facă cunoştinţă cu fostul ministru de externe, care tocmai pleca, şi cu tata. După plecarea ministrului, care se clătina zdravăn pe picioare, am spus că tânărul

Kenan Bey ştia foarte bine cum trebuia să se deschidă Satsatul spre provincie, mai ales în privinţa Izmirului, şi l-am lăudat îndelung, aşa încât să mă audă atât părinţii mei, cât și restul celor de faţă. Tata a început să-i adreseze şi lui întrebările pe care li le punea întotdeauna noilor „funcţionari“ angajaţi la companiile lui:

         - Fiule, ce limbi străine ştii, obişnuieşti să citeşti cărți, ai hobbyuri, eşti căsătorit?

         - Nu e căsătorit, a spus mama. Mai adineaori dansa minunat cu Füsun, fata lui Nesibe.

         - Bravo, fata aceea s-a făcut tare frumoasă! a spus tata.

         - Nu cumva să vă plictisească tatăl şi fiul, cu discuţia lor despre afaceri, Kenan Bey, a spus mama. Acum vă gâmdiți să vă distrați, alături de tinerii dumneavoastră prieteni.

         - Nu, doamnă, mai presus de toate se află onoarea de a vă cunoaşte pe dumneavoastră şi pe Mümtaz Bey.

         - E un tânăr foarte politicos, foarte curtenitor, mi-a șoptit mama. Să-l chem într-o scară pe la noi?

         Mama îşi rostise însă vorbele pe un asemenea ton încât să fie auzită de Kenan. Când se prefăcea că ne comunică discret cât de mult plăcea şi aprecia pe cineva, mama dorea ca şi cel în cauză să-i audă elogiile şi vedea în stingherala acestuia o dovadă a puterii ei, aşa încât zâmbea. În timp ce mama zâmbea, prin urmare, în acest fel, orchestra Frunze Argintii începuse să interpreteze o melodie foarte lentă şi foarte sentimentală. L-am văzut pe Zaim invitând-o pe Füsun la dans.

         - Acum, că e şi tata aici, să discutăm problema Satsatului şi a provinciei, am spus eu.

         - Vrei să discuți povestea asta acum, când te logodeşti fiule? a spus mama.

         - Doamnă, i-a spus Kenan mamei, poate că nu ştiţi, dar fiul dumneavoastră rămâne să lucreze la birou, timp de trei-patru zile pe săptămână, până la ore târzii din noapte, după încheierea programului, când pleacă toată lumea.

         - Uneori îmi continui treaba cu Kenan, am adăugat eu.

         - Da. Uneori suntem amândoi foarte bine dispuşi, a spus Kenan, lucrăm până către dimineaţă şi mai inventăm și propoziţii cu rimă, pe potriva numelor datornicilor.

         - Ce faceti cu cecurile neonorate? a întrebat tata.

         - Dragă tată, voiam să abordez această chestiune cu cei de la Satsat şi cu mandatarii, am spus eu.

         Am discutat, în timp ce orchestra interpreta piese lente, sentimentale, despre inovațiile care urmau să se petreacă la Satsat, despre locurile de distracţie care existau în Beyoglu

pe vremea când tata era de vârsta lui Kenan, despre metodele lui Izak Bey, primul contabil angajat de tata, pe care l-am salutat cu toţii, întorcându-ne spre masa la care stătea şi ridicând paharele spre el, despre „farmecul nopţii şi al tinereții, ca să folosesc expresia tatei, şi despre ,,dragoste“, despre care tot tata a adus vorba, pe un ton şăgalnic. În ciuda întrebărilor insistente ale tatei, Kenan nu ne-a dezvăluit dacă iubea sau nu pe cineva. Mama l-a iscodit cu privire la familia lui; aflând că tatăl lui fusese angajat la primărie şi lucrase ani de zile ca vatman, a exclamat:

         - Ah, ce frumoase erau tramvaiele de altădată, nu-i aşa, copii?!

         Mai mult de jumătate dintre musafiri plecaseră deja demult. Tatei i se închideau uneori ochii.

         În timp ce se ridica şi se pregătea de plecare impreună cu tata, mama a spus, privindu-mă nu pe mine, ci pe Sibel, în adâncul ochilor.

         - Să nu rămâneţi nici voi prea târziu, bine, fiule?

         Kenan voia să se-ntoarcă la masa prietenilor săi de la Satsat, dar nu l-am lăsat:

         - Să vorbim şi cu fratele meu despre chestia deschiderii magazinului de la Izmir, am spus eu. Nu e prea uşor să ne vedem toţi trei.

         Când am dorit să le fac cunoştinţă, la masa noastră, fratelui meu şi lui Kenan, fratele meu (care făcuse de mult cunoștință cu el) a ridicat, ironic, din sprânceana stângă şi a spus că eram cu mintea prea aburită de băutură. Apoi le-a făcut semn lui Berrin şi lui Sibel, arătându-le, din ochi şi din sprâncene, către paharul din mâna mea. Este adevărat că în răstimpul acela dădusem repede peste cap două pahare cu rachiu, căci ori de câte ori îi fixam din priviri pe Zaim şi pe Füsun, care dansau, eram cuprins de o gelozie absurdă, iar băutura îmi făcea bine. Era cât se poate de iraţional să fiu gelos pe  ei. În vreme ce fratele meu vorbea însă cu Kenan

despre dificultatea încasării cecurilor, toţi cei aflaţi la masa noastră, inclusiv Kenan, îi urmăreau pe Zaim şi pe Füsun dansând. Până şi Nurcihan, care stătea cu spatele spre ei, simțise că Zaim era preocupat de altcineva şi se indispusese. La un moment dat, mi-am spus „sunt fericit". Deşi beat, intuiam că totul se petrecea aşa cum îmi dorisem. Am zărit şi pe chipul lui Kenan o umbră de indispoziţie aidoma celei care mă stăpânea pe mine şi i-am preparat, după care i-am pus în faţă ambiţiosului şi neexperimentatului meu prieten care, lăsându-se amăgit de interesul patronilor săi, o pierduse pe fata aceea minunată pe care o ţinuse în braţe cu puţin timp înainte, un rachiu de consolare - întocmai ca al meu  -,

în paharul acesta înalt şi delicat. În aceeaşi clipă, Mehmet a invitat-o, în fine, pe Nurcihan la dans, iar Sibel s-a întors spre mine şi mi-a făcut cu ochiul:

         - Ajunge, dragul meu, nu mai bea, mi-a spus ea cu blândeţe.

         Vrăjit de blândeţea ei, am invitat-o la dans. De îndată ce am pătruns printre cei care dansau, mi-am dat seama de greşeala pe care o făcusem. Melodia „O amintire din vara

aceea“, interpretată de Frunze Argintii, mi-a readus în minte plăcutele imagini ale zilelor petrecute alături de Sibel cu o vară înainte, când eram nespus de fericiţi, aşa cum mi-am

dorit mereu să o facă obiectele expuse în muzeul meu, iar Sibel m-a cuprins în braţe cu dragoste. Şi cât de mult îmi doream s-o pot îmbrăţişa şi eu cu aceeaşi sinceritate pe

logodnica mea, alături de care urma să-mi petrec întreaga viaţă, după cum