Cărți «Arta războiului PSI descarcă romane dragoste online gratis .PDF 📖». Rezumatul cărții:
Am fost chemat să văd o doamnă, maestră Reiki, care avea metastază. O să se întrebe lumea de ce făcuse dacă tot era maestră. Pentru simplul motiv că a fi maestru nu te fereşte nici de greşeli personale şi nici de magie sau preluări karmice!
Cancerul plecase de la sân şi ajunsese să dea metastaze osoase şi renale. În ultimul timp avea şi scaune moi şi nu mai putea mânca nimic. După măsurători i-am găsit printre altele patru entităţi de genul celor care produc cancerele trimise ca rezultat al magiei. Totul pe ea se datora legăturilor (avea 99!), argintului viu (într-o cantitate impresionantă), duhurilor necurate şi altor tipuri de entităţi malefice. Ideea este că o ţigancă i-o copsese şi o aranjase foarte bine. Îi întrerupsese legătura cu lumina şi nu mai putuse folosi simbolurile pentru protecţie, argintul viu afectează mentalul când este în cantitate mare, deci nici măcar nu se mai putea gândi cum se poate apăra ca lumea. Adevărul este că, pe undeva, era şi vina ei. La un anumit nivel spiritual, ca maestru Reiki poţi avea acces la lumea nevăzută. Odată cu iniţierile primeşti drept ajutoare ghizi Reiki care te pot îndruma. Doar că puterea lor este dată de rugăciunea şi postul maestrului, pe care ea nu le practica. Nu practica nici spovedania şi, automat, curăţenia ei pe suflet era mică, deci puterea divină din ea scăzuse. Se mai întâmplă şi un alt lucru de care am amintit. Terapia şi iniţierile fac ca să preiei din karma sau păcatele celor pe care îi tratezi sau iniţiezi, păcate pe care tu, ca maestru sau terapeut, le plăteşti aşa cum spusese şi Hristos: „Voi, cei puternici, purtaţi poverile celor slabi!“ A le prelua este primul pas, a le plăti, al doilea. Trebuia tăiată legătura cu răul prin spovedanie şi cererea iertării.
Avea farmece, făcături, descântece, legături care trebuiau dezlegate cu lumină. Farmecele făcute pe suflet erau cele mai multe din câte am întâlnit până acum.
I-am curăţat câmpul după următorul algoritm pe care îl pot folosi atât radiesteziştii cât şi maeştrii Reiki:
„Se anihilează orice farmece, orice descântece, orice făcătură sau descântătură, orice blestem, orice legătură malefică, orice program malefic sau program de revenire, algoritm, infoenergie, concept sau supraconcept malefic, orice este făcut pe apă, aer, foc, pământ, lemn, eter sau metal, spor, sex, voinţă, gândire, suflet, credinţă, viaţă, pe animal, pe fir de pipirig, cu lumina, iubirea şi înţelepciunea divină care curge prin palmele mele!“
Am mai făcut ceva şi anume am scăzut câmpurile vitale ale celulelor tumorale din organismul doamnei atât cât să nu se mai reproducă şi să se distrugă treptat prin îmbătrânire. De ce nu le-am distrus cu lumină? Deoarece conţinutul unei celule odată distrusă nu este recunoscut de organism drept propriu, ci ca ceea ce se numeşte în medicină non-self, ducând la un şoc, făcând mai mult rău decât bine omului. Atâta timp cât nu se mai înmulţesc, ele mor pe măsură ce îmbătrânesc, destul de lent încât să nu facă rău persoanei.
I-am recomandat apoi împărtăşania ca formă de acces la lumina hristică pentru a se putea apăra cu metodele uzuale Reiki.
Apropo de anihilarea celulelor canceroase există un caz al unui copil care avea o tumoră cerebrală inoperabilă şi foarte invazivă. O femeie a imaginat un program pe calculator care reprezenta tumora pe post de inamic şi cu joystick-ul se putea distruge acea tumoră doar dacă creierul copilului era în alfa. Pe capul copilului erau prinşi electrozi care erau conectaţi la calculator şi care arătau în fiecare secundă în ce ritm se află creierul copilului. A supravieţuit cancerului arătând că mentalul are o mare influenţă asupra bolii şi vindecării unui om.
În ceea ce priveşte demonul care produce leucemia. Leucemia este o boală a celor care au greşit în raport cu sângele. Femeia cu leucemie pe care am diagnosticat-o fusese în altă viaţă o distinsă doamnă ce făcea baie în sânge de fecioară ca să-şi păstreze tinereţea şi frumuseţea! Oricât de bun ai fi ca terapeut, nu poţi dezlega pe cineva pentru asta. Iertarea celor pe care i-ai omorât trebuie să vină de la ei, chiar dacă prin intermediul lui Dumnezeu.
Demonul leucemiei este atât de mare încât nu iese din pământ. Este asemănător unui dinozaur care are un gât lung cu care se cuplează de chakrele splinei, de unde suge energie. Trebuie tăiată această „trompă“, refăcut câmpul pacientului şi obţinută iertarea prin Liturghii de iertare date pentru Dumnezeu şi cei faţă de care a greşit pacientul.
Doar obţinerea iertării şi conştientizarea face să fim absolviţi de chinul unei boli.
Mărturisesc că odată aveam un pacient cu leucemie şi o doamnă tot îmi băga strâmbe să nu pot să fac ceea ce mi-am propus în această viaţă: să tratez şi să vindec. Într-o zi, supărat pe sâcâielile respectivei, am luat trompa acestei entităţi şi am plasat-o în splina ei. Am simţit-o cum se crispează. Reuşisem să o sperii. Evident furia mea a trecut repede şi mi-am dat seama că am greşit. De multe ori ne simţim îndreptăţiţi să pedepsim, uitând că nu avem în vedere tot tabloul şi nu ştim ce plăţi karmice avem relativ la ceilalţi. Îmi cer iertare pe această cale. Reacţia mea a fost exagerată, am luat înapoi trompa aceea şi am expediat-o unde trebuia.
În concluzie, dacă eu aş face una dintre bolile mai sus amintite ultima la care aş apela este medicina clasică. NU AŞ LUA CHIMIOTERAPICE CA SĂ ÎMBOGĂŢESC PE UNII, NICI NU AŞ FACE COBALTOTERAPIE. POATE, REPET, POATE, AŞ FACE IRADIERE STEREOTAXICĂ, adică iradierea tumorii ţintit. Dar este doar o părere