n-ar fi fost suficiente, Ambasadorul Beznei Cosmice, cum era cîteodată denumit, fusese auzit întrebînd direct: „Dar cometele?”. Părerea generală era că viitorul singur avea să rezolve problema respectivă.

Într-un sens larg, viitorul se afla deja acolo. După unele definiţii, Rama era o cometă, ele fiind singurele vizitatoare din spaţiul interstelar descriind orbite hiperbolice, chiar mai apropiate de Soare. Orice avocat ar fi dezvoltat un caz întreg din aşa ceva… iar reprezentantul Mercurului era unul dintre cei mai buni.

― Are cuvîntul Excelenţa Sa, ambasadorul Mercurului. Cum erau dispuşi delegaţii, în sens invers acelor de ceasornic şi în ordinea depărtării de Soare, mercurianul se găsea în extrema dreaptă a preşedintelui. Pînă în ultimul moment lucrase concentrat asupra calculatorului. Scoase ochelarii polarizaţi care nu permiteau nimănui altcuiva să citească mesajul de pe ecran, luă cîteva file cu notiţe şi se ridică în picioare.

― Domnule preşedinte şi stimaţi colegi, doresc să încep printr-un succint rezumat ai situaţiei cu care sîntem confruntaţi.

Poate că la alţi vorbitori, expresia „un succint rezumat” ar fi trezit suspine în rîndul delegaţilor; se ştia însă că mercurienii nu se jucau cu vorbele.

― Gigantica navă spaţială, sau asteroidul artificial botezat Rama, a fost detectat cu peste un an în urmă în regiunea de dincolo de Jupiter. Iniţial s-a crezut că este un corp ceresc natural, deplasîndu-se pe o orbită hiperbolică în jurul soarelui, ca să revină după aceea în spaţiu.

Cînd i s-a descoperit adevărata natură, s-a ordonat Navei de cercetare solară Endeavour să execute joncţiunea. Sînt convins că-i vom felicita împreună pe comandantul Norton şi pe echipajul său pentru modul eficient în care au îndeplinit această misiune.

La început, s-a considerat că Rama este mort, îngheţat de atîtea sute de mii de ani, încît nu exista posibilitatea unei redeşteptări la viaţă. Din punct de vedere biologic, acest lucru poate fi încă adevărat. Cam toţi cei care au studiat problema par a fi de acord că nici un organism viu, indiferent de complexitate, nu poate supravieţui unei conservări mai lungi de cîteva secole. Chiar la zero absolut, efectele cuantice reziduale şterg prea multe informaţii celulare ca reînvierea să fie posibilă. Se părea deci că Rama, deşi prezenta o imensă importanţă arheologică, nu va crea probleme astropolitice majore.

În prezent este evident că asta a constituit o atitudine extrem de naivă, deşi de la bun început au fost unii ce au arătat că Rama se îndrepta cu prea mare precizie spre Soare ca să fie vorba de o simplă întîmplare.

S-ar fi putut susţine, ceea ce s-a şi întîmplat, că Rama reprezintă un experiment eşuat. A atins obiectivul propus, dar raţiunea care i-a determinat construcţia nu a supravieţuit. Şi această opinie pare în prezent simplistă, deoarece subestimează clar entităţile cu care avem, de-a face.

Ceea ce am omis să luăm în consideraţie a fost posibilitatea supravieţuirii non-biologice. Dacă acceptăm teoria foarte plauzibilă a doctorului Perera, care oferă răspuns tuturor întrebărilor, creaturile observate în interiorul lui Rama nu s-au mişcat pînă cu puţin timp în urmă. Codurile personale le erau stocate într-o bancă centrală de informaţii; la momentul oportun, ele au fost construite din materiile prime disponibile, probabil din supa organo-metalică a Oceanului Cilindric. Aşa ceva ne depăşeşte posibilităţile tehnice, fără a ridica însă probleme teoretice. Ştim că circuitele solide, spre deosebire de materia vie, sînt capabile să stocheze informaţii fără degradare, o perioadă nedeterminată de timp.

Aşadar Rama are acum condiţii complete de funcţionare, servind scopului constructorilor, oricine ar fi ei. Din punctul nostru de vedere, nu contează dacă ramanii au murit de un milion de ani, sau dacă vor fi la rîndul lor reconstruiţi, alăturîndu-se dintr-o clipă în alta servitorilor lor. Cu ei, ori fără ei, voinţa le este îndeplinită… şi va continua să fie îndeplinită.

Rama ne-a dovedit că sistemul lui de propulsie funcţionează. În cîteva zile se va afla la periheliu unde, în mod logic va executa o schimbare importantă de orbită. Vom avea astfel în curînd o planetă nouă, deplasîndu-se în spaţiul solar asupra căruia îşi exercită jurisdicţia guvernul meu. S-ar putea, desigur, să facă alte schimbări de traiectorie, ocupînd în cele din urmă o orbită la o distanţă oarecare de soare. Poate chiar să devină satelitul unei planete majore, de pildă al Pămîntului…

Avem deci înainte, stimaţi colegi, o întreagă gamă de posibilităţi, dintre care unele extrem de serioase. Este o greşeală să afirmăm că aceste creaturi sînt sigur paşnice şi că nu doresc să se amestece în treburile noastre. Dacă au venit în Sistemul Solar înseamnă că au nevoie de ceva de aici. Chiar dacă e vorba doar de cunoaştere ştiinţifică… gîndiţi-vă cum pot fi utilizate aceste cunoştinţe.

Ne confruntăm cu o tehnologie aflată cu sute, poate cu mii de ani în faţa noastră, cu o cultură cu care e posibil să n-avem nici un punct comun. Am studiat comportamentul roboţilor biologici ― bioţii ― în interiorul lui Rama, aşa cum apare el pe filmele transmise de comandantul Norton şi am ajuns la unele concluzii pe care dorim să vi le comunicăm.

Poate că noi, pe Mercur, sîntem lipsiţi de şansă fără forme de viaţă indigene de studiat. Desigur, deţinem înregistrări complete ale zoologiei terestre, astfel că am descoperit o asemănare izbitoare cu Rama.

Aceasta este colonia de termite. Ca şi Rama, o lume artificială cu un mediu controlat. Ca şi Rama, funcţionarea ei depinde de o serie întreagă de organisme specializate: muncitori, constructori, furnizori… războinici! Şi, deşi nu ştim dacă Rama are o regină, eu susţin ipoteza că insula denumită New York îndeplineşte un rol similar.

Ar fi absurd să împing prea departe această analogie; există şi multe deosebiri. Am pomenit-o însă cu un scop.

Ce cooperare sau înţelegere se va stabili vreodată între oameni şi termite? Atunci cînd nu există conflict de interese, ne tolerăm reciproc. Lucrurile nu stau la fel atunci cînd una din părţi are nevoie de teritoriul, ori de resursele celeilalte părţi.

Graţie tehnologiei şi inteligenţei, oamenii vor învinge întotdeauna dacă sînt destul de hotărîţi. Dar uneori nu e uşor. Ba unii cred că victoria finală