tine care-mi place. Nu-i vorba de un simplu capriciu. Chiar acum, revăzându-te, mă simt răvăşită, am început să plutesc în reverie…

— Ba, nu, zău? E o declaraţie? făcu doctorul surprins şi zâmbi cu toată gura.

Ea se enervă:

— Nu mai râde aşa, că m-apucă toţi dracii. Ce faci la Bucureşti?

— Încă nu ştiu pentru ce am plecat. Ba da: ca să ne întâlnim amândoi. E o raţiune!…

— Hai, vorbeşte serios!..

— Îţi dau cuvântul de onoare că m-am urcat în tren fără scop. Uite, sunt cu mâinile goale. Nimeni nu ştie unde mă aflu, afară de tine.

— Ascultă, am o propunere: Hai să mergem la Viena! Sau mai bine, la Veneţia, acolo e mai romantic. Stăm o săptămână-două şi ne-ntoarcem. Ce zici?

— Admirabil, dar nu pot. Am spital, consultaţii. Ce fac cu îndatoririle mele profesionale?

— Lasă-le baltă. N-o să piară nimeni în absenţa ta. Nu te costă niciun ban: eşti invitatul meu. O să petrecem la cataramă.

— Iartă-mă. Nu pot, Magda. Înţelegi, sunt angajat…

— Angajat? Eu te angajez dacă vrei, şi te plătesc regeşte…

Doctorul se uită lung la ea: e trăsnită rău femeiuşca asta frumoasă şi picantă, care la vârsta ei (să tot aibă 30 de ani), arată ca o adolescentă.

— Mă rog, cât îmi oferi? Aşa… de curiozitate?

— Cincizeci de mii.

— Puţin… S-ar părea că-mi pierd postul şi atunci ce-am făcut? Deficitul e considerabil.

— Ei bine, adaug încă 100.000.

— Stăm la tocmă? Fii regină, draga mea, nu negustoriţă.

— Trei sute de mii îţi ajung? Nu dau un ban mai mult.

Doctorul îngălbeni, începu să strige:

— Unde mi-ai fost până acum? De ce nu te-ai arătat mai devreme? Măcar cu două săptămâni. Răspunde o dată, răspunde!

— Nu răcni aşa, că ne-aude lumea… Nu eşti în toate minţile?

— Dar tu eşti? Îţi închipui că pot crede o iotă din cele ce-mi înşiri?

— Se îndoieşte – domnul? Poftim un aconto de o sută de mii pentru a te convinge, şi umblând în poşetă scoase un pachet. Numără-i. Restul în două rate: prima după cinci zile, a doua la încheierea angajamentului. Mai ai ceva de obiectat?

Magheru înota în nedumerire. Va să zică e adevărat! Femeiuşca asta frumoasă avea atâta bănet încât putea să-şi satisfacă orice capriciu…

Uite, încă n-auzise să se fi făcut cuiva pe lume o propunere atât de trăsnită! Dar totul e posibil pe planeta noastră, chiar lucruri mai extravagante decât închirierea unui bărbat.

Gândind aşa, îl zgândări o ciudă afurisită. Cum de n-o întâlnise pe Magda mai devreme? Dacă muieruşca asta nababă îi ieşea în cale acum două-trei săptămâni, ce simplu s-ar fi rezolvat nevoia lui de bani pentru înfăptuirea proiectului. Mii de draci! Nesăbuita grabă prăbuşise totul la pământ. N-a ştiut să aştepte, crezând prosteşte că prima ocazie e şi ultima, parcă timpul se isprăvise brusc. Uite, realitatea i-a dovedit exact contrariul. Şi poate că viitorul îi rezerva şi alta… şi altele…

— Draga mea. M-ai convins, merg la Veneţia, dar fără chirie. Merg de dragul ochilor tăi frumoşi.

— Pe cuvânt de cinste?

— Da.

— Te previn că nu mă afectează suma.

— Ştiu. Dacă ai fi respingătoare nu te-aş însoţi nici zece kilometri. Dar îmi placi şi asta e esenţial. Şi-mi place să revăd Veneţia unde am fost cu părinţii când eram mic.

