Mizând la modul real şi nu doar simbolic pe capacitatea de "înţelegere" a tuturor celulelor din corp, yoginii au uzat de tehnici care le-au permis să le supună controlului voluntar în scopul armonizării funcţionalităţii lor. Le-au clasificat chiar pe grade de "nobleţe". În funcţie de "rangul" lor se vor adresa diferenţiat în dialogul ce-1 poartă cu ele, întocmai cum s-ar adresa unor persoane. Este desigur ridicol, după concepţiile noastre biologice, să "conversezi" cu ficatul când se îmbolnăveşte, încurajându-l să se însănătoşească. S-a văzut însă că uneori organele îi şi "ascultă", supunere despre care aflăm prin intermediul examenelor clinice şi de laborator.

  Am putea considera ipotetic că fiecare celulă vie din organism dispune de posibilităţi de reacţie adecvată de memorare şi învăţare, adică de ceea ce am numi "micropsihism" latent, dar singurele celule capabile să-i ofere o expresie conştientizată n-ar fi decât celulele nervoase din creier, S-ar putea de asemenea raţiona că, de vreme ce conştienţa este dependentă de senzorii aflaţi la periferie iar fiecare celulă dispune de capacitatea de a se informa în mod indirect, celulele apar implicate în fenomen, creierului revenindu-i sarcina integrării şi decodificării informaţiei.

  Mergând pe linia acestor consideraţii ipotetice, se poate spune că şi conştienţa apare odată cu prima celulă vie. Ar fi o conştienţa latentă bazală, închisă în sine, evoluţia găsind prin creierul uman posibilitatea de a face saltul la deschiderea sa, la conştientizare. A se gândi pe sine însuşi, devine astfel cel mai mare miracol din câte pot exista.

  REZERVELE GÂNDIRII.

  Întreaga lume ştiinţifică este astăzi de acord că noi nu utilizăm conştient decât cel mult 10% din capacitatea de funcţionare a creierului. Posibilităţile noastre latente sunt în consecinţă incomparabil mai mari decât cele pe care le valorificăm în mod obişnuit.

  Întregul organism dispune de altfel de rezerve funcţionale, nu numai prin dublarea a o serie de organe (ochi, pulmoni, rinichi etc.), dar chiar şi organele unice din corpul nostru au largi limite de extindere funcţională.

  Hipnoza – cale acces de spre potenţialul nostru latent. Într-o lume care se mani festă atât de diferenţiat ca potenţial creator este dificil să înţelegem că flecare dintre noi ar putea fi un pictor, un muzician, un scriitor ş.a.m.d. Să urmărim însă un experiment efectuat la noi în ţară de prof. Vladimir Gheorghiu. Pentru a testa talentul, posibilităţile spontane de a desena, unui subiect oarecare i s-a cerut să deseneze un animal, în cazul citat, o pisică. În fig. 5 se poate observa "naivitatea" desenului, sărăcia mijloacelor sale de reprezentare artistică. Şi iată desenul executat de acelaşi subiect, de această dată reprezentând un cine, după ce prin hipnoză i s-a sugerat că este un "adevărat talent" înzestrat cu posibilităţi artistice (fig. 6). Diferenţa este netă. Mijloacele de reprezentare sunt îmbogăţite, elementele de detaliu care apropie imaginea de realitate sunt pregnante.

  Graţie acestei căi de acces spre potenţialul nostru latent, hipnoza a început să fie în prezent larg.

  Sunt de largă notorietate lucrările lui V. Raihov. Acesta a reuşit să releve însuşiri de care subiecţii nu erau conştienţi în domenii diverse ca muzica, pictura etc. Se spune că după câteva şedinţe de impunere a sugestiei hipnotice, subiecţii erau capabili să păstreze aceste "însuşiri". Pentru acest motiv s-a şi creat terme-nul de "transă creatoare". Vom vedea că nu numai hipnoza a fost utilizată în scopul lărgirii potenţialului nostru creator, ci şi alte mijloace, unele mult mai uşor de aplicat şi accesibile fiecăruia dintre noi. Este uşor de înţeles ce consecinţe va avea pentru omul viitorului, obligat să răspundă unor solicitări tot mai mari, posibilitatea de a-şi extinde capacitatea sa creatoare şi de activitate.

  Să rămânem puţin în spaţiul hipnozei, beneficiind de informaţiile venite din cele mai pertinente surse – Vladimir Gheorghiu, Vladimir Levi. Trecerea sumară în revistă a câtorva din fenomenele ce se pot obţine prin hipnoză ne poate oferi o altă înţelegere asupra multora dintre informaţiile provenite din lumea antică.

  Hipnoza este considerată ca o stare particulară a psihismului uman. Cunoscută din cea mai adâncă antichitate şi larg utilizată de un număr restrâns de persoane – adăpostite mai ales în umbra templelor, care nu serveau numai ca lăcaşuri de cult, d şi ca focare de concentrare şi de răspândire a culturii şi, în general, a cunoştinţelor de care se dispunea la acea vreme – a trezit suspiciuni oamenilor de ştiinţă, cucerind cu greu un drum spre câmpul lor de preocupări. Peste 3000 de ani au trebuit să se scurgă pentru ca hipnoza să par-curgă drumul din templele Babilonului, Egiptului şi Greciei antice până în sanctuarul ştiinţei moderne.

  Fig.5 Desen înainte de hipnoza.

  Fig.6 Desen după hipnoză

Utilizată în scopuri psihopedagogice.

  Multă vreme s-a crezut că posibilitatea de a fi hipnotizat este în relaţie directă cu inteligenţa şi personalitatea subiectului uman. În realitate, nivelul inteligenţei nu este un obstacol – o inteligenţă superioară este chiar o circumstanţă favorabilă hipnozei.

  În timpul hipnozei cenzura conştientă a individului este modificată. De aceea el acceptă situaţii cu totul ieşite din comun, importante, după aprecierea noastră, nu numai pentru cunoaşterea posibilităţilor creierului nostru, dar şi pentru înţelegerea unei bune părţi din istoria umană. Un om hipnotizat nu percepe durerea – de unde şi aplicaţiile ei, de pildă, în naşterea fără dureri, extracţii dentare etc. Pot fi create percepţii false la nivelul tuturor organelor de simţ. Pot fi văzute persoane inexistente despre care se sugerează că ar fi prezente în cameră şi chiar se pot purta conversaţii cu ele, bineînţeles, monologând, nu dialogând. Invers, persoane prezente, obiecte aflate în jurul subiectului hipnotizat pot fi făcute nevăzute dacă se sugerează acestuia că nu ele există.

  Percepţii false. Să dăm un exemplu în acest sens după Vladimir Gheorghiu: «. Amintesc de un subiect căruia i-am sugera t. că se va întâlni cu o personalitate marcantă din străinătate, despre care auzise vorbindu-se foarte mult. M-am substituit personajului amintit şi