Cărți «Frank Herbert - Dune 1 citește cărți care te fac să zîmbești online pdf 📖». Rezumatul cărții:
Leto îşi stăpâni furia, se uită lung la omul de lângă el. Cântări cu repeziciune situaţia. Provocarea proferată chiar în castelul ducal era o dovadă de cutezanţă, mai ales că acum dispuneau de semnătura lui Bewt pe un contract de loialitate. Era totodată şi o demonstraţie de forţă. Pe Arrakis, apa însemna într-adevăr putere. Dacă, de pildă, s-ar fi minat instalaţiile de producere a apei… gata să sară în aer la un singur semnal… Bewt părea capabil s-o facă. Distrugerea instalaţiilor de apă putea să însemne pieirea Arrakisului. Poate că acesta fusese ciomagul cu care Bewt îi ţinuse la respect pe Harkonneni.
— Domnule, spuse Jessica, Ducele şi cu mine avem alte planuri în legătură cu sera.
Îi surâse lui Leto, apoi continuă:
— Intenţionăm s-o păstrăm, fireşte, dar o vom păstra pentru viitorul acestei lumi. Visul nostru este ca, într-o zi, clima Arrakisului să poată fi astfel schimbată, încât plante precum cele din seră să crească oriunde pe suprafaţa planetei.
Bravo! Gândi Ducele. Să-l lăsăm pe drăguţul nostru furnizor să mai mediteze la treaba asta!
— Interesul dumitale pentru apă şi pentru controlul meteorologic este firesc, spuse el tare. Te-aş sfătui însă să-ţi diversifici investiţiile. Într-o bună zi, apa nu va mai fi o marfă de preţ pe Arrakis.
Şi, în gând: Hawat trebuie să-şi dubleze eforturile de infiltrare în organizaţia acestui Bewt. Şi trebuie să începem imediat construcţia unor instalaţii de apă auxiliare. Nimeni n-o să mă ţină la respect cu bâta!
Bewt dădu din cap, continuând să surâdă:
— Un vis demn de laudă, Domnia-Ta.
Se dădu un pas înapoi.
În clipa aceea, Leto observă expresia de pe chipul lui Kynes. Planetologul se uita fix la Jessica. Părea transfigurat – ca un îndrăgostit… sau ca şi când ar fi căzut într-o transă religioasă.
Într-adevăr, de data aceasta gândurile lui Kynes fuseseră copleşite de cuvintele profeţiei: „Şi ei vor împărtăşi cu voi cel mai scump vis al vostru.” I se adresă brusc Jessicăi:
— Aduci calea cea scurtă?
— A, doctorul Kynes! Exclamă furnizorul de apă. În seara asta ai renunţat Ia tovărăşia hoardelor de fremeni ca să ne onorezi cu prezenţa? Drăguţ din partea dumitale.
Kynes îi aruncă o privire impasibilă.
— O vorbă din deşert spune că acela care adună prea multă apă ajunge să comită greşeli fatale, rosti el.
— Multe vorbe ciudate se spun prin deşert, replică Bewt, dar glasul îi trăda nesiguranţa.
Jessica trecu lângă Leto, îşi strecură mâna sub braţul său, folosind răgazul ca să se calmeze. Kynes spusese:”…calea cea scurtă.” în limba veche expresia era… „Kwisatz Haderach.” Ceilalţi nu păreau să fi remarcat ciudata întrebare a planetologului. Îl văzu pe Kynes aplecându-se către o doamnă din grup, ascultând cine ştie ce remarcă cochetă.
Kwisatz Haderach, gândi Jessica. Să fi sădit Missionaria Proiectiva şi aici legenda aceasta! Gândul îi resuscită speranţa tainică pe care o nutrea în legătură cu Paul Ar putea fi Kwisatz Haderach. Ar putea fi.
Reprezentantul Băncii Ghildei se lansase într-o discuţie cu furnizorul de apă şi vocea lui Bewt se ridică la un moment dat deasupra zumzetului general al conversaţiilor reluate de ceilalţi oaspeţi:
— Mulţi au vrut să schimbe faţa Arrakisului.
Ducele observă impactul pe care îl produseră aceste cuvinte asupra lui Kynes. Ecologul tresări vizibil, se retrase brusc de lângă doamna amatoare de flirturi.
În liniştea care se aşternuse deodată, un soldat în uniformă de majordom tuşi uşor în spatele lui Leto, apoi anunţă:
— Masa poate fi servită, Domnia-Ta.
Ducele îi aruncă Jessicăi o privire întrebătoare.
— Aici se obişnuieşte ca gazdele să-şi urmeze oaspeţii până la masă, rosti ea surâzătoare. Schimbăm şi datina asta, Domnia-Ta?
Leto răspunse glacial:
— Pare un obicei frumos. Deocamdată o să-l păstrăm.
Trebuie să menţin impresia că o suspectez de trădare, îşi reaminti el. Se uită pieziş la musafirii care începuseră să treacă pe lângă ei. Care din voi crede minciuna asta?
Jessica, simţindu-i răceala, începu iarăşi să se frământe, aşa cum se frământase de mai multe ori în cursul săptămânii care trecuse. Se poartă de parcă s-ar lupta cu el însuşi, gândi ea. Să-l fi iritat faptul că m-am grăbit cu organizarea acestei recepţii? Dar ştie şi el cât de necesară este stabilirea cât mai grabnică a unor contacte intre oamenii noştri şi localnici. Pentru ei suntem ca nişte părinţi Şi nimic nu poate evidenţia mai bine faptul, decât asemenea recepţii, menite să înlesnească stabilirea unor relaţii de apropiere.
Privind şirul invitaţilor care se perindau prin faţa lor, Leto îşi aminti cum reacţionase Hawat când îl informase despre recepţie: „Sire! Îţi interzic!”
Un zâmbet sumbru se întipări pe chipul Ducelui. Hawat fusese cât pe ce să facă o scenă! În cele din urmă, înţelegând că Ducele nu putea fi convins să renunţe, Hawat clătinase posomorât din cap: „Nu-mi place deloc ce se-ntâmplă, Domnia-Ta. Totul merge prea iute aici pe Arrakis. Nu-i stilul Harkonnenilor. Nu-i deloc stilul lor.”
Paul trecu pe lângă părinţii lui, însoţind o fată mai înaltă cu o jumătate de cap decât el. Îi aruncă o privire ursuză tatălui, apoi încuviinţă cu un aer absent o remarcă a tinerei care-l ţinea de braţ.
— Tatăl fetei e fabricant de distraie, îi şopti Jessica Ducelui. Gurile rele spun că numai un nebun ar fi-n stare să se aventureze-n deşert cu un costum făcut în atelierele lui.
— Cine-i individul cu cicatrice, din faţa lui Paul? Întrebă Leto. Nu-mi amintesc de el.
— A fost trecut mai târziu pe listă, şopti Jessica. L-a invitat Gumey. E traficant.
— L-a invitat Gumey?
— La cererea mea. Hawat a fost de acord, deşi nu mi s-a părut că era prea entuziasmat. Îl cheamă Tuek, Esmar Tuek. E un om influent printre cei din tagma lui. Îl cunoaşte toată lumea. E invitat mai peste tot.
— Ce caută aici?
—