cele mai crude şi mai anapoda lucruri, deoarece ştiu că nimic nu le va putea slei dragostea. Să fii însă convinsă că de-acum încolo am să pun capăt

acestor lucruri, am să mă indrept. Mă asculti?

         - Te ascult.

         Când am fost sigur că nimeni dintre cei care dansau in jurul nostru nu se uita la noi, am spus:

         - Ne-am întâlnit într-un moment foarte nefericit. N-aveam cum să ne dăm seama imediat, din primele zile, de iubirea adevărată pe care urma s-o trăim. Dar de acum încolo am să readuc lucrurile pe făgaşul firesc. Prima noastră grijă, acum, este examenul tău de mâine. În seara asta nu trebuie să-ți mai frămânţi mintea cu astfel de probleme.

         - Ce va fi de acum încolo, asta să-mi spui!

         - Ce-ar fi să ne vedem mâine, la fel ca întotdeauna (vocea mi-a tremurat o clipă), la ora două, dupã ce ieşi dela examen, la blocul Compasiunea? Am să-ţi explic atunci pe îndelete

ce-am să fac de-acum încolo. Dacă n-ai încredere în mine, n-ai să mă mai vezi niciodată.

         - Nu, am să vin dacă-mi spui acum.

         Era atât de minunat să mă gândesc, cu mintea înceţoşată de băutură, în vreme ce-i atinge am umerii minunati şi braţele de culoarea mierii, că a doua zi, la ora două, avea să vină la

mine, că urma să facem dragoste, ca de obicei, şi că n-aveam să mă mai despart niciodată de ea, până la sfârşitul vieţii, încât în clipa aceea mi-am dat seama că trebuia să fac totul pentru a o revedea.

         - De-acum, nu va mai sta nimeni între noi, am spus eu.

         - Bine, atunci vin mâine, după examen, iar tu sper că n-ai să te răzgândeşti şi ai să-mi explici cum ai să procedezi.

         I-am apăsat cu tandreţe mâna pe şold, timp în care continuam să ne menţinem foarte ţepeni, şi am încercat s-o trag spre mine, urmând ritmul muzicii. Faptul că mi-a rezistat si că nu s-a rezemat de mine m-a aţâţat şi mai mult. Simţind însă că vedea în tentativa mea de a o îmbrăţiş în faţa tuturor mai mult un semn de beţie decât de dragoste mi-am venit în fire.

         - Trebuie să stăm jos, mi-a spus ea în aceeaşi clipă. Simt că se uită lumea la noi.

         Se desprindea din braţele mele.

         - Du-te repede şi culcă-te, i-am șoptit eu. Iar la examen gândeşte-te că te iubesc foarte mult.

         Când m-am întors, la masa noastră nu se aflau decât Berrin şi Osman, care se ciorovăiau posomorâţi.

         - Eşti bine? m-a întrebat Berrin.

         - Sunt foarte bine, am spus eu şi m-am uitat la masa în dezordine şi la scaunele goale.

         - Sibel a renunţat la dans, iar Kenan Bey a dus-o la masa celor de la Satsat. Par să joace ceva acolo.

         - A fost bine că ai dansat cu Füsun, a spus Osman. Purtarea distantă a mamei este, până la urmă, o greşeală. Atât Füsun, cât şi ceilalţi trebuie să ştie că familia este preocupată de fată, că am uitat de aiureala cu concursul de frumuseţe, dar că suntem cu ochii pe ea. Mă ĭngrijorează. She thinks she is too beautiful. Are rochia prea decoltată. În şase luni a trecut de la copilărie la maturitate şi s-a emancipat. Dacă nu face curând un mariaj onorabil, cu un bărbat cinstit, o să ajungă subiect de cleveteală, iar apoi o să fie nefericită. Ce zice?

         - Se pare că mâine are examenul de admitere la facultate.

         - Iar ea continuă să danseze, nu-i aşa? E trecut de ora douăsprezece.

         A văzut-o îndreptându-se către masa ei.

         - Mi-a plăcut, intr-adevăr, Kenan ăsta al tău. Uite, să se mărite cu el.

         - Să le spun? am strigat eu de la distanţă.

         Aceasta pentru că, împotriva a ceea ce-mi cerea fratele meu mai mare încă din copilărie, nu mă oprisem să-l ascult cu atenţie când începuse să vorbească, ci mă-ndreptasem

agale către celălalt capăt al grădinii.

         Mi-am amintit apoi mereu, ani de zile, cât de fericit şi de bine dispus eram în timp ce mă-ndreptam, la ceasul acela târziu din noapte, dinspre masa noastră spre mesele din spate, la care se aflau angajaţii de la Satsat şi Füsun. Pusesem deja lucrurile la punct, iar peste treisprezece ore şi patruzeci şi cinci de minute urma să mă-ntâlnesc cu ea la blocul Compasiunea. Aveam în fată 0 viată minunată, care făgăduia fericire, întocmai ca strălucitoarea noapte de pe Bosfor pe care o zăream înaintea mea. Râdeam şi glumeam

cu fete frumoase, istovite de dans, care purtau rochii cu decolteuri fermecătoare, cu oaspeţi care rămăseseră până la sflârşitul seratei, cu prietenii mei din copilărie şi cu doamne în vârstă, afectuoase, pe care le cunoşteam de treizeci de ani, şi pe de altă parte cugetam, cu o parte a minţii, ca măsură de precautie, că dacă lucrurile aveau să ajungă foarte departe, aveam să mă căsătoresc, în cele din urmă, cu Füsun, nu cu Sibel.

         Sibel participase la o „şedinţă“ de spiritism organizată la masa în neorânduială a angajaţilor de la Satsat, nu atât în virtutea unei cunoaşteri autentice a spiritismului, cât a

matolelii care pusese stăpânire pe toţi. Cum ,,spiritele“, invocate fără prea mare seriozitate, nu se arătaseră, mesenii se risipiseră. Cât despre Sibel, aceasta se mutase la masa aproape goală de alături, aşezându-se lângă Füsun şi Kenan. Cum între ei se înfiripase imediat o conversaţie, m-am îndreptat într-acolo. De îndată ce a văzut însă că mă apropiam, Kenan a vrut s-o invite pe Füsun la dans. Füsun, care mă văzuse, 1-a refuzat, pretextând că o jenau pantofii. Atunci,

Kenan s-a ridicat şi s-a dus să danseze cu altcineva, în ritmul vioi al unuia dintre dansurile la modă pe atunci, de parcă la mijloc nu s-ar fi aflat Füsun, ci dansul în sine. In felul acesta,

mi-a rămas mie scaunul gol dintre Füsun şi Sibel, care se afla la marginea mesei ocupate de cei de la Satsat, cu mult mai puţini ocupanţi decât la-nceput. M-am aşezat între ele. Cât de mult mi-aş fi dorit să ne fotografieze cineva în acele clipe şi să expun apoi, după ani de zile, acea fotografie!

         De cum m-am aşezat pe scaunul dintre ele, am băgat de seamă cu satisfacţie că Füsun şi Sibel