lui Coriolan Petranu, evocând complex, pe diferite planuri, prezența catalizatoare a universitarului în mediul academic clujean, participarea lui la congresele internaționale interbelice, prezența la expoziții europene, aportul la deslușirea colecției episcopului romano-catolic din Oradea și, desigur, corespondența lui europeană și din țară.

Față de cele întreprinse de profesorul Nicolae Sabău, Vlad Țoca acordă atenție metodologiei și temelor abordate de Petranu în cariera lui, aplicându-se descifrării concepției științifice a acestuia. Importantă în ordinea înțelegerii modului de articulare a operei, a trecerii în revistă a lucrărilor lăsate de inițiatorul catedrei clujene de istoria artei și a abordărilor procedurale, această secționare transversală, ca să zic așa, a problematicii puse de cel studiat, în fond, într-o abordare consacrată, după un tipic „clasic” este binevenită în acțiunea de ducere mai departe a evaluării critice asupra lui Coriolan Petranu și a operei lui.

Cel de-al doilea pilon al vieții universitare clujene în cuprinsul aceleiași discipline, Virgil Vătășianu (n. 21 martie 1902, Sibiu – d. 15 noiembrie 1993, Cluj), reputat medievist, cu studii de drept și de istoria artei, s-a făcut cunoscut prin numeroase lucrări care au lăsat urme de neegalat în materie, a fost calificat, în sine, ca „o instituție”, opera lui atrăgând decernarea premiului Herder și alegerea lui ca academician. Istoricul artei Corina Simon a abordat monografic tema relației dintre artă și identitatea națională în opera eruditului autor, optând pentru împărțirea activității acestuia în două mari etape: cea interbelică și cea postbelică. Decupajul cronologic pune în oglindă tinerețea creatoare petrecută în ambianța democrației de tip burghez și, firește, a epocii de destrămare a acesteia, cu maturitatea îngrădită de împrejurările schimbării drastice a regimului politic prin trecerea la dictatura de extremă stângă.

Lucrarea Corinei Simon, elaborată inițial în anii ’90, și-a găsit acum locul în arhitectura unui proiect care, așa cum îl anunță Nicolae Sabău, tinde să se anunțe ca unul mai spectaculos, în cel puțin două volume (oprirea primului volum la anul 1987 lasă pe seama următorului acoperirea următoarei etape, cea postcomunistă, marcată de figuri precum Mircea Țoca, Marius Porumb și Nicolae Sabău însuși).

În fond, ceea ce propune dubla monografie de autori prezentă sub arcada unui titlu interesând, în aparență, mai curând instituționalizarea academică a unei discipline este o versiune a evaluării trecutului prin personalitățile sale de panteon. Este un mod de a așeza critic lucrurile întemeiat pe entuziasm și empatie, chiar dacă examinarea rămâne critică. Deși cu un trecut ce se poate măsura în rezultate pornind încă de la viețile paralele ale lui Plutarh, ultimul secol – mai cu seamă începând cu pozitivismul – a favorizat, prin voga exactității, abordările cantitativiste, evaluările statistice ori descifrarea destinelor unor instituții prin evoluții care țin sub observare mai mult modurile de funcționare și de generare a noului sau, în orice caz, de atingere a țintelor pentru care au fost ele create, decât prin personalitățile care au ilustrat aceste instanțe colective și impersonale. Totuși, revenirea la om – mai ales în ipostaza lui excepțională – dă viață lucrurilor, apropie materia cercetărilor de orizontul de așteptare al cititorilor cultivați și relansează, practic, un gen odinioară de mare succes, în care Stefan Zweig a strălucit cândva: biografia.

Observator cultural, nr. 646, 19 octombrie 2012

Stilul Chihaia 1. Omul și stilul

Un adevărat eveniment pentru istoriografia română este apariția celor zece volume de Opera omnia semnate de Pavel Chihaia, la Editura Ex Ponto din Constanța în 2010, sub îngrijirea lui Ion Popișteanu. În timp ce primele cinci au relevanță literară sau mai general culturală, celelalte au fost puse sub genericul de Cultură medievală. Acestea din urmă au mai apărut împreună în 1998, dar noua lor versiune a mai suferit câteva modificări, indicând în autorul lor un tenace șlefuitor de nestemate produse în atelierul propriu. Prilejul este demn de a fi remarcat, fiind fără precedent. Editarea simultană a tuturor volumelor care constituie opera de o viață a unui istoric care a început prin a fi prozator și dramaturg se dovedește un succes în sine. Spre comparație, amintesc că sinteza în zece volume Istoria românilor de Nicolae Iorga, a cărei reeditare critică a debutat încă din anii ’80 ai secolului trecut, nu a fost repusă în circulație complet nici până acum. La rândul său, opera lui B.P. Hasdeu își continuă, după dispariția editurii specializate în recuperarea critică a clasicilor culturii noastre, aventura editorială numai datorită tenacității și devotamentului istoricilor literari Ioan Oprișan și Stancu Ilin. Ediția din sinteza de istorie românească a lui A.D. Xenopol s-a încheiat cu bine de către academicianul Al. Zub, dar și în cazul ei operațiunea a durat ani de zile. Practic, promptitudinea și eleganța editării corpusului de texte scrise de Pavel Chihaia rămâne, astfel, un moment dătător de speranță, care ar putea anunța vremuri mai bune pentru istoria istoriografiei noastre, mai cu seamă că s-a petrecut într-un an de criză economică, și încă beneficiind de suportul logistic al AFCN.

Din generația istoricilor contemporani venerabili, Pavel Chihaia – aflat pe punctul de a depăși pragul a nouă decenii de existență – este singurul care se înfățișează astfel, „cu cărțile pe masă”, în fața cititorilor săi. Ar merita-o, desigur, și alții, din rândul cărora l-am amintit doar pe mentorul ieșean Al. Zub, dar căruia m-aș grăbi să îi adaug și numele academicianului Șerban Papacostea. Cât despre cei deja plecați dintre noi, ar merita să se bucure de un tratament similar cel puțin David Prodan, Alexandru Duțu și Pompiliu Teodor.

Revenind însă la contribuția istorică a lui Pavel Chihaia, aș cita îndată una dintre caracterizările ce surprind bine complexitatea raportărilor specialistului la trecut:

Utilizând izvoare diferite, documente, literatură veche, monumente, stampe și desene, materiale care ilustrează evoluția mentalităților, Pavel