spitalelor Asigurărilor şi Primăriei, chiar soldaţii companiei de căi ferate veniţi ceva mai târziu în ajutor. Nici vardiştii şi comisarii care procedaseră la identificarea cadavrelor nu erau scutiţi de o discretă suspiciune. În zadar! Nu se descoperea nimic, absolut nimic.

Atunci, cercetările porniră pe altă pistă. Se presupunea că moşierul a fost asasinat şi jefuit de un tovarăş de drum, care, probabil, aflase că deţinea asupră-i o importantă sumă de bani. Dar cum aveau să dea de urma misteriosului asasin? Nu se putu stabili cu precizie nici măcar atâta lucru. Se ştia numai că fusese într-un vagon de clasa I, judecând după biletul găsit în portmoneu. Instrucţia orbecăia în întuneric, sărind dintr-o ipoteză în alta. Criminalul, chiar dacă ar fi lăsat urme, trecuse destul timp ca ele să dispară ca şi cum nici n-ar fi fost. Vagoanele strivite fuseseră ridicate, linia deblocată. Orice nădejde de a descoperi pe făptaş începea să se clatine. Numai întâmplarea rămăsese singurul factor în stare să dezlege enigma.

Şerban Voinea, cumnatul victimei, ţinut mereu la curent cu mersul anchetei judiciare, pierduse şi el speranţa de a pune mâna pe jumătatea de milion pierdută. Cu cât trecea timpul, banii aceia se iroseau, poate nu mai rămânea nimic din ei. Din pricina asta se închisese şi mai mult în sine decât cum era înainte. Venea rareori pe la club şi, cufundat într-un fotoliu din salonul cel mic, fuma ţigară după ţigară, privind în gol. Sub masca lui de bronz clocotea o ciudă tot mai amară care nu-i dădea răgaz să răsufle. Trebuia să se mişte mai mult, să nu aştepte, cum făcuse până acum, să-i pice pară mălăiaţă. Altfel nu era chip să reintre în posesia banilor dac-or mai fi fiind. În caz că se descoperea ucigaşul, cu atât mai bine… Se gândi să instituie un premiu de 50.000 de lei celui care va denunţa pe asasin, sau măcar va furniza poliţiei unele indicii pentru prinderea lui. Când să treacă la faptă, renunţă de teamă să nu piardă şi această sumă.

Auzi vorbindu-se prin oraş că noul medic-şef de la spitalul comunal fusese în acceleratul cu pricina şi scăpase teafăr. Îşi făcu socoteala:

— Nu cumva, din întâmplare, cunoscuse doctorul pe Matei? (Sau poate l-o fi cunoscut dinainte, deşi de asta habar n-avea). Nu i-ar putea da vreo lămurire în legătură cu crima?

Îl căută la club în câteva rânduri. Ştia că vine uneori. Nu-l găsi. Se vede că nu mai călca pe acolo. Nici la bodega Ciortus nu-l întâlni. Nu-i rămânea decât să-l caute la spital, sau să se ducă la el acasă. Aşadar, să-i facă o vizită într-adins, ca să obţină aceste informaţii? Hm, nu-i prea potrivit. Dacă doctorul, susceptibil, s-ar fi considerat jignit, crezând că la mijloc e vorba de o bănuială? Şerban trebuia să lucreze cu multă dibăcie. Nu, cel mai cuminte lucru ar fi să-l întrebe aşa, în treacăt, dacă nu cumva cunoscuse pe Matei? Sau mai bine să roage pe un prieten comun să capete desluşirile de care avea nevoie. Da, un prieten ar sfârşi mai lesne treaba şi fără a da naştere la suspiciuni. Se gândi la judele Kaminski, care-l cunoştea pe Ilarie.

Acesta îi făgădui, bineînţeles, şi, chiar în seara aceea, se abătu pe la Magheru. Îl găsi lungit pe divan. Un nor gros de fum îi muia contururile, estompându-le. Toate lucrurile din odaie arătau şterse, de parcă erau acoperite de o pânză deasă de ceaţă.

— Domnule doctor, în numele legii te arestez, strigă Kaminski din prag, cu o voce groasă. Eşti învinuit că în accidentul de la Pietroasa ai ucis pe moşierul Zăvideanu.

Ilarie holbă ochii, încremenind locului de uimire. Nu izbuti să scoată o vorbă măcar, de parcă îi secase subit graiul.

— Ha-ha-ha! izbucni în râs judecătorul. Straşnică sperietură ţi-am tras, mon cher! Cred că ţi-a plăcut, nu? Apoi, reluă serios: Ia te uită în oglindă. Îţi vei da numaidecât seama ce mutră de culpabil ai. Dumnezeule, cum se pierd oamenii de treabă! Criminalii te înfruntă, strigă, se apără, se revoltă! I-ai crede cele mai neprihănite fiinţe!

Magheru nu-şi venea încă în fire. Totuşi, mustră pe judecător:

— În orice caz, glume de-astea nu se fac!

— Te-ai supărat? Atunci îmi pare rău că n-am mers mai departe. Nu m-am putut însă abţine să nu râd.

— Ha-ha! Ştii că e bună! râse deodată doctorul. Dar se opri numaidecât, încurcat oarecum.

— Zi, o cam băgasei pe mânecă! A dracului păcăleală! Da’ ce e fumăria asta, doctore? Deschide fereastra că te asfixiezi!

— Las-o-ncolo! Nu te mai obosi!

Kaminski nu-l ascultă şi o deschise larg.

— Ce-i cu dumneata, de ce nu te mai vezi nicăieri? Ai ajuns un adevărat mizantrop. Ori, te pomeneşti că nu ţi-ai revenit de când cu pocinogul acela?! Ai auzit cum s-a prăpădit bietul Zăvideanu?

Ilarie înclină capul afirmativ, fără să scoată un cuvânt.

— Admirabil om, continuă judele. L-ai cunoscut, nu-i aşa?

Magheru îi răspunse scurt:

— Nu!

— Nu? îl privi Kaminski, scrutător. Păcat! N-ai avut desigur  ocazia…

Înainte de a pleca, judele adăugă:

— Parchetul tribunalului Caransebeş lucrează intens să facă lumină în această afacere. După mine, slabă nădejde! Nu vor pune mâna pe asasin, cum nu sunt eu mitropolit.

— Crezi dumneata că nu-l vor descoperi niciodată? Întrebă Ilarie cu vocea spartă, ridicând capul, într-o înviorare de nădejde.

— Sunt împrejurări când orice urmă dispare. Şi atunci instrucţia trebuie să lucreze în întuneric. Dacă cerul îi trimite un denunţ, atunci totul e în regulă. Dacă nu se iveşte nimic, aleluia!

După ce se despărţiră, judele comunică lui Voinea rezultatul întrevederii. Apoi spuse:

— Doctorul mi se pare că nu-i prea zdravăn la cap.

Moşierul ridică din umeri. Îi mai rămânea încă o nădejde: Olarian. Ştia că profesorul plecase împreună cu cumnatul său. Călătoriseră împreună, în acelaşi compartiment. Până la Piatra-Olt, desigur. Acolo Olarian schimbase trenul. Nu cumva dascălul putea să-i spună cine rămăsese în compania lui Matei? Nu punea prea mare temei pe informaţiile ce aştepta de la Olarian, dar, de ce să nu încerce, la urma urmei, tot ceea ce se putea încerca? Ce avea de pierdut? Cine ştie! Tocmai unde nu te-aştepţi, de-acolo răsare surpriza. Îi trebuia puţină răbdare. Profesorul trebuia să se întoarcă de la Călimăneşti peste o săptămână sau zece zile.

În