Nu de mâncare.

  — Nu cine ştie ce.

  Buzele i se strâng formând linia aceea aspră.

  — Trebuie să mănânci, Anastasia, mă mustră el. Ştiu un loc ca lumea aproape de Olympia. Ne oprim acolo.

  Mă strânge iar de genunchi după care îşi pune mâna pe volan, apăsând pedala acceleraţiei. Mă simt împinsă în scaun. Doamne, maşina asta e chiar rapidă.

  Restaurantul e mic şi intim, o cabană de lemn în mijlocul pădurii. Decorul e rustic: feţe de masă din pânză cadrilată şi flori de câmp în vaze micI. Cuisine sauvage, anunţă triumfător un afiş deasupra uşii.

  — N-am mai fost aici de ceva timp. Nu prea avem de ales – cei de-aici gătesc ce au prins sau ce au cules.

  Ridică din sprâncene simulând groaza, iar eu nu mă pot abţine să nu râd. Chelneriţa ne ia comanda de băuturi. Roşeşte când îl vede pe Christian şi evită contactul vizual cu acesta, ascunzându-şi privirea sub părul blond, lung. Îl place! Deci, nu numai eu!

  — Două pahare de Pinot Grigio, spune Christian cu o voce autoritară.

  Eu îmi strâng buzele, exasperată.

  — Ce e? se răsteşte el.

  — Aş fi vrut o Cola zero, şoptesc eu.

  Îşi mijeşte ochii cenuşii şi clatină din cap.

  — Cei de aici au un Pinot Grigio foarte onorabil. O să meargă bine cu mâncarea, indiferent ce-or să ne aducă, spune el răbdător.

  — Indiferent ce ne aduc?

  — Da.

  Îşi arată zâmbetul lui ameţitor cu-capul-lăsat-într-o-parte, iar stomacul meu sare cu prăjina peste splină. Nu am încotro şi-i întorc zâmbetul minunat.

  — Mama mea te-a plăcut, mă informează el sec.

  — Serios?

  Cuvintele lui mă fac să roşesc de plăcere.

  — O, da. Întotdeauna a crezut că sunt gay.

  Rămân cu gura căscată şi îmi amintesc de întrebarea aceea… din interviu. Oh, nu.

  — Păi, de ce crede că ai fi gay? întreb eu în şoaptă.

  — Pentru că nu m-a văzut niciodată cu vreo fată.

  — Ăă… cu niciuna dintre cele cincisprezece?

  Zâmbeşte.

  — Ai ţinut minte. Nu, cu niciuna dintre cele cincisprezece.

  — Aha.

  — Ştii, Anastasia, şi pentru mine a fost un weekend plin de premiere, spune el pe un ton liniştit.

  — A fost?

  — N-am mai dormit niciodată cu cineva, n-am făcut sex în patul meu, n-am adus niciodată o fată cu Charlie Tango, nu i-am prezentat niciodată o fată mamei mele. Ce-mi faci tu mie?

  Ochii îi ard, iar intensitatea lor îmi taie respiraţia.

  Chelneriţa ne aduce paharele cu vin, iar eu gust imediat un pic, Oare vrea să devină mai deschis sau a făcut doar o observaţie în treacăt?

  — Mi-a plăcut tare mult acest weekend, murmur.

  El îşi îngustează iar privirea.

  — Nu-ţi mai muşca buza aia, mă mustră. Şi mie, adaugă.

  — Ce-i aia „vanilia sex”? întreb, măcar din dorinţa de a scăpa de privirea intensă, arzătoare şi sexy cu care mă ţintuieşte.

  Râde.

  — Sex clasic, Anastasia. Fără jucării, fără adaosuri zice şi ridici din umeri. Ştii… mă rog, de fapt, nu ştii, dar asta înseamnă.

  — Oh. Mie mi s-a părut că ceea ce am făcut noi a fost sex de prăjitură cu ciocolată caramel şi cu o cireaşă deasupra. Dar, la naiba, ce ştiu eu?

  Chelneriţa ne aduce supa. Amândoi ne zgâim la supă cam neîncrezători.

  — Supă de urzici, ne informează chelneriţa după care se întoarce şi se înapoiază grăbită în bucătărie.

  Nu cred că-i place să fie ignorată de Christian. Gust de probă. E delicioasă. Christian şi cu mine ne uităm unul la celălalt simultan, cu uşurare. Eu chicotesc, iar el îşi lasă capul într-o parte.

  — Ăsta e un sunet adorabil, murmură el.

  — Şi de ce n-ai mai făcut „vanilia sex” înainte? întotdeauna ai făcut… ăă, ce-ai făcut? întreb, intrigată.

  El aprobă dând încet din cap.

  — Cam aşa ceva.

  Vocea lui e prudentă. Se încruntă un moment şi pare să fie angajat într-un fel de luptă interioară. Apoi decis, ridică privirea. Una dintre prietenele mamei m-a sedus când aveam cincisprezece ani.

  — Oh!

  Doamne, ce tânăr era!

  — Femeia aia avea gusturi foarte aparte. Am fost supusul ei timp de şase ani.

  Ridică din umeri.

  Simt că-mi îngheaţă creierul, suspendat de această confesiune.

  — Aşa că ştiu ce presupune asta, Anastasia.

  Ochii lui sunt plini de cuvinte nerostite.

  Mă holbez la el, incapabilă să articulez ceva – până şi Vocea Interioară e tăcută.

  — N-am prea avut parte de o introducere banală în materie de sex.

  Curiozitatea îmi dă ghes să-l întreb.

  — Deci n-ai avut nici o iubită în colegiu?

  — Nu.

  Îşi accentuează negarea cu o clătinare din cap.

  Chelneriţa ne ia farfuriile, întrerupându-ne pentru o clipă.

  — De ce? întreb după plecarea ei.

  Zâmbeşte sardonic.

  — Chiar vrei să ştii?

  — Da.

  — N-am vrut. Ea era tot ce doream, tot ce aveam nevoie. Şi apoi m-ar fi bătut de m-aş fi căcat pe mine.

  Amintirea îl face să zâmbească afectuos.

  Oh, deja e prea multă informaţie… dar vreau să aflu mai multe.

  — Păi, dacă era prietenă cu mama ta, ce vârstă avea?

  El pufneşte dispreţuitor.

  — La vârsta ei, ar fi trebuit să aibă mai multă minte.

  — Te mai vezi cu ea?

  — Da.

  — Şi o mai… ăăă…?

  Roşesc.

  — Nu. Clatină din cap şi îmi zâmbeşte cu indulgenţă. E o foarte bună prietenă.

  — Mama ta ştie?

  Îmi aruncă o privire care parcă spune „nu fi proastă”.

  — Bineînţeles că nu.

  Chelneriţa se întoarce cu carnea de vânat, dar pofta de mâncare mi-a dispărut.