De aici înainte Matei nu știe nimic despre Martha, ultimul gînd al lui Matei a fost acela că poate Martha nu vrea să‑l mai întâlnească, dar era prea obosit în acea seară ca să‑și ducă pînă la capăt gîndul și să extragă din el toate consecințele.

„Copilo, de ce nu ești tu cuminte? îi spuse Martha, la ea acasă, Evei Angela. M‑ai atras și pe mine în încurcătura ta, iar eu nu vreau (imaginează‑ți că la început nici n‑am priceput) să‑l amețesc pe Gabură și nici pe poetul tău, sînt mai presus acuma de asemenea patimi mici.“ Kitty fuma, trîntită pe canapea, cu picioarele urcate pe o măsuță din apropierea ei. „Ce bărbați nerozi, zise. Niște amețiți. Ca să cucerești o femeie, tu trebuie să rămîi treaz, nu să te îmbeți cu vorbe goale și să te înfășori în panglici colorate. Mai am puțin, și pînă atunci nu voi fi cuminte, mai am puțin și îl termin pe Gabură. Poetul este o ruină sonoră, cu el nu am treabă, nici nu l‑am luat în serios. Dar Gabură reprezintă o moștenire, o avere, un cumul de virtuți. “ Sfîrși spusele sale fără prea mare convingere. Cinismul nu o prindea, nu‑l confecționa azi prea bine. Martha o pescuise pe stradă, fluierînd‑o golănește, și o luase cu ea. Pentru nici una din ele postura lui Gabură, înconjurat de zvonuri, sfaturi, insinuări, asaltat de consilieri, compătimit de admiratoare, care dormeau de‑a curmezișul pragului său, nu era alarmantă. Prea plutise pînă atunci pe ape liniștite, nu‑i strica să se mai zbată. Nutreau amîndouă convingerea că pe Gabură nu‑l hrănesc deziluziile, nu le digeră, că se va prăbuși iarăși peste munca lui, anost, scuturat de friguri, tămîiat de entuziaști, și banii vor curge fără oprire, cu zăngănitul lor, iar nesățioșii vor deschide brațele, aceleași care îl vor mîngîia pe Gabură, pentru a nu fi păgubiți. Ele două își rezervau drepturi mari în întreprinderea Gabură, dar cum considerau foarte sigure aceste drepturi, garantate de cineva nevăzut, atotputernic, nici nu se gîndeau la ele. Martha o ghicise pe Kitty, o intuia. De altfel, printre multele achiziții ale casei Gabură, Kitty se distingea prin inocență. Croită dintr‑un material prea dur, încă nu se modelase suficient și brava copilărește. Ar fi vrut să fie o femeie și se temea. „Gabură, zise Kitty, cînd i‑am spus că mă mărit cu el și că se înșeală dacă își imaginează că‑mi scapă, umbla cu mîinile prin aer, ca un apucat, să prindă gîndurile ce se dezlănțuiseră și o luau care încotro. A slăbit pe loc două kilograme. Apa săpa șanțuri pe trupul lui și l‑am liniștit cu o îmbrățișare stinsă, dar pe el l‑a ars oricum“. Tăcu, acoperită de aceeași stînjeneală și nesiguranță ca și înainte. „Martha, există o cale să înțelegi un geniu, să intri în pielea lui, să ajungi pînă la el, să‑l simți cum se tolănește pe iarba grasă sau trebuie să te mulțumești să‑l tragi de haina lui soioasă și să‑l piști de urechi, poate țipă și între două silabe strivește și o mărturisire prețioasă? Ce zici?“ Martha nu zise nimic. Pregătea o cafea pentru musafiră și pretextul se arăta potrivit, destul de banal, ca să se poată sustrage răspunsului. „Martha, vorbește! o somă Kitty. Lasă cafeaua să dea în foc. Mult mai important este răspunsul. “ Dar Martha nu o ascultă nici de această dată. Termină cafeaua și apoi veni la Kitty. „Nu este important răspunsul. Și noi sîntem niște genii, fiecare pentru sine. Să ne umplem viața cu noi înșine și apoi să apelăm la ceilalți. Ce să ne spună un geniu, înainte de a ne spune singuri tot ce sîntem în stare? Kitty, tu nu ai crescut prea bine. În neamul tău au fost prea mulți inși marcanți (ca și în familia mea) și te apasă groaza că au consumat tot și n‑au lăsat nimic pentru tine. Cînd te‑am văzut prima oară mi‑ai părut uscată ca un stîlp de felinar, dar cercetată de aproape, ai crescut în ochii mei și eroarea s‑a spulberat. Ești prea fibroasă, din lemn de salcîm sau de altă esență tare, poți să ți‑o alegi. În orice caz, un lemn din care se fac spînzurătorile.“ Martha bău ea întîi din cafea, apoi Kitty o imită. ,,Martha, tu semănai cu un fruct zemos și parfumat, mi‑am și zis că ești bună de făcut limonadă, dar de aproape, alcoolurile sîngelui tău m‑au prevenit că sînt cam proastă și că ar fi cel mai bine să mă păzesc, să nu mă îmbăt fără voie.“ Sorbi încă de două ori din cafea și își coborî de tot picioarele de pe măsuță. „Martha, adu o frînghie să mă legi sau să mă bați cu ea, după preferință. M‑am purtat ca o canalie și te‑am spionat, i‑am tras de limbă pe toți nătărăii, i‑am înscris pe o listă și i‑am luat unul cîte unul, știu despre tine două sute de legende sau două sute nouă, dar cum ajung în fața ta uit tot. Am să mă prind cu brațele de tine ca de un pom și am să te scutur: să nu te încăpățînezi, să lași să pice rodiile. Mor dacă nu le mănînc. Spovedește‑te. Te implor. Spune‑mi niște prostioare (cuvîntul este al poetului), mici, mici de tot și eu jur că o să te cred.“ Cînd sfîrșise, Martha nici nu mai era acolo. Plecase undeva prin casă. La întoarcere, o găsi pe Kitty schimbată. Își băuse cafeaua și își stinsese țigara. „Martha, zise cu o durere surdă, de neînțeles la ea, tu n‑ai să mărturisești. Dar eu am să te silesc să asculți mărturisirile tale spuse de mine. Eu nu am niciodată puterea să merg mai departe, cînd oamenii ieșiți în cale își desfac ramurile și îmi ascund adevărurile despre ei. Tu, Martha, n‑ai să recunoști, dar ai pornit la drum foarte ambițioasă, ai fi vrut să calci cu amîndouă picioarele deodată, ca să ajungi mai repede,