— Dar ai să mori de foame, singur, în creierul munților.

— Nu, deocamdată mîncarea nu e o problemă. Am să-mi iau, pentru orice eventualitate, cîteva kilograme de pesmeți, niște conserve, puțin ceai. Dar, îți repet, deocamdată nu mănînc și nici nu mai mi-e foame. Singura greutate are să fie găsirea cabanei și hainele. Uite, halatul ăsta e tot ce pot lua cu mine. L-am făcut larg și fără nici o formă. Restul hainelor îmi sînt inutile. Și cu toate acestea, va trebui să-mi iau haine groase pentru munte. M-am gîndit să cumpăr mai multe pături, de tot felul, și să iau cu mine o pereche de foarfeci și o sculă de cusut. Sau, poate, nici măcar nu va fi nevoie de asta. O duzină de ace de siguranță îmi vor fi de ajuns. Dar de pături și cearceafuri voi avea nevoie. Și am să te rog pe tine să mi le cumperi. Asta chiar mîine dimineață, cel mai tîrziu pînă la ora prînzului, pentru că la două după-amiază aș vrea să plec.

— De ce numaidecît la două?

Șovăi cîtăva vreme, să-mi spună, să nu-mi spună. În cele din urmă se hotărî.

— Pentru că mîine, la patru, plănuisem cu Lenora să fugim împreună. Să fugim tot în munți. Să ne căsătorim, firește, în fața lui Dumnezeu, că altfel n-avem cum, și să trăim împreună într-o cabană. Dar apoi m-am gîndit că n-am dreptul să fac asta. Nu-i pot năpăstui tinerețea din cauza mea. De aceea m-am hotărît să dispar mîine, înainte de sosirea ei. Și apoi, cum va voi Dumnezeu. E tînără, își va reface viața.

Înțelesei, după efortul cu care rostise ultimele fraze, cît de mult îl duruse hotărîrea luată, dar înțelesei de asemenea că ar fi zadarnică orice încercare de a i-o schimba. Dacă aș fi refuzat să-i fiu complice, probabil că ar fi încercat să fugă singur și ar fi fost prins înainte de a ajunge în munți. Și cine știe ce ar fi fost în stare să facă atunci, în deznădejde. Pe de altă parte, așa cum m-am grăbit să i-o spun, plecarea a doua zi după-amiază era cu totul riscantă, cu atîția gazetari la poarta lui și cu strada plină de curioși. Fuga n-ar fi putut avea loc decît noaptea și în nici un caz direct de la locuința lui. Trebuia găsită o mașină de piață destul de încăpătoare pentru noi doi și pentru păturile și merindele cumpărate.

— Mai bine o camionetă închisă, își dădu părerea Cucoaneș. Oferi cîteva mii de lei mai mult șoferului și discreția e asigurată o săptămînă, două. Exact de ce-avem noi nevoie.

Am rămas înțeleși ca tot ce voi cumpăra a doua zi să depozitez la mine. El va trimite un bilet Lenorei spunîndu-i că fuga e amînată pentru cîteva zile, iar pe seară voi veni eu să-l iau cu un taxi, lăsînd reporterilor a înțelege că ne ducem la clinică. El mă va aștepta pregătit și va coborî îndată, ca să nu dăm timp curioșilor să ne urmărească cu altă mașină. La căderea nopții vom fi în fața casei mele, unde ne va aștepta camioneta.

— Să fie așa cum zici, rosti Cucoaneș. Și acum am să te rog să mă lași. Mai am o serie de socoteli de încheiat și mici lucruri de pus la punct. Nu vreau să se spună că las în urma mea o tinerețe dezordonată. Și vreau să-i scriu și Lenorei, pentru mai tîrziu.

De-abia după ce am ajuns acasă mi-am dat seama că mă gîndisem la toate, afară de lucrul cel mai important: locul unde se va adăposti prietenul meu. Îmi vorbise de o cabană în munți, dar trebuia găsită această cabană și trebuia să ajungem la ea înainte de a se lumina bine de ziuă, ca să nu atragem atenția. Planul nostru părea copilăresc: să coborîm în zori din camionetă și să începem a urca în munte cu o duzină de pături în spinare, cu merinde, fără să știm încotro ne îndreptăm, riscînd ca prietenul meu să se oprească după cîteva sute de metri, pentru că era nemîncat de o săptămînă și, mai ales, pentru că va trebui să urce, aproape sigur, în ciorapi, neștiind dacă îi voi putea găsi o pereche de ghete pe măsura lui în cele șase ore cît aveam timp să caut.

Și cu toate acestea fuga nu mai putea fi amînată. Trebuia, cu orice risc, să plecăm a doua zi seara. Numai că, știind că nu puteam spera în găsirea imediată a unei cabane goale care ne-ar fi așteptat acolo, în munte, ferită de oameni, parcă înadins pregătită pentru noi, trebuia să ne mulțumim cu mai puțin. Bunăoară, cu un cort pe care Cucoaneș l-ar fi putut așeza într-o văgăună mai ascunsă, departe de orice cărare. Acolo își va putea adăposti păturile și alimentele, pînă cînd va avea uneltele cu care să-și ridice singur o cabană pe măsura lui, și unde va voi el, bineînțeles. Firește, aceste scule de tîmplărie nu le puteam cumpăra în aceeași dimineață, cînd trebuiau găsite și cumpărate atîtea alte lucruri de mai urgentă necesitate. O noapte, două, prietenul meu va fi silit să doarmă pe o saltea improvizată și acoperit doar cu pături, sub cort. Uneltele și tot ce va mai fi nevoie, le voi aduce eu după cîteva zile.

[1] Termen mitic ce descrie alegoric întregul univers ca fiind un corp gigantic antropomorf, diferite componente ale universului corespunzînd astfel anumitor părți ale acestui trup; Eliade folosește aici termenul în sens medical, ca fiind o boală ce determină creșterea nefirească a trupului (n. r.)

Doriți versiunea completă? Dați un click pe butonul PayPal

Menționați TITLUL și FORMATUL dorit (pdf / epub / mobi / azw3) și îl veți primi la adresa dvs. de email. Acesta va avea inserat