Aici intervenea Ernest. În ultima vreme, devenise enervant – imaturitatea lui, impulsivitatea, insistenţa lui de începător ca terapeutul să fie sincer şi să se dezvăluie pe sine ar pune la grea încercare răbdarea oricărui supervizor. Dar Marshal avea un motiv întemeiat să aibă răbdare cu el: Ernest avea un talent literar nemaipomenit. Propoziţiile elegante îi zburau de pe tastatură. Ideile lui Marshal şi propoziţiile lui Ernest vor forma o combinaţie imbatabilă. Nu avea nevoie decât să-l strunească suficient pe Ernest încât să fie acceptat în institut. N-o să aibă nici o problemă în a-l convinge pe tânăr să colaboreze cu el la articole pentru reviste, ba chiar şi la cărţi. Marshal plantase deja sămânţa, exagerând sistematic dificultăţile cu care s-ar confrunta la admiterea în institut şi importanţa recomandării lui. Ernest îi va fi recunoscător mulţi ani. Pe lângă asta, era atât de ambiţios, credea Marshal, încât o să se repeadă să profire de ocazia de a semna alături de el.

  Apropiindu-se de clădire, Marshal a inhalat adânc de câteva ori aerul rece, pentru a-şi limpezi gândurile. Avea nevoie de o minte brici, fiindcă o luptă pentru control avea să izbucnească în această seară, cu siguranţă.

  John Weldon, un bărbat înalt şi impunător de vreo şaizeci şi cinci de ani, rumen la faţă, cu părul alb rar şi un gât lung şi ridat în spatele unui colosal măr al lui Adam, stătea deja pe podiumul din camera tapetată cu cărţi, care avea o dublă întrebuinţare: bibliotecă şi sală de şedinţe. Marshal a aruncat o privire în jur largului auditoriu şi nu a detectat nici o absenţă. Cu excepţia lui Seth Pânde, fireşte, care fusese îndelung intervievat de către o subcomisie şi care fusese rugat special să nu participe la întrunirea aceasta.

  Pe lângă membri, mai erau prezenţi trei candidaţi în formare, analizanţi de-ai lui Seth, care făcuseră cerere să fie de faţă. Acesta era un lucru fără precedent. Iar miza lor era mare: dacă Seth era dat afară sau dacă i se interzicea dreptul la practică, dacă îşi pierdea doar statutul de analist formator, ei şi-ar fi pierdut tot creditul obţinut pentru munca psihanalitică efectuată împreună cu el şi ar fi fost obligaţi să o ia de la început cu un alt analist formator. Toţi trei afirmaseră că probabil ar refuza să-şi schimbe analistul, chiar dacă asta ar fi însemnat să renunţe la statutul de candidat. Chiar se vorbea despre faptul că ar forma un institut separat. Având în vedere aceste consideraţii, comitetul de conducere, în speranţa că cei trei vor descoperi că i-au acordat loialitatea cui nu trebuia, adică lui Seth, au luat hotărârea extraordinară şi teribil de discutabilă de a le permite să participe ca membri fără drept de vot.

  În clipa în care Marshal s-a aşezat pe rândul al doilea, John Weldon, de parcă ar fi aşteptat ca el să-şi facă apariţia, a lovit cu ciocănelul lui lăcuit şi a declarat şedinţa deschisă.

  — Toată lumea, a început el, a fost informată de scopul acestei întruniri extraordinare. Sarcina dureroasă cu care ne confruntăm astă-seară este să analizăm acuzaţiile grave, foarte grave aduse împotriva unuia dintre cei mai respectaţi membri ai noştri, Seth Pânde, şi să hotărâm ce poziţie va lua institutul, dacă e cazul, în această privinţă. După cum toţi aţi fost informaţi prin intermediul scrisorii, subcomisia ad-hoc a investigat fiecare dintre aceste acuzaţii cu mare atenţie şi cred că cel mai indicat ar fi să trecem direct la prezentarea concluziilor ei.

  — Doctore Weldon, mai întâi, o problemă de procedură! Era Terry Fuller, un tânăr analist obraznic, admis doar cu un an în urmă. Fusese psihanalizat de Seth.

  — I se acordă cuvântul doctorului Fuller. Weldon i s-a adresat lui Perry Wheeler, un analist de şaptezeci de ani parţial surd, care ocupa postul de secretar al institutului şi care acum scria furios procesul-verbal.

  — Oare se cuvine să analizăm aceste „acuzaţii” în absenţa lui Seth Pânde? Un proces judecat în absenţa acuzatului nu numai că este dezgustător din punct de vedere moral, dar încalcă regulile interne ale instituţiei.

  — Am vorbit cu dr. Pânde şi am fost amândoi de acord că cel mai bine pentru toţi cei implicaţi ar fi să nu participe la întrunirea din seara asta.

  — Rectificare! Tu, nu noi, ai crezut că ar fi mai bine, John, a bubuit vocea puternică a lui Seth Pânde. Stătea în pragul uşii, cercetând cu privirea audienţa, apoi şi-a luat un scaun din spate şi l-a adus în primul rând. Pe drum, l-a bătut afectuos pe umăr pe Terry Fuller şi a continuat. Am spus că o să mă gândesc la asta şi o să te anunţ ce decizie am luat. Iar decizia mea, după cum vezi, este să fiu aici, în mijlocul iubitorilor mei fraţi de cruce şi al distinşilor mei colegi.

  Silueta de un metru nouăzeci a lui Seth era devorată de cancer, dar încă era un bărbat impozant, cu părul de un alb strălucitor, tenul bronzat, un nas acvilin delicat şi o bărbie de rege. Se trăgea dintr-o dinastie regală şi fusese crescut la curtea din Kipoche, o provincie din nordul Indiei. Când tatăl său fusese numit reprezentant al Indiei la Naţiunile Unire, Seth se mutase în Statele Unite şi îşi continuase educaţia la Exeter şi Harvard.

  Morţii mă-sii, se gândea Marshal. Dă-te la o parte şi lasă-i pe câinii mai mari să mănânce. Şi-a vârât capul în guler cât de mult a putut.

  Chipul lui John Weldon căpătase o culoare stacojie, dar vocea îi rămăsese calmă.

  — Regret decizia ta, Seth, şi sincer cred că şi tu o să ai motive s-o regreţi. Eu doar am încercat să te protejez de tine însuţi. O să fie umilitor să asculţi o dezbatere publică despre conduita ta profesională şi privată.

  — N-am nimic de ascuns. Întotdeauna am fost mândru de munca mea. Seth a privit pe deasupra auditoriului şi a continuat: dacă ai nevoie de dovezi, John,