Cu ochii îngustaţi, Johnnie Walker a mângâiat un timp motanul pe cap. Şi-a trecut apoi degetul arătător peste burta lui moale, a luat un bisturiu în mâna dreaptă şi fără nici un avertisment sau ezitare, l-a despicat în linie dreaptă. Totul s-a petrecut într-o clipită. Burta i s-a desfăcut şi dinăuntru i s-au revărsat organele mânjite în roşu. Motanul a dat sa deschidă gura şi să ţipe, dar nu s-a auzit nimic. Părea sa aibă limba amorţită. N-a putut nici să deschidă gura prea bine, însă ochii i s-au schimonosit de o durere cruntaNakata şi-a imaginat cât de puternică era acea durereDintr-odată a început să ţâşnească sânge, care s-a scurs pe mâinile lui Johnnie Walker şi i-a împroşcat vesta. Însă acesta nu i-a dat nici o atenţie. Cu mişcări îndemânatice, i-a desprins inima cu un bisturiu, fluierând netulburat. Şi-a pus în palmă inima micuţă, care încă mai pulsa, şi a întins-o către Nakata.

  — Uite, asta e inima! Încă mai mişcă. Priveşte!

  După ce i-a arătat-o lui Nakata, Johnnie Walker şi-a băgat-o în gură cu un gest plin de naturaleţe şi a început să o molfăie. A mestecat-o încet, savurându-i gustul, fără să spună nimic. O plăcere pură i se putea citi pe chip. Era ca un copil care mănâncă o prăjitură proaspăt scoasă din cuptor. Şi-a şters cu dosul palmei urmele de sânge de la gură şi s-a lins pe buze.

  — Caldă şi proaspătă. Încă mi se mai mişcă în gură.

  Nakata îl privea împietrit, fără să spună nimic. Nu putea nici măcar să-şi întoarcă privirea. A simţit că ceva începe să se mişte în capul său. În cameră plutea miros de sânge proaspăt vărsat.

  Fluierând mai departe Heigh-Ho! Johnnie Walker i-a tăiat capul pisicii cu ferăstrăul. Dinţii ferăstrăului scrâşneau despicând osul. Se mişca cu îndemânare. Osul nu era gros şi nu a durat prea mult, dar sunetul acela rezona straniu de greoi. Johnnie Walker a pus drăgăstos capul retezat pe o tăviţă de metal, apoi I-a privit o vreme mijindu-şi ochii, de parcă admira o operă de artă. S-a oprit puţin din fluierat Şi şi-a scos cu unghia resturile de carne dintre dinţi, pe care le-a băgat înapoi în gură şi le-a mestecat tacticos. A înghiţit cu zgomot, satisfăcut. A desfăcut apoi sacul de gunoi şi a aruncat dezinvolt trupul fără cap şi inimă al pisicii, ca pe o carapace goală, care nu-i mai era de nici un folos.

  — Gata una! Zise el, arătându-i mâinile pline de sânge lui Nakata. E ceva de muncă, nu? E adevărat că am parte de o inimă proaspătă, dar uite în ce hal mă umplu de sânge!

  'Mult mai de grabă mâna-mi va roşi, /Făcând din verde roşii.

  — Toate mările.”1 Asta e din Macbeth. Nu e atât de grav <notă>

  1 William Shakespeare, Macbeth. Traducere de Mihail Dragomirescu, ditura Literară a Casei Şcoalelor, Bucureşti, 1925.

  Ca în Macbeth, dar nota de plată de la curăţătorie nu-i deloc de râs. La urma urmei, hainele mele sunt aparte. Mi-ar fi mult mai bine cu un halat chirurgical şi mănuşi, dar nu se poate. Altă regulă.

  Nakata nu spunea nimic. Acel ceva continua să se mişte în capul său. Mirosea a sânge, iar în urechi îi răsuna Heigh-Ho!

  Johnnie Walker a mai scos o pisică din geantă. O femelă albă, nu prea tânără, cu vârful cozii puţin strâmb. A mân-* gâiat-o şi pe aceasta o vreme pe cap, apoi i-a trasat cu degetul pe burtă o linie imaginară, de la gât până la rădăcina cozii. A luat bisturiul şi a despicat-o la fel, dintr-o mişcare. Restul s-a repetat în acelaşi mod. Geamătul surd.

  Convulsii. Măruntaie revărsate. Inima încă pulsând, întinsă lui Nakata, apoi băgată în gură. Mestecatul tacticos. Zâmbetul satisfăcut. Gura ştearsă cu dosul palmei. Fluieratul cântecului Heigh-Ho!

  Nakata s-a cufundat în fotoliu şi a închis ochii. Şi-a cuprins capul cu mâinile şi şi-a apăsat tâmplele cu degetele, înăuntrul său începea să se întâmple ceva. Deruta puternică îi transforma trupul. Respira agitat şi simţea o durere crâncenă în zona gâtului. Vederea i se schimba puternic.

  — Domnule Nakata, zise vesel Johnnie Walker, nu e voie.

  De-abia acum trecem la lucruri serioase. Ăsta a fost doar introul, încălzirea. Urmează să apară nişte feţe cunoscute.

  Hai, deschide bine ochii! Distracţia de acum începe. Sper să apreciezi planul meu.

  Fluierând mai departe, a scos următoarea pisică. Nakata a deschis ochii şi s-a uitat la ea. Era Kawamura. Îl privea nemişcat pe Nakata. Acesta l-a privit şi el, dar nu putea să se gândească la nimic. Nu putea nici să se ridice.

  — Nu mai e nevoie să fac prezentările, dar le voi face, pentru că aşa cere eticheta, zise Johnnie Walker. Acesta este domnul motan Kawamura. Dânsul este domnul Nakata.

  Amândoi, încântaţi de cunoştinţă, presupun.

  Johnnie Walker şi-a ridicat pălăria cu un gest teatral, l-a salutat pe Nakata, apoi pe Kawamura.

  — Mai întâi saluturile, însă odată terminate, începe despărţirea. Bună ziua, la revedere! În flori găseşti furtună, în viaţă numai despărţire, spuse Johnnie Walker, mângâind cu vârful degetelor burta moale a motanului. Era o atingere blândă, drăgăstoasă. Dacă vrei să mă opreşti, acum e momentul, domnule Nakata! Timpul trece şi eu nu ezit. În dicţionarul lui Johnnie Walker, renumitul ucigaş de pisici, nu există cuvântul „ezitare”.

  Cu aceste cuvinte, i-a spintecat burta lui Kawamura fără să ezite. Ţipătul motanului s-a auzit. Probabil că nu avea limba amorţită bine sau poate că Nakata era singurul care îi putea auzi ţipătul. A fost atât de puternic, încât a simţit că îi îngheaţă măduva în oase. Nakata a închis ochii şi şi-a apucat capul în mâinile care îi tremurau cumplit.

  — Nu e voie să închizi ochii, îi spuse Johnnie Walker răspicat. Şi asta e tot o regulă. Nu ai voie să închizi ochii.

  Oricum, lucrurile nu se îmbunătăţesc şi nici nu dispare nimic. Din contră, o să fie