Cărți «J. D. Salinger cărți de filosofie online gratis .PDF 📖». Rezumatul cărții:
Cred că mi-a trebuit vreo oră ca s-ajung în camera lui Phoebe. Dar ea nu era acolo. Uitasem de asta. Uitasem că, atunci când D. B. E la Hollywood sau într-altă parte, Phoebe doarme în camera lui. Îi place să doarmă acolo, fiindcă-i camera cea mai mare din tot apartamentul. Şi pe urmă, e acolo un birou vechi şi foarte mare, pe care D. B. L-a cumpărat de la o cucoană beţivă din Philadelphia, şi un pat mare, mare, lat de vreo zece mile şi tot atât de lung. Nu ştiu unde l-a găsit D. B. Fapt e că lui Phoebe îi place să doarmă în camera lui D. B. Ori de câte ori e plecat şi îi dă el voie. Ar trebui s-o vedeţi când îşi face lecţiile sau scrie la biroul acela dement. E aproape tot atât de mare ca patul. Se pierde când îşi face lecţiile la el. Dar lucrurile astea mari îi plac la nebunie. Spune ca odaia ei nu-i place, că-i prea mică. Spune că-i place să se întindă. Asta mă înnebuneşte. Ce are Phoebe de întins? Nimic.
În orice caz, m-am dus tiptil, tiptil în camera lui D. B. Şi am aprins lampa de pe birou. Dar Phoebe nici măcar nu s-a mişcat. După ce am aprins lampa şi aşa mai departe, am stat câteva clipe şi m-am uitat la ea. Dormea cu faţa pe marginea pernei şi cu gura căscată. E curios. Adulţii, când dorm cu gura deschisă, arată îngrozitor, copiii, nu. Copiii arată bine. Chiar când umplu perna de scuipat, tot bine arată.
M-am plimbat foarte încet prin cameră, uitându-mă la lucruri. Începusem dintr-o dată să mă simt foarte bine. Nu mai aveam nici măcar impresia c-o să mă îmbolnăvesc de pneumonie sau de mai ştiu eu ce. Mă simţeam, în sfârşit, bine. Lucrurile lui Phoebe erau puse pe un scaun chiar lângă pat. E foarte ordonată, pentru un copil. Adică n-ai s-o vezi niciodată zvârlindu-şi hainele pe unde apucă, cum fac unii puşti. Nu-i deloc neglijentă. Jacheta costumului cafeniu-roşiatic, pe care l-a cumpărat mama în Canada, atârna pe speteaza scaunului, bluza şi restul erau pe scaun, pantofii şi ciorapii pe jos, drept sub scaun, unul lângă altul. Nu mai văzusem pantofii aceia pân-atunci. Erau noi. Erau un soi de mocasini maro-închis, cam ca pantofii mei, şi se potriveau grozav cu costumul pe care i-l adusese mama din Canada. Mama o îmbracă foarte frumos. Zău că da. Are un gust nemaipomenit la anumite lucruri. Nu ştie să cumpere patine sau lucruri d-astea, dar, când e vorba de îmbrăcăminte, n-o întrece nimeni. Vreau să spun că Phoebe are întotdeauna rochii care te înnebunesc. Majoritatea copiilor mici, chiar dacă au părinţi bogaţi şi aşa mai departe, sunt îmbrăcaţi îngrozitor. Îmi pare rău că n-o puteţi vedea pe Phoebe cu costumul pe care i l-a cumpărat mama din Canada. Vorbesc serios.
M-am aşezat la biroul lui D. B. Şi m-am uitat la lucrurile de pe birou. Majoritatea erau cărţi de şcoală şi caiete de-ale lui Phoebe. Mai mult cărţi. Cea de deasupra se chema Aritmetica distractivă. Am întors prima pagină şi m-am uitat la ce scria:
PHOEBE WEATHERFIELD CAULFIELD.
Clasa a 4-a B-l.
Asta scrisese Phoebe pe carte. Să mor de ris. Al doilea prenume al ei era, de fapt, Josephine, nu Weatherfield. Dar nu-i plăcea. Mereu îşi găseşte alt nume.
Sub aritmetică era o geografie, şi sub geografie un îndreptar ortografic. E foarte tare la ortografie. E tare la toate materiile, dar la ortografie n-o întrece nimeni. Sub îndreptarul ortografic se afla un teanc de caiete. Are vreo cinci mii de caiete. Niciodată n-am văzut un copil cu atâtea caiete. L-am deschis pe primul, pe cel de deasupra, şi m-am uitat la prima pagină. Pe prima pagină scria:
Berenice aşteaptă-mă la recreaţie am să-ţi spun ceva foarte foarte important.
Pe prima pagină nu scria decât atât. Pe a doua însă scria:
De ce există atâtea fabrici de conserve în sud-estul Alaskăi?
Fiindcă-i foarte mult somon.
De ce are păduri preţioase?
Fiindcă are o climă potrivită pentru asta.
Ce-a făcut guvernul nostru ca să uşureze viaţa eschimoşilor din Alaska?
De căutat mâine!
Phoebe Weatherfield Caulfield.
Phoebe Weatherfield Caulfield.
Phoebe Weatherfield Caulfield.
Phoebe W. Caulfield.
Phoebe Weatherfield Caulfield Esq.
Dă-l te rog lui Shirley!
Shirley ai spus că zodia ta e săgetătorul dar e doar taurul adu-ţi patinele când vii la mine.
Am stat la biroul lui D. B. Şi am citit tot caietul. N-a durat prea mult, şi aş putea să stau să citesc genul ăsta de lucruri – caiete de copii, ale lui Phoebe sau ale oricui – toată ziua şi toată noaptea. Caietele copiilor mă distrează grozav. Pe urmă, am mai aprins o ţigară – era ultima. Cred că am fumat vreo treizeci şi şase de pachete în ziua aia. Apoi, în cele din urmă, am trezit-o. Vreau să spun că nu puteam rămâne acolo la birou tot restul vieţii, şi, pe urmă, mi-era frică să nu dea părinţii buzna