Şi dezleagă apoi copilul ce de frică stă să moară.

Îl întind apoi pe cruce cu capul atârnând în jos

Şi îi bat în mâini piroane fără să ating-un os!

Ţipetele de durere se lovesc mut de pereţi

Fac să zboare din unghere câţiva lilieci orbeţi...

Undeva în lume-o maică simte-n suflet un fior

Şi îşi smulge din cap părul c-o să moară al ei ficior.

De ce oare atâta ură, de ce să treacă prin ăst chin?

El are doar această vină: că e fecior şi e creştin!

Într-o clipă îl cuprinde slăbiciunea, un leşin.

Dă un ultim ţipăt care i se pierde-ntr-un suspin!

Trupul lui golaş şi alb îi atârnă-n patru cuie

Când călăii a lui cruce în stativ din nou o suie!

Moartea îi învălui chipul toată faţa ca un nor,

Şi urină şi fecale i se lasă pe-un picior.

Aerul în pieptul slab i se umflă tot mai rar

Iară gura i se umple, numai fiere gust amar.

I se scurge-ncet din răni sângele într-un lighean

Udând cu fiece picătură o pânză lungă de in alb

Cu el se stinge-n trupu-i pur scânteia ultimă de viaţă.

Un horcăit şi moartea rece îşi pune masca pe-a lui faţă.

Călăii iau pânza pătată şi-o vâră iute-ntr-un cuptor

Şi fac din ea destul cenuşă s-ajungă anul următor

Frământă-apoi aluat de pâine, presară-n el cenuşă, sânge.

Ajunge pentru neamul lor, pentru poporul lor le-ajunge.

Se-mpărtăşesc îşi spun atunci după o lege strămoşească

Iar turta ceea ce o mănâncă nu e nici pâine şi nici pască!

O jertfă dau în fiece an, şi morţii spiritelor un fecior

Pentru a fi feriţi de griji, de demoni, de falimentul muncii lor.

Nici că le pasă c-au lăsat puhoi de mame fără prunci

Nici că durerea ce-o produc strigă în ceruri. Nici atunci...

Puterea lumii au pierdut trădând a moşilor credinţă

Şi nu au găsit decât în bani o altă cale-n biruinţă.

Stăpâni ai lumii ei se cred făcând să-apară să dispară

Biete popoare de orbeţi, în fiece an, iară şi iară...

Nu văd, poate nu ştiu ce sunt într-adevăr în lume:

Doar amărâte marionete, păpuşi patetici fără nume,

Fiindcă acela ce-i ajută şi căruia îi dau tribut

E răul însuşi, Belzebut.

Dacă vor să mă atace toţi masonii îi conjur,

Înainte să o facă, să mă pupe drept în... cot!

Nici măcar medicina nu a reuşit să explice ce este boala. La chinezi, spre deosebire de medicina occidentală, ţi se spune de ce nu eşti sănătos, şi mi se pare mai corect să te raportezi la sănătate, şi ţi se oferă soluţiile să revii la starea de sănătate.

Din punct de vedere ezoteric, boala are mai multe cauze. Prima ar fi păcatul personal, din viaţa asta sau din alta.

CE ESTE PĂCATUL? Este acea greşeală faţă de universul din care provenim, sau care există în noi, şi care determină deschiderea către energia şi entităţile inferioare din punct de vedere vibraţional. Ca să fie clar, şi asta încerc să explic tuturor cursanţilor mei: nimeni nu este vinovat dacă tu te dai cu capul de pereţi şi faci bubica la creier! La fel este şi cu păcatul. Cu atât mai mult dacă îl şi conştientizezi şi continui să îl faci.

Trebuie înţeles de către fiecare că STAREA DE NORMALITATE A OMULUI ESTE SFINŢENIA! Restul este îmbolnăvire spirituală şi boală. Ceea ce nu se înţelege aici, pe pământ, este că Dumnezeu şi sfinţii nu au atât nevoie de rugăciunile noastre, care le sunt cu adevărat plăcute, cât să ne ridicăm de unde am căzut, adică la sfinţenie. „Fiţi sfinţi aşa cum şi eu sunt Sfânt!“, spune Dumnezeu prin gura psalmistului.

Nu există boală fără păcat. Sau există un singur caz când se contrazice acest lucru. Este vindecarea ologului de către Mântuitorul şi care fiind întrebat ale cui sunt păcatele, ale bolnavului sau ale părinţilor lui (se ştia de karmă?), Dumnezeu Fiul răspunde că se află aşa ca să arate puterea Lui Dumnezeu!

Durerea care provine de la boală are tocmai rolul de a atrage atenţia că există acea problemă, este semnalul de alarmă prin care omul este anunţat că ceva se întâmplă, dar şi o formă de plată pentru greşeli.

Sunt oameni care se supără când văd că alţii pot face mult mai multe rele fără să se îmbolnăvească şi asta pentru că nu înţeleg că ceea ce ne protejează până la urmă de rău este Dumnezeu şi fiecare are protecţia lui divină (PD), care depinde de ceea ce a făcut în vieţile lui anterioare şi că, până la urmă, Dumnezeu îngăduie sau nu boala noastră ca formă de plată, ca şcoală sau ca încercare a credinţei, cum a fost în cazul biblic al lui