unei fete, al inocenței și al pervertirii, totodată, pictîndu‑se pe ei, cei care au fost și cei care au devenit. “ Martha, febrilă, nu se opri din lucru timp îndelungat. „Portretul în doi“ avea să rămînă taina ei și a lui Gabură, doar cel sortit să‑l sfîșie o intuise, probabil (pentru că avea să‑l sfîșie un necunoscut, intrat noaptea în atelier și lăsînd în urma lui fîșii subțiri din vestitul tablou, admirat de toți). După ce obosi, Martha îi cedă locul lui Gabură. „Nu, protestă el. Stau cu tine. Ajunge.“ Ceea ce îi despărțise, arsese în orele incandescente de lucru la portret. Erau iarăși prieteni și Gabură îi descrise viitoarea ei expoziție, așa cum presupunea că o voia și ea, în orice caz, cum ar fi trebuit să fie. Kitty o îndrăgi pe Martha și adepții intrară în panică: răul se adîncea. Gabură nu permise nimănui, timp de trei zile, să intre în atelier, apoi reapăru și anunță că se însoară cu Kitty. Martha încurajă decizia lui și aici interveni Reia, cu perfidia ei, pentru a răsturna carul.

Relațiile vechi dintre Martha și Gabură, în lipsă de martori credibili, permiteau cele mai fanteziste presupuneri. Un singur lucru era cert: Martha dominase casa Gabură ani în șir. Aparițiile ei în salon produceau rumoare. Bărbaților le curgea gheață pe șira spinării. Femeile, dezarmate, se ofereau să se asocieze cu ea, dar se vedeau respinse. Doar cele mai inofensive rămîneau în preajmă. Gabură îi cedase o parte din casă și Martha se instalase acolo, constituindu‑și un mic apartament, cu un atelier în anexă. Peste restul lucrurilor plutea o ceață densă. Martha încurajase și căsătoria cu Reia, ba chiar ea o adusese. Se zicea că autoritatea ei asupra lui Gabură era totală, îi anula o expoziție numai pentru că refuza să se pronunțe. Gabură lua tablourile și le arunca, turbat, care încotro. Despre faimoasele lor „explicații“ se vorbea cu teamă. Martha îi insuflase lui Gabură pasiunea pentru modă. Avuseseră chiar intenția să deschidă împreună un atelier specializat, patronat de Martha. Presupunerile nu cutezau să amestece viețile celor doi, deși Reia sugerase că numai femeile plictisite renunță atît de ușor, cum făcuse Martha. Faptul că Martha se găsea iar în casa Gabură și încuraja și cea de a doua căsătorie, cu autoritatea ei mai puternică acum decît în vechime, căpătă o semnificație ocultă. Pînă la intervenția Reiei, se scurse un timp confuz și contorsionat. Kitty veni cu poetul și la logodnă se citi poemul făgăduit în seara cînd ea îl cunoscuse pe Gabură. Urmă o beție rece, dușmănoasă, paharele se ciocneau ca izbite de un zid, prietenii nu se regăseau, iar străinii oboseau căutînd cuvinte inteligibile. A două zi, Kitty, în plină amiază, intră în atelierul lui Gabură și se duse în locul unde așeza el modelele, pentru că era lumina cea mai favorabilă. Se dezbrăcă după paravan și veni, sculpturală, în locul unde stătuse cu puțin înainte, zicînd: „Să mă vezi toată, așa cum sînt. Nu doresc ca vreo imperfecțiune să te persecute, să rupă cu dinții din tine. Portretul pe care mi l‑ai făcut dovedește că nu mă cunoști și mă idealizezi, iar pe de altă parte ai introdus în el și o mică infamie. Să înveți că un pictor nu trăiește numai pentru forme, ci pentru spiritualitatea pe care o degajă ele. Muzele poeților sînt urîte și chioare, dar sufletul lor este divin.“ Nu‑l chestionase dacă se declara satisfăcut, ea își îndeplinise datoria, și atît dorise, ca el s‑o cunoască ca pe o ființă celestă, care nu trebuie să ascundă nimic, egală în frumusețe cu făpturile paradisului. Kitty nu suportă, în acea zi, să mai fie în apropierea lui Gabură. Și nici în zilele următoare. Dispariția ei avea sens numai pentru cei care cunoșteau efortul ce‑l presupune pasul ultim, sălbatica trufie de a se înfățișa goală. Dincolo de acest prag nu era decît oboseală și tristețe. Poetul speculă momentul și compuse în cinstea lui Kitty al doilea poem, dar el nu avea să fie citit decît foarte tîrziu, cînd jumătate din actualitatea și valoarea lui se volatilizase. Reia pregăti perfida idee a încoronării Marthei chiar în ziua vizitei studentei în atelierul lui Gabură. Îl vizitase ea însăși și îi vorbise: „Femeia cu care ai trăit are întotdeauna, stimate domnule Gabură, un cuvînt mai greu decît celelalte. Eu sînt, pentru tine, această femeie. Cînd m‑ai luat de nevastă, te‑am sfătuit să nu te însori, îmi ajungea să rămîn la tine un an, nu eram atît de pretențioasă. Acum îți dau din nou un sfat: însoară‑te, fiindcă ești la vîrsta, prea dezinteresată, cînd nu te mai poți conduce singur, dacă vrei ca generozitatea și risipa să nu te ruineze. Dintre femeile tale, din ce s‑a adunat de la sine în haremul tău, una singură este binecuvîntată cu har și, pe cît știu (asta nu poți fi sigur niciodată), nici nu‑i măritată. Nu‑i rostesc numele, dar am să ți‑o descriu. Dacă ai s‑o recunoști, va însemna implicit că ai consimțit și nu va avea rost să te minți și să rătăcești. Bagă de seamă: vîrsta greșelilor a trecut pentru tine. Dar să‑ți vorbesc întîi despre Kitty. Ce vrei să‑i oferi? Imperiul tău? îl va destrăma. Și nici nu are nevoie de el. Îți vor plînge de milă ucenicii, dacă nu cumva se vor plînge întîi pe ei, rămași pe drumuri, săraci și dezorientați. Kitty are nevoie să sfărîme ceva în dinți, să se verifice, după care se va plictisi de moarte și te va arunca la cîini. Femeile deziluzionate sînt mai rele decît niște fiare: te sfîșie și pentru ce ai făcut și pentru ce n‑ai făcut.“ Reia puse o pauză între Kitty și ce urma să spună: „Există o experiență de viață a femeilor de o valoare inestimabilă pentru un bărbat. Ai auzit de atîtea ori că nu știu care femeie l‑a făcut pe cutare om. Pe tine o femeie trebuie să te mențină în formă. Ești o instituție. Întinzi mîna unui ins, spui