— Foarte bine. Dacă te dă afară din serviciu, îţi clădesc eu un sanatoriu… E bine?

— Ascultă, regină, scoate-ţi gărgăunii din cap. Dacă faci lucruri de-astea averea ta se duce pe copcă în câteva luni…

— Lasă-mă, nu-mi purta de grijă. În lucrurile practice sunt mai isteaţă decât tine, scumpul meu doctoraş…

Hm, s-ar putea! În femeia asta sălăşluiesc enigme mari. La ce bun să-ţi baţi capul cu ele? Ar însemna să-i răpeşti unul din farmecele de căpetenie.

— Dar de ce atâta grabă? Nu-i mai bine să amânăm voiajul ăsta cu o săptămână?

— Nu! Nu! ţipă ea. Mâine! Vreau mâine!…

Ştia să vrea cu străşnicie. Orice îi fulgera prin cap îl preschimba în faptă. N-avea ceva mai bun de făcut decât s-o asculte. Plecară a doua zi cu Simplonul. Ea nu era singură, avea o suită personală, compusă din două femei şi un bărbat.

— Ce-i cu ăştia? o întrebă doctorul.

— Personalul meu de serviciu: coafeza, maseuza şi antrenorul meu de box.

— Box? Practici boxul?

— De ce nu? Uneori sunt silită să mă apăr de bărbaţi. Nu pot suferi forţa brutală…

Din ce în ce mai interesantă femeiuşcă asta, gândi Magheru. La Veneţia, perechea se instală cu fast la hotelul Royal Danieli, într-un palat de pe Riva degli Schiavoni şi o săptămână întreagă duse o existenţă princiară, ospătându-se la Chianti Paganelli sau la Florian, după-amiezile făcând promenade fie la Lido, Murano sau Burano, iar nopţile, până târziu petrecând la Goldoni ori la serenatele de pe Canale Grande. Dimineaţa, Ilarie colinda muzeele şi expoziţiile de artă (uneori spitalele), rătăcind de unul singur prin labirintul Veneţian, deoarece Magda era ocupată cu gimnastica, boxul, coafura, manichiura şi pedichiura, timp de trei ore încheiate. Acest program destul de obositor făcea parte integrantă din viaţa ei şi îl respecta zilnic cu regularitate de ceasornic. Nu-i vorbă, datorită lui dobândise un trup suplu şi zvelt de adolescentă, bucurându-se totodată de o forţă fizică neobişnuită la femei.

Se mira însă de unele apucături ale prietenului ei. Când vizitară fabrica de la Murano, el se îmbătă aşa de tare, încât era gata-gata să treacă prin oglinzi. La orice dejun sau cină nu-i ajungea o sticlă de Chianti. O dată, îl întrebă:

— De ce bei atâta? Eşti medic şi îţi dai seama că îţi face rău.

— Ştiu… dar… nu pot…

— Ai vreo suferinţă de care vrei să scapi?

— Regină psihologă, îngenunchez la picioarele tale. Ai ghicit!

— Ce-ai făcut, maiestate, ai ucis pe cineva şi te mustră conştiinţa?

— Chiar asta am făcut!… Am ucis, regină, fără voinţa mea…

— Serios? Sau îţi baţi joc de mine?

— Foarte serios.

— Ai operat şi ai greşit operaţia? Sărăcuţu’ de el, rosti ea încolăcindu-i braţele pe după gât şi sărutându-l matern. Ce griji îşi face. Doar asta se întâmplă cu nouăzeci la sută din medici.

Ilarie tresări. Dusese prea departe discuţia şi întoarse oportun macazul, desluşindu-i că nu era vorba de o eroare, dar că interveniseră complicaţii şi pacienta…

— A!… Atunci se schimbă socoteala… Am înţeles… Era frumoasă?

— Parcă aţi fi fost gemene, pre legea mea…

— Semăna cu mine? Dragul meu drag! Astă seară mă grizez şi eu!

Complexă Magda asta: ieşea vizibil din tiparele obişnuite. În ea coexistau trei