În Ostrianum? întrebă Chilon. Doar asta-i în afara porţilor oraşului. Fraţii şi surorile? Noaptea? Dincolo de porţi, în Ostrianum?

Da, părinte. Acolo-i cimitirul nostru, între Via Salaria şi Nomentana. Nu ştiai oare că acolo are să predice Marele Apostol?

N-am fost acasă două zile, şi de aceea n-am primit încă scrisoarea lui. Nu ştiam unde este Ostrianum, căci abia de curând am venit aici de la Corint unde conduc comunitatea creştină… Dar aşa-i! Şi dacă Christos aşa te-a inspirat, ai să-l găseşti printre fraţi pe Glaucus şi ai să-l ucizi la înapoierea spre oraş. Pentru fapta asta îţi vor fi iertate toate păcatele. Acum pacea să fie cu tine…

Părinte…

Te ascult, slujitor al Mielului.

Faţa muncitorului exprima încurcătură. Iată, nu demult omorâse un om, poate chiar doi, iar învăţătura lui Christos porunceşte să nu ucizi. Nu i-a omorât apărându-se, căci nici asta nu-i îngăduit. Nu a omorât, Doamne păzeşte pentru câştig… însuşi episcopul a trimis pe fraţi să-l ajute, dar nu le-a permis să ucidă, iar el a omorât, fără să vrea, căci Dumnezeu l-a năpăstuit cu o putere prea mare… Şi acum pătimeşte din greu… Alţii cântă senini în timp ce macină grăunţele, el însă, nefericitul, se gândeşte mereu la păcatul lui, la supărarea pe care i-a pricinuit-o Mielului… Cât nu s-a rugat până acum! Cât n-a plâns! Cât n-a cerut iertare Mielului! Simte totuşi că nu s-a pocăit îndeajuns… Iar acum a promis din nou să omoare pe un trădător… Bine! Porunca e să ierţi numai nedreptăţile personale, aşa că are să-l omoare fie şi de faţă cu toţi fraţii şi surorile care-au să fie mâine în Ostrianum. Dar Glaucus să fie mai întâi condamnat de către cei mai mari dintre fraţi, de către episcop, sau de către Apostol. Să omori nu-i mare lucru, iar să omori un trădător e chiar plăcut, ca şi cum ai omorî un lup sau un urs; dar dacă Glaucus piere nevinovat? Cum să-şi ia pe conştiinţă un nou omor, un nou păcat şi o nouă supărare pricinuită Mielului?

Nu-i timp pentru judecată, fiul meu, răspunse Chilon, căci trădătorul se va duce din Ostrianum de-a dreptul la împărat la Antium, sau se va adăposti în casa unui anumit patrician pe care-l slujeşte. Iată, îţi dau un semn pe care, arătându-l după uciderea lui Glaucus, episcopul, şi Marele Apostol au să te binecuvânteze pentru fapta ta.

Spunând acestea, luă un bănuţ şi zgârie pe el cu vârful cuţitului semnul crucii, apoi îl dădu lucrătorului.

Iată condamnarea lui Glaucus şi semnul iertării tale. Când, după omorârea lui Glaucus ai să i-l arăţi episcopului, are să te ierte şi de celălalt omor pe care l-ai săvârşit fără voie.

Muncitorul întinse instinctiv mâna după ban, dar având prea proaspăt în minte primul omor, simţi parcă un sentiment de teamă.

Părinte, spuse, aproape implorându-l, îţi iei tu oare pe conştiinţă această faptă? L-ai auzit oare tu însuţi pe Glaucus vânzându-şi fraţii?

Chilon înţelese că trebuie să dea unele dovezi, să citeze nişte nume, căci altfel în inima uriaşului poate să se strecoare îndoiala. Şi deodată îi fulgeră prin minte un gând fericit.

Ascultă, Urbane, spuse el, locuiesc în Corint, m-am născut în Cos şi aici, în Roma, învăţ dogma creştină pe o fată din ţara mea, al cărei nume este Eunice. Ea slujeşte ca vestiplica în casa unui prieten al împăratului, un oarecare Petronius. Iată că în casa aceasta am auzit cum Glaucus făgăduia să-i predea pe toţi creştinii şi, în afară de asta, promitea lui Vinicius, un alt prieten al împăratului, că are să-i găsească printre creştini o fată…

Aici se întrerupse, privind mirat la lucrătorul ai cărui ochi se învăpăiaseră brusc, ca la o fiară. Chipul lui exprima o mânie sălbatecă, ameninţătoare.

Ce ai? îl întrebă aproape speriat.

Nimic, părinte. Mâine îl omor pe Glaucus!…

Grecul tăcu. După o clipă, luându-l de braţ pe muncitor, îl întoarse în aşa fel, încât lumina lunii să-i cadă drept pe faţă şi începu să-l cerceteze cu atenţie. Şovăia în sinea lui să-l întrebe mai departe şi să scoată totul la lumină sau să se mulţumească deocamdată cu ceea ce aflase sau dedusese.

În cele din urmă, prudenţa lui înnăscută birui. Răsuflă adânc, o dată, de două ori, apoi, punând din nou palma pe capul muncitorului, îl întrebă cu o voce puternică, solemn:

Spui că la botezul sfânt ţi s-a dat numele de Urban?

Da, părinte.

Atunci, pacea să fie cu tine, Urbane!

Capitolul  XVIII

Petronius către Vinicius:

„E rău de tine, carissime! Se vede că Venus ţi-a tulburat simţirea, ţi-a întunecat raţiunea, memoria şi darul de a gândi despre orice altceva decât despre dragoste. Să citeşti cândva ceea ce mi-ai răspuns la scrisoare şi ai să înţelegi că mintea ta a devenit acum indiferentă la tot ce nu este Ligia, că se ocupă numai de ea, se întoarce mereu la ea şi se roteşte deasupra ei ca uliul deasupra prăzii. Pe Pollux! Găseşte-o mai repede; altfel, dacă focul n-are să te prefacă în scrum, ai să ajungi ca Sfinxul egiptean, care, după cum se spune, îndrăgostindu-se de palida Isis, a devenit surd la toate, indiferent – şi aşteaptă doar noaptea ca să-şi poată contempla iubita cu ochii lui de piatră.

Colindă sănătos noaptea oraşul, travestindu-te, du-te chiar, împreună cu filozoful tău, pe la casele de rugăciune ale creştinilor. Tot ce trezeşte speranţă şi omoară timpul este demn de laudă. Dar, în numele prieteniei noastre ai grijă de un lucru: Ursus acela, sclavul Ligiei, se pare că este un om de o putere neobişnuită, aşa că angajează-l pe Croton şi faceţi expediţii în trei. Are să fie mai