— Voilà! Spuse el. Persoana K! Mademoiselle Nick a fost cea care şi-a împuşcat verişoara, pe Maggie Buckley.

  — Sunteţi nebun? Strigă Nick. De ce s-o fi omorât pe Maggie?

  — În scopul de a moşteni banii lăsaţi ei de Michael Seton! Ea se numea tot Magdala Buckley, şi cu ea era el logodit, nu cu dumneata.

  — Sunteţi… Sunteţi…

  Stătea acolo tremurând, incapabilă să vorbească. Poirot se întoarse spre Japp.

  — Ai dat telefon la poliţie?

  — Da, acum aşteptă în hol. Am mandat de arestare.

  — Sunteţi nebuni cu toţii! Strigă Nick dispreţuitoare. Se duse repede lângă Frederica. Frederica, dă-mi ceasul tău ca… ca amintire, vrei?

  Frederica îşi desfăcu încet ceasul de la mână şi i-l întinse lui Nick.

  — Mulţumesc. Iar acum… Presupun că trebuie să punem capăt acestei comedii absolut ridicole.

  — Comedia pe care ai plănuit-o şi ai pus-o în scenă la End House. Da, dar n-ar fi trebuit să-i dai rolul principal lui Hercule Poirot. Asta a fost greşeala dumitale, mademoiselle… O greşeală foarte gravă.

  Capitolul 22.

  Sfârşitul povestirii

  — Vreţi să vă explic?

  Poirot se uită în jur cu un zâmbet satisfăcut şi cu aerul hâtru-umil pe care i-l cunoşteam atât de bine.

  Ne mutaserăm în salon, iar numărul ni se împuţinase. Servitorii se retrăseseră cu tact, iar cei doi Croft fuseseră luaţi de poliţie. Rămăseserăm Frederica, Lazarus, Challenger, Vyse şi eu.

  — Eh bien, recunosc, am fost prostit… Prostit complet şi absolut. Micuţa Nick m-a jucat pe degete, cum se spune. Ah, madame, câtă dreptate ai avut când ai spus că prietena dumitale este o mică mincinoasă isteaţă! Câtă dreptate!

  — Nick minţea mereu, spuse Frederica liniştită. De asta n-am crezut cu adevărat în acele formidabile scăpări de la moarte.

  — Iar eu, imbecil ce-am fost, am crezut!

  — N-au avut loc cu adevărat? Am întrebat. Eram, recunosc, încă ameţit.

  — Am fost inventate, foarte isteţ, tocmai pentru a ne da impresia că au avut loc.

  — De ce?

  — Au creat impresia că viaţa lui mademoiselle Nick era în pericol. Dar voi începe cu ce s-a întâmplat înaintea lor. Vă voi spune povestea aşa cum am pus-o eu cap la cap, nu cum am prins-o pe parcurs, imperfect şi în hopuri. Să încep deci povestea cu această fată, această Nick Buckley, tânără şi frumoasă, lipsită de scrupule şi devotată cu pasiune şi fanatism acestei case.

  Charles Vyse dădu din cap.

  — Eu v-am spus asta.

  — Şi ai avut dreptate. Mademoiselle Nick iubea End House. Dar nu avea bani. Casa era ipotecată. Ea vroia bani, îi vroia cu frenezie, şi nu putea să-i obţină. Îl întâlneşti pe acest tânăr Seton la Le Touquet, iar el e atras de ea. Nick ştie că, după toate probabilităţile, el e moştenitorul unchiului său şi că unchiul valorează milioane. Bun, steaua ei e în urcare, gândeşte ea. Numai că el nu e atras chiar în mod serios. Se gândeşte să se distreze cu ea, atâta tot. Se întâlnesc la Scarborough, el o ia cu el în avion şi apoi… Are loc catastrofa. El o cunoaşte pe Maggie şi se îndrăgosteşte de ea la prima vedere.

  Mademoiselle Nick rămâne cu gura căscată. Verişoara ei Maggie pe care niciodată n-a considerat-o drăguţă! Dar pentru tânărul Seton fata este „deosebită”. Singura fată din lume pentru el. Se logodesc în secret. O singură persoană ştie – trebuie să ştie. Acea persoană este mademoiselle Nick. Biata Maggie… Ea e bucuroasă că există o persoană cu care poate să vorbească. Fără îndoială că-i citeşte verişoarei sale fragmente din scrisorile logodnicului ei. Aşa ajunge mademoiselle să afle de testament. La vremea respectivă nu-i dă nici o atenţie, dar îi rămâne în minte.

  Apoi intervine moartea subită a lui sir Matthew Seton şi, aproape imediat, zvonurile cu privire la dispariţia lui Michael Seton. Şi, pe loc, în mintea domnişoarei noastre se înfiripă un plan diabolic. Seton nu ştie că şi numele ei e Magdala. El o cunoaşte doar ca Nick. Testamentul lui este foarte neprotocolar – o simplă menţionare a unui nume. Dar în ochii lumii Seton e prietenul ei! Cu ea a fost asociat numele lui. Dacă urma să afirme că a fost logodită cu el, nimeni nu s-ar fi mirat. Dar pentru asta, Maggie trebuia eliminată.

  Timpul e scurt. Aranjează ca Maggie să vină să stea la ea câteva zile. Atunci înscenează şi scăpările ei de la moarte. Tabloul a cărui sfoară o subţiază ea. Frâna maşinii la care umblă. Bolovanul… Asta se poate să fi fost adevărat iar ea a inventat doar povestea că se afla pe poteca de dedesubt.

  Iar apoi… Vede numele meu în ziar (ţi-am spus că toată lumea îl cunoaşte pe Hercule Poirot, Hastings!) şi are îndrăzneala să mă ia pe mine complice! Glonţul care trece prin pălărie şi cade la picioarele mele. Oh, drăguţă comedie! Iar eu cad în plasă! Cred în pericolul care o pândeşte! Bon! Are un martor valoros de partea ei. Îi fac jocul cerându-i să trimită după o prietenă.

  Ea înhaţă ocazia şi-i trimite vorbă lui Maggie să vină cu o zi mai devreme.

  Ce simplă e crima în realitate! Ea ne lasă la masă şi, după ce aude la radio că moartea lui Seton e un fapt dovedit, începe să-şi pună planul în acţiune. Are o grămadă de timp să ia scrisorile lui Seton către Maggie, să se uite prin ele şi să aleagă câteva care să-i servească scopului ei. Pe acestea le pune în dormitorul ei. După aceea, mai târziu, ea şi Maggie pleacă din grădină şi se întorc în casă. Ea îi spune verişoarei sale să-şi pună şalul ei. Apoi, furişându-se afară după ea, o împuşcă. Intră repede în casă, ascunde pistolul în nişa secretă (de a cărei existenţă crede că nu ştie nimeni), apoi fuga la etaj.