de acolo, ziua, pe lumină. Ea, fiind ostatecă, aparţine Cezarului, aşa că o poate lua fără să se teamă de lege. Dacă n-au s-o găsească în Ostrianum, au să-l urmărească pe Ursus şi rezultatul va fi acelaşi. La cimitir nu poate merge însoţit de un mare număr de oameni, căci ar atrage atenţia asupra lor, iar atunci creştinii n-ar trebui decât să stingă toate luminile, aşa cum au făcut la prima răpire, şi să se risipească sau să se ascundă pe întuneric, în ascunzători numai de ei ştiute. În schimb, trebuie să se înarmeze sau mai bine, să ia cu sine vreo doi oameni siguri şi puternici, să se poată apăra la nevoie.

Vinicius recunoscu că are perfectă dreptate şi, amintindu-şi de sfaturile lui Petronius, porunci sclavilor să-l aducă la el pe Croton. Chilon care cunoştea pe toată lumea din Roma, se linişti pe deplin, auzind numele cunoscutului atlet, a cărui putere supraomenească o admirase adesea în arenă şi declară că merge la Ostrianum. Punga plină cu dinari i se păru mult mai uşor de dobândit cu ajutorul lui Croton.

Se aşeză deci, bine dispus, la masa la care-l chemă după puţin timp supraveghetorul din atrium şi, în timp ce mânca, povesti sclavilor cum a furnizat stăpânului lor o alifie fermecată cu care-i de ajuns să ungi copitele celor mai slabi cai şi îi lasă mult în urma lor pe ceilalţi. Învăţase să pregătească alifia asta de la un anumit creştin, căci mai marii creştinilor sunt mult mai pricepuţi la farmece şi minuni chiar decât thesalienii, deşi Thesalia e renumită prin vrăjitoarele ei. Creştinii au o încredere nemărginită în el. Cine ştie ce înseamnă peştele înţelege cu uşurinţă de ce au încredere în el. Vorbind astfel, se uita atent la feţele sclavilor în speranţa că poate va descoperi, printre ei un creştin şi-l va denunţa lui Vinicius. Speranţa, înşelându-l, se simţi dezamăgit şi începu să mănânce şi să bea peste măsură, nemaicontenind cu laudele, la adresa bucătarului, pe care-l asigura că are să facă tot ce-i stă în putere să-l răscumpere de la Vinicius. Veselia lui era tulburată numai de gândul că la noapte va trebui să meargă în Ostrianum. Îşi făcea curaj, spunându-şi că are să fie travestit, pe întuneric şi în tovărăşia a doi oameni, dintre care unul este, ca luptător, zeul întregii Rome, celălalt patrician şi cu înaltă funcţie militară. „Chiar dac-au să-l descopere pe Vinicius – îşi zise el – n-au să îndrăznească să ridice mâna asupra lui, iar în ce mă priveşte, au să fie grozav de iscusiţi dac-au să-mi vadă fie şi vârful nasului”.

Aducându-şi aminte de discuţia cu lucrătorul, toată teama lui pieri. Nu avea nici cea mai mică îndoială că lucrătorul acela e Ursus. Din povestirile lui Vinicius şi ale celor care o luaseră pe Ligia din palatul împăratului, aflase de puterea neobişnuită a acestui om. Deoarece pe Euricius îl întrebase de oameni deosebit de puternici, nu era nimic ciudat că i-l indicase pe Ursus. Pe urmă, tulburarea şi revolta lucrătorului, când îi pomenise de Vinicius şi Ligia, nu-ţi permitea să te îndoieşti că aceste persoane îl interesează în mod deosebit; el pomenise de asemenea de căinţa lui pentru un omor, iar Ursus îl omorâse pe Atacinus; în afară de asta, şi semnalmentele lucrătorului corespundeau întru totul. Numai numele schimbat putea trezi îndoieli, Chilon însă avusese timp să afle că creştinii primesc adesea la botez nume noi.

„Dacă Ursus îl omoară pe Glaucus – îşi zise Chilon – e bine, dacă nu-l omoară, o să fie de asemenea bine; o dovadă cât de greu se decid creştinii să ucidă. L-am prezentat pe acest Glaucus ca pe fiul Iudeii şi trădător al tuturor creştinilor. Am fost atât de elocvent; încât şi o piatră ar fi fost mişcată şi ar fi permis să cadă în capul lui Glaucus. Totuşi, abia l-am convins pe ursul acesta ligian să-mi promită că pune laba pe el… Şovăia, nu voia, vorbea de întristare şi de pocăinţa lui. Se vede treaba că între ei răzbunarea nu-i permisă… Nedreptăţile îndurate trebuie să le ierţi, pentru cele îndurate de alţii, nu prea ai voie să te răzbuni, ergo, gândeşte-te, Chilon, ce te poate ameninţa? Glaucus n-are voie să se răzbune pe tine!… Dacă Ursus nu-l ucide pe Glaucus pentru o vină atât de mare ca trădarea tuturor creştinilor, cu atât mai mult n-are să te omoare pe tine pentru una atât de mică cum este trădarea unui singur creştin. De altfel, după ce-am să-i arăt o dată acestui lasciv porumbel sălbatic cuibul porumbiţei, am să mă spăl pe mâini de toate şi am să mă mut înapoi în Neapolis. Şi creştinii pomenesc de o spălare a mâinilor, probabil că ăsta-i mijlocul prin care, dacă ai un litigiu cu ei, poţi să-l lichidezi definitiv. Sunt nişte oameni bun creştinii ăştia şi se vorbeşte atât de rău despre ei! O, zei! Asta-i dreptatea pe lume! Oricum, învăţătura asta îmi place pentru că nu permite să ucizi. Dar dacă nu permite să ucizi, atunci cu siguranţă că nu permite nici să furi, nici să înşeli, nici să mărturiseşti fals, aşa că n-aş zice că-i uşoară. Probabil că ea te învaţă nu numai să mori cinstit, cum te învaţă stoicii, dar şi să trăieşti cinstit. Dac-am să fac cândva avere şi am să am o casă ca asta şi sclavi tot aşa de mulţi, poate c-am să devin creştin pentru un timp oarecare, cât o să-mi convină. Bogatul poate să-şi permită orice, chiar şi să fie virtuos… Da! Asta e o religie pentru bogaţi şi nu înţeleg de ce-s atâţia săraci printre ei. Ce câştig au din asta? Şi cum de lasă ca virtutea să-i lege de mâini? Trebuie să reflectez cândva asupra acestui lucru. Deocamdată, slavă ţie, Hermes, că mi-ai ajutat să-l găsesc pe bursucul ăsta… Dac-ai făcut asta pentru cele două junci albe de aceeaşi vârstă şi cu coarnele aurite, atunci nu te mai recunosc. Să-ţi fie ruşine, doborâtorule al lui Argus{102}. Un zeu atât de isteţ să nu prevadă