheietura mâinii în plasă şi a apucat-o strâns. Mitraliorul a început să se legene deasupra lui. Inima îi bătea cu putere. Simţea sângele pulsându-i în urechi. Şi-a muşcat buza şi s-a lăsat pe spate. Braţul s-a întins. Tendoanele s-au încordat. S-a împins cu picioarele în fuzelaj şi a tras mai tare. O durere atroce i-a străpuns umărul. Braţul însă nu s-a clintit.

S-a destins şi şi-a desprins mâna din plasă, căzând pe spate. A tras adânc aer în piept până când durerea a devenit suportabilă. Ştergându-şi sudoarea de pe frunte, şi-a îndreptat privirea spre carlingă. Crengile unui stejar bătrân trecuseră prin geam până la turela mitraliorului. I s-a frânt inima. N-aveau cum să supravieţuiască la aşa ceva. Totuşi, prin vântul care şuiera peste bucăţile de tablă i s-a părut că aude ceva slab. A ciulit urechile. Un geamăt.

Ollie s-a aşezat în genunchi şi s-a târât spre carlingă, ţinându-şi braţul inert atârnat lângă corp. Încă un junghi în umăr. S-a chinuit cu o singură mână să dea la o parte ramurile şi crengile mai groase, dar şi-a dat seama că aşa dura prea mult să ajungă la piloţi, mai ales că mirosul de benzină era tot mai puternic. Atunci s-a strecurat prin spărtura din fuzelaj şi s-a lăsat să cadă la pământ. S-a ridicat în picioare, simţind durere în gleznă.

Şi-a tras sufletul, rezemat de o aripă ruptă al cărei motor zăcea azvârlit în iarbă, ca un meteorit picat din cer. Câmpul era brăzdat de şanţul adânc lăsat de avionul care patinase pe burtă până în copacii de la marginea pădurii. S-a dus şchiopătând spre partea din faţă a avionului, simţind cum glezna i se umfla în gheată.

Avionul retezase un copac, iar o mare