Asta e lumea în care trăim! Hai, deschide ochii, nu fi laş!

  Numai laşii îşi feresc ochii de realitate. Iar timpul trece şi cât stai dumneata cu ochii închişi şi urechile astupate.

  Tic-tac, tic-tac!

  Nakata a deschis ochii. Johnnie Walker s-a asigurat că îl vede şi a mâncat inima lui Kawamura dându-se în spectacol, mestecând-o încet şi cu multă poftă.

  — Fragedă, caldă, ca ficatul de tipar proaspăt prins, spuse el şi îşi băgă degetul arătător plin de sânge în gură, u linse, apoi îl scoase şi îl ridică în aer. Ajunge să-l guşti o dată ca să devii dependent. Nu mai poţi să-l uiţi. Iar sângele hpicios e de nedescris.

  Johnnie Walker a şters bisturiul bine cu o cârpă, apoi i-a tăiat capul lui Kawamura, fluierând la fel de vesel. Dinţii Cărunţi i-au retezat osul şi sângele a sărit împrejur.

  Domnule Johnnie Walker, vă implor! Nakata nu mai Poate îndura!

  Acesta s-a oprit din fluierat. Şi-a întrerupt activitatea şi s-a scărpinat la o ureche.

  — Nu se poate, domnule Nakata. Nu e voie să ţi se facă rău. Îmi pare rău, dar nu pot să zic „da, am înţeles” şi să mă opresc. După cum îţi spuneam şi mai devreme, ăsta e un război. Odată început, e greu să-l mai opreşti. Dacă ai scos sabia din teacă, trebuie să verşi sânge cu ea. Asta nu are de-a face cu logica, cu vreo teorie sau cu egoismul meu.

  E o regulă. Dacă nu vrei să mai moară alte pisici, trebuie să mă ucizi. Te ridici şi mă distrugi definitiv, cu toată ura.

  Şi asta imediat. Aşa s-ar termina totul. Punct.

  Fluierând, a terminat de tăiat capul motanului şi i-a aruncat trupul în sacul de gunoi. Avea trei capete aliniate pe tăviţele de metal. Pe chipurile lor nu se citea nici o expresie, deşi trecuseră prin chinuri cumplite. Erau stranii, goale, ca celelalte din congelator.

  — Urmează o siameză!

  Cu aceste cuvinte, Johnnie Walker a scos din sac o pisică siameză inertă. Evident, era Mimi.

  — Am ajuns la Mi chiamano Mimi. Din opera lui Puccini.

  Asta chiar are un aer de pisică elegantă, cochetă. Şi mie îmi place Puccini. Muzica lui are ceva etern opus generaţiei.

  Este banală, dar nu învechită – o reuşită deosebită pentru o operă de artă.

  Johnnie Walker a fredonat din aria Mi chiamano Mimi.

  — Să ştii că această Mimi m-a chinuit ceva până am prins-o. E agilă, precaută şi îi merge mintea. Nu s-a lăsat păcălită cu una, cu două. A fost cea mai păcătoasă dintre toate, însă în lumea asta mare nu există nici o pisică să poată scăpa din mâna onorabilului Johnnie Walker, reputatul şi neasemuitul ucigaş de pisici. Să ştii că nu mă laud, doar îţi explicam cât de greu mi-a fost s-o înhaţ. Şi acum…

  Voilă! Siameza Mimi! Îmi plac la nebunie siamezele. Poate că nu ştii, dar inima de siameză e o raritate. Are o savoare foarte delicată, ca o trufă. Stai liniştită, Mimi! N-ai de ce să te îngrijorezi. Johnnie Walker o să-ţi facă favoarea de a-ţi mânca inimioara ta caldă şi drăguţă. Vai, uite cum mai bate!

  — Domnule Johnnie Walker, zise Nakata cu o voce sugrumată, vă rog! Vă implor să încetaţi! Dacă o să continuaţi”

  Nakata o să înceapă să se poarte ciudat. Nakata parcă nici nu mai e el însuşi.

  Johnnie Walker a pus-o pe Mimi pe birou şi a trasat cu degetul o linie dreaptă pe burta ei.

  — Nu mai eşti tu însuţi, spuse el calm, rostind cuvintele cu atenţie. E extrem de important când oamenii nu mai sunt ei înşişi.

  Johnnie Walker a luat un bisturiu nefolosit şi i-a pipăit tăişul cu degetul. Apoi, ca să-l încerce parcă, şi-a crestat pielea de pe dosul mâinii. În scurt timp, din rană a început să-i curgă sânge, care a picurat pe birou şi peste Mimi.

  Johnnie Walker a râs pe înfundate.

  — Oamenii nu mai sunt ei înşişi, repetă el. Nu mai eşti tu însuţi. Asta era, domnule Nakata. E minunat. Este extrem de important. „Mi-e sufletul, ah! Plin de scorpioni”1 – asta e altă replică din Macbeth.

  Nakata s-a ridicat de pe scaun fără să spună vreun cuvânt. Nimeni nu putea să-l mai oprească, nici măcar el însuşi. A înaintat cu paşi mari şi a înşfăcat fără ezitare de pe birou un cuţit mare, de forma celor pentru friptură. A strâns mânerul de lemn şi a împlântat lama până la rădăcină în pieptul lui Johnnie Walker. I l-a înfipt prin vesta neagră, apoi l-a scos şi l-a împlântat din nou cu toată puterea în alt loC. În urechi îi răsuna un zgomot puternic.

  La început nu şi-a dat seama că erau hohotele de râs ale lui Johnnie Walker. Avea cuţitul înfipt adânc în piept, sângele îi şiroia din rană, dar continua să râdă în hohote.

  S-a prăbuşit la pământ, râzând mai departe, amuzat Parcă la culme. Ha ha ha ha ha! Hohotele s-au transformat în cele din urmă în horcăieli şi sângele a început să-i gâlgâie ln gât, ca o ţeavă de canalizare desfundată. Convulsii puternice i-au străbătut întreg corpul şi sângele i-a ţâşnit cu Presiune din gură. Odată cu el, a scuipat şi nişte guguloaie negreinimile de pisică, pe care tocmai le mestecase.

  Sângele a căzut pe birou şi a împroşcat hainele de golf ale <notă>

  1 Ibid.

  Lui Nakata. Amândoi erau plini de sânge, din cap până în picioare. La fel şi Mimi, care zăcea pe birou.

  Johnnie Walker s-a prăbuşit mort la picioarele lui JNakata. A rămas într-o rână, ghemuit ca un copil căruia îi e frig, fara îndoială, mort. Cu mâna stângă îşi apăsa gâtul iar pe dreapta o avea întinsă de parcă ar fi căutat ceva'

  Convulsiile încetaseră, iar râsul se stinsese, dar pe buze