deveneau realitate. Cât de minunat a fost să fie iubită atât de mult de bărbatul ăla altruist şi magnific. Şi cât de îngrozitor, de insuportabil – aici Carol a plâns şi mai tare – să nu-l mai vadă niciodată, să-l piardă pentru totdeauna! Când hohotele de plâns au încetat, ea a pus deoparte şerveţelele şi s-a uitat iscoditor la Ernest.

  — Acum ţi-am povestit tot. Mă judeci? Ai zis că-mi spui adevărul.

  Ernest era într-un impas. Adevărul este că nu putea fi prea indulgent faţă de decedatul dr. Cooke. Şi-a evaluat rapid opţiunile. Adu-ţi aminte, şi-a zis în sinea lui, spui doar adevărul despre tine. Dar ar fi vrut să se sustragă de la asta. Să spună adevărul despre el în cazul de faţă n-ar fi fost spre binele pacientului.

  Interviul cu Seymour Trotter fusese prima lui tangenţă cu abuzul sexual al unui terapeut. În următorii opt ani lucrase cu mai mulţi pacienţi care avuseseră legături sexuale cu terapeuţii dinaintea lui, iar în toate cazurile, efectele fuseseră catastrofale pentru pacient. Şi, în ciuda fotografiei lui Seymour, în ciuda braţului său ridicat triumfător spre cer, cine putea să ştie ce câştigase Belle din toate astea? Fireşte, mai erau şi banii pe care îi primise în urma procesului, dar ce altceva? Deteriorarea cerebrală a lui Seymour era progresivă. Probabil că după numai un an sau doi fusese nevoită să se transforme într-o asistentă cu normă întreagă, slujbă la care nu va putea renunţa niciodată. Nu, în nici un caz nu putea să spună nimeni că efectele fuseseră benefice, pe termen lung, pentru Belle. Şi nici pentru vreun alt pacient, din câte ştia el. Şi totuşi astăzi, aici, Carolyn spunea că ea şi terapeutul ei avuseseră o relaţie sexuală şi că asta îi salvase viaţa. Ernest era consternat.

  Primul lui impuls a fost să conteste afirmaţia lui Carolyn poate că transferul pentru acest dr. Cooke era atât de intens, încât ascundea adevărul faţă de ea însăşi. În fond, era clar că, totuşi, Carolyn nu se desprinsese de el. Acum, cincisprezece ani mai târziu, încă mai plânge după el. Mai mult, ca o consecinţă a relaţiei ei cu dr. Cooke, avea şi o căsnicie nasoală, care o chinuia de atunci încoace.

  Ai grijă, s-a avertizat Ernest în sinea lui, nu te crampona de idei preconcepute. Dacă adopţi o atitudine moralizatoare şi indignată, o să-ţi pierzi pacienta. Fii cu mintea deschisă, încearcă să intri în lumea subiectivă a lui Carolyn. Şi, mai presus de toate, nu-l înjura acum pe dr. Cooke. Marshal îl învăţase asta. Majoritatea pacienţilor se simt profund legaţi de terapeuţii care i-au agresat şi au nevoie de timp pentru a digera rămăşiţele iubirii lor. Nu-i ceva neobişnuit pentru un pacient abuzat sexual să consulte mai mulţi terapeuţi, înainte de a reuşi să găsească unul cu care să poată lucra.

  — Deci tatăl, fratele şi soţul tău au sfârşit prin a te abandona, prin a te trăda sau prin a te ţine în cuşcă. Iar singurul bărbat la care ai ţinut a murit. Uneori moartea e resimţită şi ea ca un abandon. Ernest era scârbit de el, de stereotipul ăsta terapeutic, dar în asemenea circumstanţe era cel mai bun lucru pe care-l putea face.

  — Nu cred că dr. Cooke s-a bucurat prea mult că a murit.

  Carol şi-a regretat imediat cuvintele. Nu fi proastă! s-a criticat ea aspru. Vrei să-l seduci pe tipul ăsta, să-l devorezi, ce mama dracu’ faci când te băşici aşa şi îi iei apărarea acestui minunat dr. Cooke, care-i doar o plăsmuire a imaginaţiei tale?

  — Îmi cer scuze, domnule doctor Lash… adică, Ernest. Ştiu că nu asta ai vrut să spui. Presupun că acum mi-e tare dor de Ralph. Mă simt destul de singură.

  — Ştiu, Carolyn. De aceea e atât de important ca noi doi să fim apropiaţi.

  Ernest a observat cum i s-au mărit ochii lui Carolyn. Ai grijă, s-a avertizat în sinea lui, ea ar putea interpreta afirmaţia ta ca pe o tentativă de seducţie. Pe un ton mai formal, a continuat:

  — Şi, tocmai de aceea, terapeutul şi pacientul trebuie să cerceteze toate lucrurile care stau în calea relaţiei dintre ei, ca, de exemplu, iritarea faţă de mine, pe care ai simţit-o acum câteva minute. Bine, bine, aşa e mult mai bine, s-a gândit el.

  — Ai zis că o să-mi spui ce gândeşti. Presupun că mă întrebam dacă chiar ne judecai pe mine sau pe el.

  — Ai ceva să mă întrebi, Carolyn? Ernest trăgea de timp.

  Doamne sfinte! Chiar trebuie să-i dau totul mură-n gură? se gândea Carol.

  — Ai făcut judecăţi de valoare? Ce părere ai tu despre asta?

  — Despre Ralph? tot o tragere de timp.

  Carol a încuviinţat din cap, suspinând în sinea ei.

  Ernest a dat naibii orice prudenţă şi i-a spus adevărul. În cea mai mare parte.

  — Recunosc că m-a cam dat pe spate ce mi-ai spus. Şi presupun că îl condamn. Dar o să mă mai gândesc la asta, nu vreau să fiu obtuz. Vreau să-ţi înţeleg pe deplin experienţa. Dă-mi voie să-ţi spun de ce m-a cam dat pe spate, a continuat Ernest. Tu îmi zici că te-a ajutat enorm, iar eu te cred. De ce să vii aici, să-mi dai o grămadă de bani şi să nu-mi spui adevărul? Aşa că nu-ţi pun la îndoială cuvintele. Şi totuşi, ce-aş putea să fac, având în vedere experienţa mea – şi să nu mai vorbim de o mulţime de texte de specialitate sau de consensul strict al clinicienilor în privinţa asta -, care mă face să trag alte concluzii. Adică, faptul că întotdeauna contactul sexual dintre pacient şi terapeut e distructiv pentru pacient şi, până la urmă, şi pentru terapeut.

  Carol se pregătise bine pentru argumentul ăsta.

  — Ştiţi, domnule doctor Lash… scuze, Ernest, în curând o să mă obişnuiesc. Îmi vine greu să mă gândesc la un psihoterapeut ca la o