Totuşi, în problemele cu adevărat importante, erau realmente duri. Presiunile psihologice ale unei stele atît de apropiate, problemele tehnice ale adaptării pe o planetă încăpăţînată şi ale smulgerii din interiorul ei a celor necesare vieţii, toate produseseră o civilizaţie spartană şi, sub multiple aspecte, admirabilă. Te puteai bizui pe mercurieni; dacă promiteau un lucru, se ţineau de cuvînt… dar la preţuri considerabile. Glumeau între ei, spunînd că dacă soarele avea să se transforme cîndva într-o novă, ei l-ar fi contractat la loc, dacă li se oferea preţul cerut. Pe restul planetelor însă, se afirma tot în glumă, că orice copil cu interes în artă, filozofie, sau pură matematică, era azvîrlit fără ezitare în bazinele hidroponice. În privinţa criminalilor şi psihopaţilor, aceasta nu constituia cîtuşi de puţin o glumă. Reprezentau un lux pe care Mercur nu şi-l permitea.

Comandantul Norton vizitase o singură dată planeta, rămăsese extrem de impresionat, ca majoritatea vizitatorilor, şi se împrietenise cu mai mulţi locuitori. În Port Lucifer se îndrăgostise de o fată şi chiar se gîndise să semneze un contract pe trei ani, însă dezaprobarea părintească a tuturor celor de dincolo de orbita lui Venus fusese prea puternică. Nu regreta prea mult.

― Şefule, mesaj Trei A de pe Terra, anunţă puntea. Voce şi imprimantă de la Comandantul General. Sînteţi pregătit?

― Verificaţi şi îndosariaţi textul; mie transmiteţi-mi mesajul vocal.

Glasul amiralului Hendrix suna calm şi normal, de parcă ar fi dat un ordin de rutină şi nu soluţia unei situaţii unice în istoria zborurilor spaţiale. El nu se afla însă la zece kilometri de bombă.

― C. G. către comandantul lui Endeavour. Vă transmit un rezumat scurt al situaţiei, aşa cum o vedem noi. Adunarea Generală se întruneşte la orele 14. 00 şi veţi asculta şedinţa. Este posibil să fie nevoie să acţionaţi imediat fără acordul nostru prealabil, aşa încît, iată despre ce e vorba.

Am analizat fotografiile. Vehiculul este o sondă spaţială standard, modificată pentru impulsuri puternice şi probabil direcţionată prin laser. Dimensiunile şi masa corespund unei bombe cu fuziune, în domeniul 500―1000 megatone. Mercurienii folosesc în mod curent sarcini de cîte 101 de megatone în operaţiunile lor miniere şi de aceea n-au avut dificultăţi la asamblarea ei.

Experţii noştri apreciază că aceasta reprezintă mărimea minimă pentru distrugerea lui Rama. Dacă va exploda în partea cea mai subţire a blindajului, sub Oceanul Cilindric, acesta va fi străpuns, iar mişcarea de rotaţie va amplifica efectul distructiv.

Presupunem că mercurienii, dacă vor întreprinde aşa ceva, vă vor acorda timp suficient să vă desprindeţi de Rama. Este bine să ştiţi că radiaţiile gama ale detonării unei asemenea bombe sînt periculoase pînă la o mie de kilometri.

Nu acesta este însă pericolul cel mare. Fragmentele lui Rama, cîntărind tone şi rotindu-se cu sute de kilometri pe oră, v-ar distruge indiferent de distanţă. Vă recomandăm, deci, să vă îndepărtaţi pe direcţia axei de rotaţie, ea fiind singura în care nu vor fi azvîrlite fragmente. Limita minimă de siguranţă: zece mii de kilometri.

Mesajul acesta nu poate fi interceptat; este transmis pe canalul aleator multiplu şi de aceea vă vorbesc direct în engleză. Răspunsul vostru s-ar putea să nu fie în aceeaşi siguranţă, prin urmare atenţie şi, dacă-i necesar, folosiţi-vă de cod. Vă voi contacta imediat după închiderea lucrărilor Adunării, Sfîrşitul mesajului. C. G. Terminat.

38. ADUNARE GENERALĂ

Conform manualelor de istorie, deşi nimeni nu credea inele la modul serios, existase o vreme cînd vechile Naţiuni Unite numărau 172 de membri. Uniunea Planetară avea numai şapte şi uneori, asta constituia un impediment. În ordinea distanţei faţă de Soare ei erau Mercur, Pămînt, Luna, Marte, Ganimede, Titan şi Triton.

Lista conţinea numeroase omisiuni şi neajunsuri pe care, probabil, viitorul avea să le îndrepte. Criticii nu conteneau să repete că Uniunea Planetară nu era cîtuşi de puţin a planetelor, ci mai mult a sateliţilor. Apoi, părea ridicol ca giganţii Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun să nu fie incluşi.

Nimeni însă nu trăia pe cei patru uriaşi gazoşi şi probabil că nici nu avea să trăiască vreodată. Acelaşi lucru se putea spune despre cealaltă absenţă importantă, Venus. Pînă şi cei mai entuziaşti ingineri planetari cădeau de acord că îmblînzirea lui Venus cerea secole; între timp, mercurienii stăteau cu ochii pe ea şi, fără îndoială, făceau planuri cu bătaie lungă.

Reprezentarea separată a Pămîntului şi a Lunii generase alte dispute; ceilalţi membri argumentau că în acest fel se concentra prea multă putere într-un singur colţ al Sistemului Solar. Totuşi pe Lună locuiau mai mulţi oameni decît pe oricare alt corp ceresc, cu excepţia Pămîntului ― şi în plus adăpostea reşedinţa Uniunii Planetare. Însă Terra şi Selena arareori coincideau în opinii, încît nu exista pericolul creării unui bloc de influenţă.

Marte reprezenta în acelaşi timp asteroizii, exceptînd grupul Icarian (tutelat de Mercur) şi puţinii cu periheliul dincolo de Saturn, revendicaţi de Titan. Într-o bună zi, asteroizii mari ca Pallas, Vesta, Juno şi Ceres aveau să fie îndeajuns de importanţi ca să aibă proprii lor ambasadori, iar atunci numărului membrilor UP avea să i se mai adauge o cifră.

Ganimede nu-l reprezenta numai pe Jupiter, o masă mai mare decît întreg restul Sistemului Solar pus laolaltă, ci şi pe cei circa cincizeci de sateliţi jovieni (dacă se includeau şi capturile temporare din centura asteroizilor ― juriştii încă mai deliberau aspectele problemei). În acelaşi mod, Titan îi desemna pe Saturn cu inelele şi cu cei peste treizeci de sateliţi însoţitori.

În cazul lui Titan, situaţia devenea şi mai complexă. Satelitul lui Neptun constituia cel mai depărtat corp al Sistemului Solar locuit în permanenţă. Drept rezultat, ambasadorul său avea o răspundere sporită. El vorbea în numele lui Uranus şi a celor opt sateliţi (nici unul încă locuit), al lui Neptun şi al celor trei sateliţi ai săi, al lui Pluto cu unicul său însoţitor şi al Persefonei singuratice. Dacă dincolo de Persefona orbitau şi alte planete, ele urmau să fie reprezentate tot de el… Şi de parcă toate acestea