— Altceva, Tao? întrebă Guo Ming.

— Mmm… zise Zhu Tao. Ați aflat, desigur, despre sonda Iris?

— Da, am aflat, spuse Guo încruntându-se. O situație îngrozitoare. Bietul om o să moară de foame.

— Poate că da, poate că nu, spuse Zhu.

Guo Ming se lăsă pe spate în scaun.

— Ce vrei să spui?

— Propulsorul auxiliar al lui Taiyang Shen, domnule. Inginerii noștri au făcut calculele și are destul combustibil pentru a pătrunde pe orbita lui Marte. Ar ajunge acolo în patru sute nouăsprezece zile.

— Glumești?

— Mă știți să „glumesc”, domnule?

Guo Ming se ridică și își prinse bărbia între degete. Plimbându-se prin cameră, spuse:

— Chiar putem s-o trimitem pe Taiyang Shen pe Marte?

— Nu, domnule, spuse Zhu Tao. E mult prea grea. Scutul termic masiv o face cea mai grea sondă fără echipaj uman pe care am construit-o vreodată. Din acest motiv a trebuit să fie propulsorul auxiliar așa puternic. Dar o încărcătură mai ușoară ar putea fi trimisă până la Marte.

— Ce masă am putea trimite? zise Guo Ming.

— Nouă sute patruzeci și unu de kilograme, domnule.

— Hmm, pun pariu că NASA s-ar descurca în limita asta. De ce nu ne-au contactat?

— Fiindcă nu știu, spuse Zhu Tao. Toată tehnologia noastră privind propulsoarele auxiliare reprezintă informație clasificată. Ministerul Securității de Stat chiar împrăștie dezinformări cu privire la capacitatea noastră. Asta din motive evidente.

— Deci nu știu că îi putem ajuta, spuse Guo Ming. Dacă ne hotărâm să nu o facem, nimeni nu va ști că am fi putut.

— Corect, domnule.

— De dragul discuției, să zicem că ne hotărâm să-i ajutăm. Ce urmează?

— Dușmanul nostru ar fi timpul, domnule, răspunse Zhu Tao. Judecând după durata călătoriei și proviziile care i-au mai rămas astronautului lor, o astfel de sondă trebuie să fie lansată într-o lună. Chiar și așa ar suferi puțin de foame.

— Deci chiar în jurul datei în care e planificată lansarea sondei Taiyang Shen.

— Da, domnule, dar le-a luat două luni să o construiască pe Iris și au făcut-o atât de în grabă, încât a fost un eșec.

— Asta e problema lor, spuse Guo Ming. Rolul nostru ar fi să le furnizăm propulsorul auxiliar. Am face lansarea din Jiuquan; nu putem să expediem o rachetă de opt sute de tone în Florida.

— Orice acord ar depinde de rambursarea pe care ne-ar acorda-o americanii pentru propulsorul auxiliar, iar Consiliul de Stat ar dori favoruri politice din partea guvernului Statelor Unite, spuse Zhu Tao.

— Rambursarea nu ne-ar ajuta cu nimic, zise Guo Ming. Acesta a fost un proiect costisitor, iar Consiliul de Stat a bombănit tot timpul despre asta. Dacă ar primi banii grămadă pentru el, pur și simplu i-ar păstra. N-am mai ajunge niciodată să construim un alt propulsor.

Își prinse mâinile la spate.

— Și poate că poporul american e sentimental, dar guvernul lui, nu. Departamentul de Stat al Statelor Unite n-ar acorda sume mari în schimbul vieții unui om.

— Deci e fără speranță? zise Zhu Tao.

— Nu fără speranță, doar greu, îl corectă Guo Ming. Dacă lucrurile vor fi negociate de diplomați, n-o să se rezolve niciodată. Chestiunea trebuie să se rezolve între oamenii de știință. Între o agenție spațială și alta. O să chem un traducător și o să-l sun pe directorul NASA. O să redactăm un acord și apoi o să-l prezentăm guvernului nostru ca pe un fapt împlinit.

— Și ce ar putea să ne dea în schimb NASA? spuse Zhu Tao. Noi am renunța la un propulsor auxiliar și am anula practic misiunea Taiyang Shen.

Guo Ming zâmbi.

— O să ne dea ceva ce nu putem obține fără ei.

— Și anume?

— O să ducă un astronaut chinez pe Marte.

Zhu Tao se ridică.

— Desigur, spuse el zâmbind. Echipajul pentru Ares 5 nici măcar n-a fost încă selectat. O să insistăm pentru un membru în echipaj. Unul pe care-l putem alege și instrui. NASA și Departamentul de Stat al Statelor Unite o să accepte asta cu siguranță. Dar Consiliul nostru de Stat?

Guo Ming zâmbi ironic.

— Să-i salvezi public pe americani? Să trimiți un astronaut chinez pe Marte? Să faci lumea să vadă China ca egal al Statelor Unite în spațiu? Cei din Consiliul de Stat și-ar vinde mamele pentru asta.

•

Teddy asculta cu telefonul la ureche. Vocea de la celălalt capăt al firului termină ce avea de spus, apoi tăcu, așteptând un răspuns.

Se uită o vreme în gol, în timp ce procesa informațiile abia auzite.

După câteva secunde, răspunse:

— Da.

•

Johanssen,

Posterul tău s-a vândut mai bine decât ale noastre la un loc. Ești o gagică mișto care a ajuns pe Marte. Ești pe pereții tuturor dormitoarelor de cămin din lume.

Dacă arăți așa, de ce ești așa o tocilară? Și ești, să știi. O tocilară serioasă. A trebuit să fac niște aiureli pe calculator pentru ca Pathfinderul să vorbească cu roverul și o, Doamne… Și i-am avut pe cei de la NASA care mi-au spus la fiecare pas ce să fac.

Ar trebui să încerci să fii mai periculoasă. Poartă ochelari de soare și o geacă de piele. Ia cu tine un briceag. Fii cool, adoptă ceea ce se numește… „stil mișto de botanist”.

Știai că Lewis, comandantul nostru, a avut o discuție cu noi, restul? Dacă s-ar fi dat cineva la tine, ar fi fost scos din misiune. Cred că după o viață de comandant la Marină, are o viziune de un subiectivism de-a dreptul răsuflat.

Mă rog, ideea e că ești o tocilară. Adu-mi aminte să te trag de elasticul de la chiloți data viitoare când ne vedem.

•

— OK, suntem din nou aici, spuse Bruce șefilor reuniți de la JPL. Ați auzit cu toții despre Taiyang Shen, așa că știți că prietenii noștri din China ne-au mai dat o șansă. Dar de data asta o să fie mai greu. Taiyang Shen o să fie pregătită de lansare în douăzeci și opt de zile. Dacă se lansează la timp, încărcătura noastră