— Asta e tot…

  Capitolul 21.

  Persoana… K.

  Lazarus veni repede lângă ea.

  — Draga mea, spuse el. Draga mea.

  Poirot se duse la servantă, umplu un pahar cu vin alb şi i-l aduse, stând lângă ea până când îl bău.

  Frederica îi întinse paharul şi zâmbi.

  — Acum mă simt bine, spuse ea. Ce… Ce ar trebui să facem în continuare?

  Se uită la Japp, dar inspectorul clătină din cap.

  — Eu sunt în concediu, doamnă Rice. Tot ce-am făcut a fost să servesc un vechi prieten. Poliţia din St Loo se ocupă de caz.

  Femeia se uită la Poirot.

  — Iar monsieur Poirot e în slujba poliţiei din St Loo?

  — Oh, quelle ideé, madame! Eu sunt doar un umil sfătuitor.

  — Monsieur Poirot, spuse Nick. N-am putea muşamaliza treaba asta?

  — Asta doreşti, mademoiselle?

  — Da. În definitiv… Eu sunt persoana cea mai implicată. Iar de-acum n-or să mai existe atacuri asupra mea.

  — Nu, asta-i drept. De-acum nu se va mai atenta la viaţa dumitale.

  — Vă gândiţi la Maggie. Dar, monsieur Poirot, nimic nu o va readuce la viaţă! Dacă veţi face publică toată povestea asta, nu veţi face decât să-i aduceţi o mulţime de necazuri şi publicitate Fredericăi… Iar ea n-a meritat una ca asta.

  — Spui că n-a meritat?

  — Fireşte că n-a meritat! Chiar de la început v-am spus că a avut o brută de bărbat. Aţi văzut în seara asta… Cum era. Ei bine, a murit. Lăsaţi să fie ăsta sfârşitul poveştii.

  Lăsaţi poliţia să continuie să-l caute pe cel care a împuşcat-o pe Maggie. Doar că n-or să-l găsească, atâta tot.

  — Deci aşa spui dumneata, mademoiselle? Să muşamalizăm tot.

  — Da. Vă rog. Oh! Vă rog, dragă monsieur Poirot.

  Poirot se uită încet în jur.

  — Ce spuneţi?

  Fiecare vorbi pe rând.

  — De acord, am spus eu când Poirot se uită la mine.

  — Şi eu, spuse Lazarus.

  — E cel mai bun lucru, sări Challenger.

  — Să uităm tot ce s-a întâmplat în seara asta în aceasta cameră, rosti foarte hotărât Croft.

  — Cine vorbeşte! Interveni Japp.

  — Nu fi supărată pe mine, iubito, se smiorcăi soţia lui în faţa lui Nick care o privi cu dispreţ, dar nu răspunse.

  — Ellen?

  — Eu şi William nu vom sufla o vorbă. Cu cât se spune mai puţin, cu atât trece mai repede.

  — Şi dumneata, monsieur Vyse?

  — Un lucru ca ăsta nu poate fi muşamalizat, spuse Charles Vyse. Faptele trebuie cunoscute de forurile în drept.

  — Charles! Strigă Nick.

  — Îmi pare rău, dragă. Eu privesc treaba asta din punct de vedere legal.

  Poirot izbucni în râs.

  — Aşadar sunteţi şapte la unu. Bunul Japp e neutru.

  — Sunt în concediu, rânji Japp. Nu intru la numărătoare.

  — Şapte la unu. Doar monsieur Vyse se opune. El e de partea legii şi a ordinei. Să ştii, monsieur Vyse, eşti un om de caracter!

  Vyse ridică din umeri şi spuse:

  — Situaţia este foarte clară. Există doar un lucru de făcut.

  — Da, eşti un om cinstit. Eh bien… Şi eu mă situez de partea minorităţii. Şi eu sunt pentru adevăr.

  — Monsieur Poirot! Strigă Nick.

  — Mademoiselle… Dumneata m-ai târât, în cazul ăsta. Am intrat în el la dorinţa dumitale. Acum nu mă poţi reduce la tăcere.

  Îşi ridică ameninţător arătătorul într-un gest pe care îl cunoşteam prea bine.

  — Luaţi loc cu toţii, iar eu vă voi povesti… Adevărul.

  Reduşi la tăcere de atitudinea lui imperioasă, ne-am aşezat cuminţi şi ne-am uitat cu atenţie la el.

  — Ecoutez! Am aici o listă… O listă cu persoanele care au legătură cu crima. Le-am numerotat cu literele alfabetului până la J inclusiv. J reprezenta persoana necunoscută care avea legătură cu crima prin intermediul uneia din celelalte persoane. Până în seara asta n-am ştiut cine era J, dar am ştiut că există o asemenea persoană. Evenimentele din seara asta au dovedit că am avut dreptate. Însă ieri mi-am dat brusc seama că făcusem o gravă eroare. Omisesem ceva. Am mai adăugat o literă pe lista mea. Litera K.

  — Încă o persoană necunoscută? Întrebă uşor dispreţuitor Vyse.

  — Nu chiar. Am adoptat J ca pe un simbol al unei persoane necunoscute. O altă persoană necunoscută ar fi fost doar încă un J. K are o semnificaţie diferită. K reprezintă o persoană care ar fi trebuit să fie inclusă în lista originală dar care a fost scăpată din vedere.

  Se aplecă spre Frederica.

  — Linişteşte-te, madame. Soţul dumitale n-a fost vinovat de crimă. Persoana K a fost cea care a împunşcat-o pe mademoiselle Maggie.

  Frederica îl privi lung.

  — Dar cine e K?

  Poirot îi făcu un semn din cap lui Japp. Acesta înaintă şi vorbi pe tonul care amintea de vremurile când depunea mărturie în sălile de tribunal.

  — Acţionând pe baza informaţiilor primite, am ocupat poziţie aici la începutul serii, fiind introdus în secret în casă de către monsieur Poirot. Eram ascuns în spatele draperiei din salon. Când toată lumea s-a adunat în această cameră, o tânără doamnă a intrat în salon şi a aprins lumina. S-a dus la cămin şi a deschis o mică nişă în lambriu prin acţionarea unui arc. Din nişă a scos un pistol. Cu el în mână, a părăsit camera. Am urmat-o şi i-am urmărit prin crăpătura uşii mişcările. În hol erau hainele şi pardesiele lăsate de oaspeţi. Tânăra doamnă a înfăşurat cu grijă pistolul într-o batistă şi apoi l-a băgat în buzunarul unui mantou gri, proprietatea doamnei Rice…

  Nick scoase un strigăt.

  — Nu e adevărat, nici un cuvânt nu-i adevărat!