Furia lui Mustafa Mond se transformă aproape imediat în veselie. Ideea că această fiinţă îi ţine lecţii atît de solemne lui – tocmai lui – în privinţa ordinii sociale era mult prea grotescă. Se vede că individul a înnebunit de tot.

„Ar trebui să-i dau o lecţie“, îşi spuse în sinea lui Controlorul; dar apoi dădu capul pe spate şi rîse tare. Pentru moment, cel puţin, lecţia n-avea să fie administrată.

Era o făbricuţă de dispozitive de iluminat pentru elicoptere, o filială a Companiei pentru Echipamente Electrice. Îi întîmpinară chiar pe acoperiş (căci acea circulară de recomandaţie din partea Controlorului avea efecte magice) Tehnicianul-şef şi Directorul Elementului Uman. Coborîră scările pînă la fabrica propriu-zisă.

— Fiecare proces de producţie – explică Directorul Elementului Uman – este efectuat pe cît posibil de un singur grup Bokanovski.

Şi, într-adevăr, optzeci şi trei de Delta negri brahicefali şi cu nasurile turtite îndeplineau operaţia de presare la rece. Cele cincizeci şi şase de maşini de strunjit şi de rectificat, cu patru fusuri, erau manipulate de cincizeci şi şase de Gama cu nas acvilin şi pielea de culoarea cafelei cu lapte. În topitorie lucrau o sută şapte senegalezi Epsilon condiţionaţi prin căldură. Treizeci şi trei de femele Delta, cu capetele lungi, cu faţa şi părul de culoarea nisipului, cu şoldurile înguste şi toate avînd aceeaşi înălţime de exact un metru şaizeci şi nouă de centimetri (cu o aproximaţie de maximum douăzeci de milimetri) fabricau şuruburile. În sala de asamblare dinamurile erau montate de două grupe de pitici Gama-Plus. Cele două bancuri de lucru, foarte joase, erau aşezate unul în faţa celuilalt; între ele se tîra banda rulantă încărcată cu piese separate; patruzeci şi şapte de nasuri coroiate; patruzeci şi şapte de bărbii cu prognatism înfruntau patruzeci şi şapte de bărbii intrate în gură. Mecanismele gata asamblate erau verificate de optsprezece fete identice (cu bucle roşcate, îmbrăcate în uniforme verzi Gama), pe urmă ambalate în cutii de către treizeci şi patru de Delta-Minus stîngaci şi cu picioare scurte şi apoi încărcate de către şaizeci şi trei de semicretini Epsilon cu ochi albaştri, feţe pistruiate şi păr cînepiu, pe cărucioarele şi camioanele care aşteptau.

„O, minunată lume nouă…“ Prin cine ştie ce capriciu răutăcios al memoriei sale, Sălbaticul se trezi că repetă vorbele rostite de Miranda în Furtuna: „O, minunată lume nouă; care cuprinde atîtea făpturi alese!“

— Şi vă asigur – spuse în concluzie Directorul Elementului Uman cînd tocmai părăseau fabrica – că n-avem niciodată necazuri cu muncitorii noştri. Întotdeauna constatăm…

Dar Sălbaticul se detaşase brusc de însoţitorii lui, cuprins de un acces cumplit de vomă. Vărsa în spatele unei tufe de lauri, de parcă pămîntul tare ar fi fost un elicopter ce cădea brusc într-un gol de aer.

„Sălbaticul – scria Bernard – refuză să ia soma şi pare foarte tuburat de faptul că femeia aceea, Linda, care-i este…, îşi ia mereu vacanţe-soma. Merită subliniat faptul că în ciuda senilităţii m… sale şi înfăţişării ei extrem de respingătoare, Sălbaticul o vizitează adesea şi pare foarte ataşat de ea – un exemplu interesant pentru demonstrarea felului în care condiţionarea timpurie poate fi făcută să modifice şi chiar să contracareze impulsurile naturale. (În acest caz impulsul de a te da înapoi din faţa unui obiect cu aspect neplăcut.)“

La Eton aterizară pe acoperişul Şcolii Superioare. De partea cealaltă a curţii Şcolii, cele cincizeci şi două de etaje ale Turnului Lupton străluceau albe în soare. În stînga lor, Colegiul, iar în dreapta Cantatoriul Şcolar îşi înălţau siluetele venerabile din beton şi sticlă refractară la ultraviolete. În mijlocul dreptunghiului se afla vechea statuie ciudată, din oţel cromat, a Slăvitului Ford.

Rectorul Colegiului, Doctorul Gaffney, şi Directoarea Şcolii, domnişoara Keate, îi întîmpinară de cum coborîră din avion.

— Aveţi pe aici mulţi gemeni? întrebă cu oarecare spaimă Sălbaticul, încă de cînd porniră să facă turul programat pentru vizită.

— A, nu, răspunse Rectorul. Instituţia noastră de învăţămînt este rezervată exclusiv pentru băieţii şi fetele din straturile superioare ale societăţii. Un ovul – un adult. Bineînţeles că asta îngreunează învăţămîntul. Dar întrucît vor fi chemaţi să-şi asume răspunderi mari şi să facă faţă unor situaţii neaşteptate, chiar grave, n-avem încotro! adăugă el oftînd.

Între timp, Bernard făcuse o pasiune pentru Keate:

— Dacă sînteţi liberă, miercurea sau vinerea seara… tocmai îi spunea el, şi arătînd cu degetul mare către Sălbatic îi explică: — E o fiinţă foarte curioasă, ştiţi, chiar ciudată.

Domnişoara Keate zîmbi (şi lui Bernard zîmbetul i se păru de-a dreptul încîntător), îi mulţumi şi-i spuse că ar fi încîntată să vină la o petrecere de-a lui. Rectorul deschise o uşă.

Cele cinci minute petrecute în clasa aceea de Alfa-Dublu-Plus îl cam nedumeriră pe John.

— Ce-i aia relativitate elementară? îl întrebă el în şoaptă pe Bernard.

Acesta încercă să-i explice, apoi se răzgîndi şi-i propuse să intre în altă clasă. Din spatele unei uşi de pe coridorul care ducea în sala de geografie pentru Beta-Minus se auzea strigînd o voce răsunătoare de soprană:

— Unu, doi, trei, patru. Pe urmă, pierzîndu-şi răbdarea, adăugă plictisită: — Pe loc repaus.

— Educaţia malthusiană, le explică Directoarea. Bineînţeles că majoritatea fetelor noastre sînt sterpe. Şi eu sînt la fel, îi zîmbi ea lui Bernard. Dar avem vreo opt sute nesterilizate, care au nevoie mereu de instrucţie malthusiană, pentru a fi educate corespunzător.

În sala de