Cărți «E. L. James descarcă PDf 📖». Rezumatul cărții:
— Şi cum v-aţi cunoscut voi doi?
Se uită întrebătoare la Christian, incapabilă să-şi ascundă curiozitatea.
— Anastasia mi-a luat un interviu pentru ziarul studenţesc de la WSU, pentru că săptămâna asta voi înmâna diplomele de absolvire acolo.
Mama mă-sii! Am şi uitat de asta.
— Deci, chiar săptămâna asta termini? întreabă Grace.
— Da.
Telefonul începe să sune. Pariez că-i Kate.
— Scuze.
E în bucătărie. Mă duc şi-l iau de pe barul pentru micul dejun, fără să mă uit la număr.
— Kate.
— Dios mio! Ana! Fir-ar să fie, e José. Pare disperat.
— Unde eşti? Am tot încercat să iau legătura cu tine. Trebuie să ne vedem, să-mi cer scuze pentru purtarea mea de vineri. De ce nu mi-ai răspuns la apeluri?
— Uite, José, nu e un moment potrivit.
Mă uit neliniştită la Christian, care mă priveşte cu atenţie, faţa lui rămânând impasibilă în timp ce-i şopteşte ceva maică-sii. Mă întorc cu spatele la el.
— Unde eşti? Kate e tare evazivă, se vaită el.
— În Seattle.
— Ce faci în Seattle. Eşti cu el?
— José, te sun mai târziu. Nu pot să vorbesc acum.
Închid. Mă întorc nonşalant la Christian şi la mama lui. Grace e în plin avânt verbal.
—… şi Elliot a sunat să-mi spună că eşti prin oraş – nu te-am văzut de două săptămâni, dragul meu.
— Serios? Te-a sunat? murmură Christian, uitându-se la mine cu o expresie insondabilă.
— Mă gândeam că poate luăm prânzul împreună, dar văd că ai alte planuri şi nu vreau să-ţi întrerup ziua.
Îşi ia haina lungă de culoare crem şi se întoarce spre el, oferindu-i obrazul. El o sărută scurt, cu gingăşie. Ea nu-l atinge.
— Trebuie s-o duc pe Anastasia înapoi la Portland.
— Desigur, dragule. Anastasia, a fost o plăcere deosebită. Sper să ne mai vedem.
Îmi întinde mâna, cu ochi strălucitori, şi eu i-o strâng.
Taylor apare de… unde?
— Doamnă Grey? întreabă el.
— Mulţumesc, Taylor.
Acesta o escortează la ieşirea din cameră şi prin uşile duble ale foaierului. Taylor a fost aici tot timpul? De cât timp e aici? Unde a stat? Christian se uită crunt la mine.
— Deci, fotograful a sunat?
Fir-ar.
— Da.
— Ce voia?
— Doar să-şi ceară scuze, ştii… pentru vineri.
Christian îngustează ochii.
— Înţeleg, zice el simplu.
Taylor reapare.
— Domnule Grey, e o problemă cu transportul din Darfur. Christian dă din cap scurt către el.
— Charlie Tango s-a întors la Boeing Field?
— Da, domnule.
Taylor mă salută printr-o mişcare a capului.
— Domnişoară Steele.
Îi zâmbesc timid, iar el se întoarce şi pleacă.
— Locuieşte aici? Taylor?
— Da.
Are un ton reţinut. Care e problema lui?
Christian se duce în bucătărie şi-şi ia telefonul Blackberry, ca să îşi consulte poşta electronică, presupun. Are buzele lipite într-o expresie aspră şi dă un telefon.
— Ros, care-i problema? se răsteşte el.
Ascultă, uitându-se la mine, cu o privire meditativă, în timp ce cu stau în mijlocul camerei uriaşe întrebându-mă ce să fac cu mine, simţindu-mă nelalocul meu.
— Nu risc viaţa niciunui membru al echipajului. Nu, anulează… Vom trimite pe calea aerului… Bun.
Închide. Căldura din ochi i-a dispărut. Arată ameninţător şi, aruncându-mi o privire scurtă, se duce la el în birou ca să revină un moment mai târziu.
— Ăsta e contractul. Citeşte-l şi-l discutăm în weekendul următor. Dă-mi voie să-ţi sugerez să faci nişte cercetări, ca să afli despre ce e vorba. Se opreşte. Asta dacă vei fi de acord, şi chiar sper să fii, adaugă, pe un ton mai moale, neliniştit.
— Cercetări?
— O să fii uimită să vezi ce poţi să găseşti pe internet, murmură el.
Internet! Nu am acces la un computer, doar la laptopul lui Kate, şi nu îl pot folosi pe cel de la magazin, nu pentru genul ăsta de „cercetări”.
— Ce este? întreabă el, lăsându-şi capul într-o parte.
— Nu am computer. De obicei, folosesc computerele de la şcoală. Să văd dacă-l voi putea folosi pe al lui Kate.
Îmi întinde un plic din hârtie maro.
— Sunt sigur că pot să… ăă… Îţi împrumut unul. Ia-ţi lucrurile, te ducem înapoi la Portland şi ia ceva de mâncare pe drum. Trebuie să mă îmbrac.
— O să dau un telefon, murmur.
Vreau doar să-i aud vocea lui Kate. Se încruntă.
— Fotograful?
Are maxilarele încleştate, iar ochii îi ard. Mă uit la el clipind.
— Nu-mi place să împart, domnişoară Steele. Ţine minte asta.
Tonul lui liniştit, înfiorător constituie un avertisment şi, cu o privire lungă şi rece către mine, se îndreaptă spre dormitor.
Fir-ar al naibii! Voiam doar s-o sun pe Kate, îmi vine să strig după el, dar răceala lui bruscă m-a paralizat. Ce s-a întâmplat cu bărbatul generos, relaxat şi zâmbitor care făcea dragoste cu mine cu nici o jumătate de oră în urmă?
— Gata? întreabă Christian când ajungem lângă uşile duble dinspre foaier.
Dau din cap nesigură. Şi-a reluat atitudinea distantă, politicoasă şi crispată, şi-a pus masca la loc. Are pe umăr o geantă din piele. De ce-i trebuie aşa ceva? Poate că rămâne în Portland şi atunci îmi amintesc de ceremonia de absolvire. Oh, da… o să fie acolo joi. Are pe el o geacă neagră din piele. Cu siguranţă că în hainele astea n-arată deloc ca un multimilionar, miliardar sau mai ştiu eu ce. – ar”. Zici că-i un băiat provenit din cartierul sărac al oraşului, poate o vedetă rock cu purtări rebele sau un model masculin. Oftez în sinea mea, dorindu-mi să am măcar o zecime din