Față de pericolul la care a fost expus prietenul său, Ducele și-a arătat bine-cunoscutul optimism. După acel miracol, era imposibil ca ei doi să piardă războiul. Acest miracol îl înfăptuise însuși Ducele, cu toate că Hitler nu știa acest lucru. Schimbarea programului i-a pus în încurcătură pe atentatori, care au avut timp să declanșeze doar una dintre cele două bombe induse în plan, iar una nu fusese suficientă. Mussolini îi salvase viața.

La radio se auzea Führerul strigând că fusese o bandă de criminali, oameni care nu aveau nimic de-a face cu spiritul Wehrmachtului, nici cu cel al poporului german, iar această bandă va fi anihilată fără milă.

Joseph a mușcat din pipă, iar maxilarul i-a scârțâit. Riscase să mă piardă și pe mine, pe lângă fiul pe care nu-l îngropase niciodată, iar poziția inflexibilă a corpului, cu pumnul strâns pe fața de masă, îl ținea departe până și pe Zart, care se ghemuise sub masă.

Șuieratul din cap continua să mă tortureze, apoi Hitler a pronunțat numele lui Stauffenberg: un pumnal în ureche. Am acoperit-o cu mâna. Contrastul dintre cartilajul cald și palma mea rece m-a salvat pentru o clipă.

Stauffenberg se făcea vinovat pentru puci, spunea Führerul, iar eu mă gândeam la Maria. Nu știam dacă colonelul fusese deja împușcat și nici ce soartă o aștepta pe prietena mea.

Fereastra era deschisă în acea noapte de iulie. Nu era nimeni pe drum, hambarul era închis. Broaștele orăcăiau imperturbabile, fără să știe de pericolul la care a fost expus stăpânul lor cu câteva ore înainte, fără măcar să știe că au un stăpân.

— Vom regla conturile așa cum știm noi, național-socialiștii, striga Hitler, iar Joseph și-a spart pipa între dinți.

Maria a fost arestată a doua zi, împreună cu soțul ei, dusă la Berlin și trimisă la închisoare. În sat s-a aflat imediat. Zvonul circula la coadă la lapte sau la fântână, pe câmp, în zorii zilei, și până la lacul Moy, unde copiii se scăldau. Erau acolo chiar și copiii lui Heike, care învățaseră să înoate. Toată lumea își imagina deja gol mărețul castel, acum, că baronii nu mai erau acolo, iar servitorii fuseseră obligați să baricadeze ușile. Își imaginau că vor intra în castel forțând ușa, eventual pe cea de serviciu, înconjurați de un lux și o splendoare pe care nu le mai văzuseră, ieșind apoi pe la intrarea principală ca după o recepție, ascunzând eventual vreo comoară sub cămașă sau în pantaloni. Dar castelul era supravegheat zi și noapte, nu putea intra nimeni.

Chiar și Joseph rămăsese fără serviciu.

— Mai bine! a spus Herta. Ești bătrân, nu ți-ai dat seama?

Părea supărată pe el pentru că ani de-a rândul a avut de-a face cu baroana, în schimb era îngrijorată că ar putea veni să-l interogheze, să-l aresteze.

Îi era teamă și pentru mine și mă tot chestiona: ce aveam eu de împărțit cu acea femeie, chiar știam cine era ea, întâlnisem vreo persoană ciudată în casa ei? Dintr-odată, Maria devenise periculoasă, una de care ar fi fost mai bine să stai departe. Răsfățata și grijulia mea prietenă. Au închis-o într-o celulă fără partiturile ei, i-au confiscat rochia în bie pe care și-o comandase, aproape identică cu a mea.

Hitler a hotărât să scurteze timpii, tribunal popular în locul tribunalului militar, procese sumare și execuții imediate prin spânzurare. O funie în jurul gâtului, strânsă cu o coardă de pian agățată de un cârlig de abator. Nu numai cei suspectați că au fost implicați în vreun fel în atentat, dar și rudele, și prietenii lor au fost arestați și deportați și oricine ar fi oferit azil celor căutați ar fi fost executați. Clemens von Mildernhagen și soția lui, Maria, erau prieteni de multă vreme cu colonelul Stauffenberg, găzduindu-l în repetate rânduri la castel. Potrivit acuzației, Stauffenberg a complotat cu alți conspiratori: baronii din Gross-Partsch erau persoane dubioase.

Dar ce știa procurorul despre entuziasmul ecumenic al Mariei, despre gândurile ei aplatizate, fără piscuri și defileuri? Ea era interesată de flori, de cântece și alte câteva lucruri, numai ceea ce avea nevoie. Poate colonelul acționase pe la spatele lor, folosindu-se în secret de castel ca loc pentru întâlnirile sale, poate că baronul îi era complice și-și ținuse soția departe de toate astea. Habar n-aveam, la urma urmei nu avusesem nicio legătură cu el. Știam însă că Maria îi iubise atât pe Stauffenberg, cât și pe Hitler, și amândoi o trădaseră.

Pe noptieră, lângă lampa cu petrol era ultima carte pe care mi-o dăduse și pe care nu aveam să i-o înapoiez niciodată, poeziile lui Ștefan George. O primise de la Claus. Mi-am dat seama după dedicația scrisă pe prima pagină. Trebuie să fi fost o carte foarte dragă ei, și totuși mi-a împrumutat-o. M-am gândit că Maria ținea la mine, chiar în felul ei sporadic, mai mult decât țineam eu la ea, care mai mult mă amuzam pe seama nebuloasei în care trăia.

Am rupt paginile cărții una câte una, le-am mototolit și am aprins un foc mic în curtea din spate. Văzând flacăra pâlpâind tot mai înaltă și mai contorsionată, Zart a fugit în casă. Dădeam foc unei cărți, fără acoliți și fără căruțe, n-aveam nici măcar cotcodăcitul sărbătoresc al găinilor. Mă îngrozea gândul că naziștii, venind după mine, ar găsi semnătura lui Stauffenberg pe cartea cu poezii a lui George și m-ar aresta. Dădeam foc unei cărți pentru a o renega pe Maria. Dar flacăra aceea ștergea tot ce îmi rămăsese de la ea, era și un ritual stupid prin care îmi luam rămas-bun.

Joseph a fost interogat. I-au dat drumul repede, iar pe mine nu m-a abordat nimeni. Nu știu ce s-a întâmplat cu fiii Mariei. Erau doar niște copii, iar nemții, se știe, iubesc copiii.

•

Noile directive pentru apărarea Führerului ne-au implicat și pe noi, degustătoarele. Obligate să ne pregătim o valiză, am fost luate din casele noastre. Herta mă privea cum dispar după curba din Gross-Partsch cu nasul lipit de geam, pătrunsă de neliniște, la