— Drăguţ din partea lui că ne ajută, spun.

  În felul ăsta, o să-l cunosc şi eu. Poate că o să m-ajute să-l înţeleg mai bine pe fratele lui cel ciudat şi tulburător.

  — Şi ce zici c-ai făcut noaptea trecută? întreb.

  Ea înclină capul spre mine şi ridică din sprâncene cu expresia aia de „tu ce crezi, prostuţo?”

  — În linii mari, cam ce-ai făcut şi tu, deşi întâi am luat cina.

  Zâmbeşte larg către mine.

  — Chiar eşti OK? Pari cumva copleşită.

  — Da, mă simt copleşită. Prezenţa lui Christian e foarte intensă.

  — Mda, am văzut cum poate să fie. Dar a fost bun cu tine?

  — Da, o liniştesc eu. Chiar mi-e foame, să fac ceva de mâncare!

  Ea dă din cap şi ia alte două cărţi ca să le împacheteze.

  — Ce ai de gând să faci cu cărţile de paiş'pe mii de dolari? mă întreabă.

  — Am să i le dau înapoi.

  — Serios?

  — E un cadou cu totul exagerat. Nu pot să-l accept, mai ales Acum.

  Zâmbesc către Kate, iar ea încuviinţează dând din cap.

  — Înţeleg. Vezi că ţi-au mai sosit două scrisori, iar José sună din oră-n oră. Pare disperat.

  — O să-l sun, bâigui evaziv.

  Dacă-i spun lui Kate despre José, o să-l halească la micul dejun. Iau scrisorile de pe masă şi le desfac.

  — Hei, am interviuri!

  Peste două săptămâni, pentru programe de plasare a stagiarilor.

  — La ce editură?

  — La amândouă!

  — Ţi-am spus că media de absolvire o să-ţi deschidă uşile, Ana.

  Kate, desigur, are deja un program de stagiatură aranjat la The Smattle Times. Tatăl ei ştie pe cineva care ştie pe altcineva…

  — Ce zice Elliot de plecarea ta? întreb.

  Kate vine în bucătărie şi, pentru prima oară în seara asta, pare neconsolată.

  — E înţelegător. O parte din mine n-ar vrea să meargă, dar e tentant să te prăjeşti la soare două săptămâni. Şi-apoi, mama insistă să mergem, gândindu-se că asta va fi ultima noastră vacanţă de familie, înainte ca Ethan şi cu mine să intrăm în lumea muncii plătite.

  N-am părăsit niciodată partea continentală a Americii. Kate pleacă în Barbados împreună cu părinţii şi cu fratele ei, Ethan, timp de două săptămâni. O să stau fără Kate în noul nostru apartament. O să fie ciudat. Ethan a călătorit prin toată lumea de când a absolvit, anul trecut. Mă întreb în treacăt dacă o să-l văd înainte de plecarea lor în vacanţă. E un tip tare de treabă. Telefonul sună, trezindu-mă din reverie.

  — Ăsta trebuie să fie José.

  Oftez. Ştiu că trebuie să vorbesc cu el. Iau telefonul.

  — Bună.

  — Ana, te-ai întors! strigă José ca să-mi arate cât se simte de uşurat.

  — Evident.

  Sarcasmul se revarsă din vocea mea şi îmi dau ochii peste cap, O clipă, rămâne tăcut.

  — Pot să te văd? Îmi pare rău pentru vineri. Eram beat… şi tu… mă rog. Ana… te rog să mă ierţi.

  — Bineînţeles că te iert, José. Numai să nu se repete. Ştii că eu nu simt asta pentru tine.

  El oftează din greu, cu tristeţe.

  — Ştiu, Ana. M-am gândit doar că, dacă te sărut, s-ar putea să ai alte sentimente pentru mine.

  — José, ţin enorm la tine, însemni mult pentru mine. Eşti fratele pe care nu l-am avut niciodată. Dar asta n-are să se schimbe. O ştii.

  Îmi displace că-l dezamăgesc, dar ăsta-i adevărul.

  — Deci eşti cu el acum?

  Tonul lui e încărcat de dispreţ.

  — José, nu sunt cu nimeni.

  — Dar ai petrecut noaptea cu el.

  — Asta nu mai e treaba ta!

  — E vorba despre bani?

  — José! Cum îndrăzneşti! strig, descumpănită de tupeul lui.

  — Ana, se vaită el şi îşi cere scuze simultan.

  Nu am acum putere şi pentru geloziile lui meschine. Ştiu că se simte rănit, dar deja am farfuria plină de problemele legate de Christian Grey.

  — Poate ieşim să bem o cafea mâine. Te sun eu, zic, conciliantă.

  E prietenul meu şi mi-e tare drag. Dar în clipa asta nu-mi trebuie aşa ceva.

  — Pe mâine, atunci. Mă suni tu?

  Speranţa din vocea lui îmi frânge inima.

  — Da… noapte bună, José.

  Închid, fără să-i mai aştept răspunsul.

  — Ce-a fost asta? întreabă imperios Kate, cu mâinile-n şolduri.

  Decid că sinceritatea e politica cea mai bună. Pare mai refractară ca oricând.

  — S-a dat la mine vineri.

  — José? Şi Christian Grey? Ana, cred că feromonii tăi lucrează peste program. Dar ce-şi închipuia tăntălăul ăla?

  Clatină din cap dezgustată şi revine la împachetat.

  După vreo trei sferturi de oră, ne oprim din făcutul bagajelor pentru specialitatea casei, lasagna preparată de mine. Kate desface o sticlă de vin şi începem să mâncăm printre cutii, dând pe gât vin roşu ieftin şi uitându-ne la stupizeniile de la televizor. Asta înseamnă normalitatea. E o revenire cu picioarele pe pământ atât de bine-venită după ultimele patruzeci şi opt de ore de… nebunie. Pentru prima oară după tot acest timp mănânc şi eu liniştită, fără grabă şi fără să flu sâcâită. De ce face atâta caz pentru mâncare? Kate spală vasele, iar cu termin de împachetat ce mai e prin living. Ne-au mai rămas canapeaua, televizorul şi masa de sufragerie. Ce ne-ar mai trebui? Mai Avem de rezolvat doar bucătăria şi dormitoarele noastre, pentru care mai avem tot restul săptămânii.

  Telefonul sună din nou. E Elliot. Kate îmi face cu ochiul şi se duce iute în dormitorul ei, de parc-ar avea paisprezece ani. Ştiu că ar trebui să-şi scrie discursul de absolvire, dar se pare că Elliot e mai Important. Ce au bărbaţii