armate. Dacă am fi fost luaţi* prizonieri de trupele Mongoliei Exterioare de această parte aj râului, punctele de vedere divergente ale celor două ţări ne-arş fi scuzat cumva prezenţa, deşi era puţin probabil să ne confruntăm cu o asemenea situaţie în acea perioadă a anului cândi trecerea vadului era mult îngreunată de topirea zăpezilor. Celălalt mal era cu totul altceva – cu siguranţă înţesat de patrule mongole. Dacă am fi fost capturaţi acolo, n-am fi avut absolut nici o scuză şi am fi fost cu siguranţă acuzaţi de; trecerea frauduloasă a graniţei, fapt care ar fi stârnit o seamă de disensiuni politice. Puteau să ne împuşte pe loc şi guvernul nostru nu ar fi avut nici un drept de apel. În plus, eu n-am primit nici o indicaţie în sensul acesta, adică nu mi s-a spus că puteam trece hotarul fără probleme. Mi s-a ordonat doar să mă supun ordinelor lui Yamamoto, dar nu aveam de unde să ştiu dacă aceste ordine includeau şi violarea graniţelor, în al doilea rând, după cum am spus adineauri, râul Halhân Gol crescuse mult şi curentul era prea rapid pentru a fi posibilă trecerea, ca să nu mai vorbim de faptul că apa era rece gheaţa. Nici măcar triburile de nomazi nu se încumetau să aventureze prin râu în acea perioadă a anului. În gener treceau râul iarna, când era îngheţat, sau vara, când ten* peratura era ridicată şi apele scăzute.

  Când i-am prezentat astfel situaţia lui Yamamoto, m-a privi fix câteva clipe şi apoi a dat din cap de câteva ori, spunându-cu un aer de superioritate:

  — Înţeleg foarte bine că vă îngrijorează problema violărjj graniţelor. Este normal ca dumneavoastră, care aveţi oame: în subordine, să vă asumaţi asemenea responsabilităţi şi să doriţi să periclitaţi vieţi dacă nu este cazul, dar vă rog să lăsa problema asta în seama mea. Îmi asum eu toate riscurile. N' îmi permit să vă explic prea multe lucruri, dar problema a fost discutată amănunţit cu ofiţerii superiori ai Statului Major, în eet ce priveşte traversarea râului, nu există obstacole proi i zi^e Ştiu eu un loc ascuns prin care se poate trece. Armata hiei Exterioare a prevăzut câteva asemenea puncte şi >H, că ştiţi şi dumneavoastră lucrul acesta. Eu însumi 'sat râul de nenumărate ori prin asemenea puncte. Am > Mongolia Exterioară şi anul trecut, tot. În această t -i exact prin acelaşi loc. Nu aveţi nici un motiv de i ne.

  J perfectă dreptate dintr-un punct de vedere. Armata, (iei Exterioare, care cunoştea foarte bine zona, a trimis r t i de combatanţi – deşi nu prea multe – în această parte m ui chiar în perioada în care se topeau zăpezile. Au vrut t asigure că la nevoie puteau trimite unităţi întregi. Şi i a ei au putut traversa râul, normal că şi acest bărbat, iiiamoto, putea şi nu ne era nici nouă imposibil.

  Ne aflam în clipa aceea chiar într-unul dintre punctele secrete, ales cu multă grijă de către armata Mongoliei Exterioare. Era bine camuflat şi greu de observat fără un ochi de expert. Legătura dintre cele două maluri se făcea printr-un pod de scânduri, fixat în apă cu funii solide ca să nu fie luat de curent. Dacă scădea puţin nivelul apei, vehiculele de transport, tancurile şi blindatele treceau cu uşurinţă. Avioanele de recunoaştere nu-l puteau depista acolo unde era, sub apă. Am reuşit să traversăm ţinându-ne bine de funii, ca să nu ne ia curentul. Yamamoto a luat-o înainte ca să se asigure că nu existau patrule, iar noi după el. Ne-au amorţit picioarele din pricina apei reci, dar şi noi, şi caii am reuşit să ajungem cu bine pe malul celălalt al râului Halhân Gol. Partea stângă a râului era mai ridicată şi puteam vedea cu mult mai bine întinderea deşertului de pe partea dreaptă. Ar fi fost unul dintre motivele pentru care armata sovietică s-ar fi aflat într-o poziţie avantajoasă în caz că se dădea bătălia de la Nomonhan. Diferenţa de mvel conta foarte mult şi pentru acurateţea cu care ataca artileria grea. Oricum, ţin minte că m-au şocat priveliştile diferite de pe cele două maluri ale râului. Mai ţin minte şi cât de mult a trecut până mi-am simţit iar picioarele care amorţiseră în apa rece ca gheaţa. Nici voce n-am avut o vreme. Dar Sa fiu cinstit, numai simplul fapt că mă ştiam pe teritoriul 1narnic m-a făcut să uit de frig, atât de puternice erau emoţiile.

  Am continuat să mergem spre sud de-a lungul râului. Halhân Gol se unduia sub privirile noastre ca un şarpe. După ce am traversat râul, Yamamoto ne-a sfătuit să ne scoatem semnele de distincţie ale gradului, ceea ce am şi făcut. Presupuneam că nu puteau aduce decât necazuri în cazul în care eram capturaţi. Din acelaşi motiv am renunţat şi la cizmele de ofiţer şi am încălţat ghete obişnuite.

  În timp ce încercam să ne instalăm, am văzut un bărbat călare îndreptându-se spre noi. Era mongol. Mongolii foloseau o şa mai înaltă şi de aceea erau uşor de recunoscut chiar de la depărtare. Sergentul Hamano a luat poziţie de atac şi şi-a pregătit puşca de îndată ce l-a văzut pe bărbat, dar Yamamoto i-a spus să nu tragă. Hamano a lăsat puşca în jos încet, fără o vorbă. Stăteam toţi patru şi aşteptam să se apropie omul. Avea pe umăr o puşcă rusească şi un Mauser la şold. Purta mustaţă mare şi o căciulă de blană trasă pe urechi. Era îmbrăcat destul de murdar, ca un nomad, dar se vedea după ţinută că era militar de profesie.

  Omul a coborât de pe cal şi i s-a adresat imediat lui Yamamoto, am presupus că în mongolă. Eu înţelegeam puţină rusă şi puţină chineză, dar nu era niciuna, nici alta, aşa că vorbeau probabil în mongolă. Yamamoto răspundea în limba bărbatului şi de aceea eram mai sigur ca oricând că aparţinea serviciilor secrete.

  — Domnule locotenent Mamiya, plec cu omul acesta, îmi spuse el. Nu ştiu